Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret" solicită ministrului Educaţiei, Sorin-Mihai Cîmpeanu, să întreprindă toate demersurile necesare astfel încât testele rapide de determinare a antigenului SARS-CoV 2 efectuate din probe de salivă să fie livrate unităţilor de învăţământ deja ambalate, fie individual, fie cel mult două teste (reprezentând necesarul pentru o săptămână pentru fiecare preşcolar/elev), informează Agerpres.
"Considerăm că este în responsabilitatea firmelor care au câştigat licitaţiile organizate de Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate să îşi îndeplinească obligaţiile de livrare a testelor, ambalate individual/ maximum 2 teste pe săptămână. Este nefiresc ca obligaţia ambalării testelor de salivă să fie "pusă" în responsabilitatea unităţilor de învăţământ, deşi, potrivit caietului de sarcini, firmele câştigătoare ale licitaţiilor trebuiau să achiziţioneze teste ambalate individual", susţin sindicaliştii.
Aceştia subliniază că, în condiţiile în care, în această perioadă, la nivelul unităţilor de învăţământ au loc şi evaluările semestriale ale elevilor, "nu pot accepta" ca personalului din învăţământ să i se impună desfăşurarea activităţilor "de împachetare" a testelor, care nu au nicio legătură cu atribuţiile specifice posturilor ocupate.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 14.12.2021, 13:02)
Cel mai bine ar fi sa solicite ca autoritatile sa renunte la premisa falsa a pandemiei, anume ca infectat egal bolnav.
Fara testare, nu ar mai exista pandemie. Oamenii sanatosi (fara simptome) sunt excat asa: sanatosi. Imunitatea noastra tine sub control, in cea mai mare parte din situatii, biosistemele de micro-organisme cu care convietuim.