SINDICATUL POLIŢIŞTILOR PRO LEX: "Avem nevoie de veste antiglonţ în fiecare autospecială"

I.M.
Miscellanea / 4 iunie 2019

"Avem nevoie de veste antiglonţ în fiecare autospecială"

Poliţiştii români au nevoie de autospeciale, de veste anti-înjunghiere şi antiglonţ în fiecare autospecială de poliţie, dar şi de camere video corporale, consideră Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor Pro Lex, într-un comunicat transmis luni, în contextul uciderii unui poliţist în Timiş de către un infractor.

"Avem nevoie de autospeciale care să ne ofere protecţie în timpul misiunilor, dacă tot le numim atât de pompos autospeciale, în realitate sunt ca oricare alte autoturisme doar că au staţie de emisie-recepţie, lampă girofar şi sirenă şi nu de puţine ori sunt prea vechi şi prea uzate pentru a circula pe drumurile publice. Avem nevoie de veste anti-înjunghiere şi antiglonţ care să se regăsească în fiecare autospecială de poliţie, pe care să le echipăm atunci când situaţia o impune", se menţionează în comunicatul transmis de sindicatul Pro Lex, conform Agerpres.

Reprezentanţii Pro Lex se plâng că poliţiştii se simt "carne de tun" în lupta cu infractorii.

"De prea multe ori ne simţim carne de tun în lupta cu fenomenul infracţional. De prea multe ori ne simţim 'trimişi la luptă singuri şi cu pieptul gol'. Prea des ne mor colegii în timpul serviciului! Avem nevoie de armament modern, un singur model de pistol - un singur model de muniţie. Încă mai folosim pistolul 'Carpaţi' - uzat fizic şi moral, necalibrat, care, de multe ori, se defectează în timpul tragerii, iar asta poate face diferenţa dintre viaţă şi moarte. Avem nevoie de body-cam, pentru a dovedi faptul că am acţionat corect, altfel riscăm să fim analizaţi luni de zile pentru deciziile pe care le luăm într-o fracţiune de secundă, fără ca acei ce judecă 'la rece' evenimentul să înţeleagă în totalitate ce s-a întâmplat, ce am simţit în acele momente", susţine Pro Lex.

Sindicaliştii atrag atenţia asupra faptului că în prezent poliţiştii fac antrenament cu arma doar de două ori pe an.

"Avem nevoie de pregătire! O pregătire teoretică şi practică reală pentru a face faţă riscurilor, trageri în condiţii de stres, trageri dinamice/instinctuale pentru a putea face faţă oricărei situaţii cu care ne confruntăm zilnic în timpul serviciului. În prezent, tragem cam de două ori pe an, trageri de precizie, ca la concurs. Avem colegi încadraţi din sursă externă de mai mult de un an de zile care încă nu au urmat cursul de iniţiere în carieră de 3 luni. Avem nevoie de programe pentru decompresie psihică", spun sindicaliştii, scrie Agerpres.

De asemenea, aceştia solicită înăsprirea pedepselor pentru ultraj, dar şi întărirea autorităţii poliţistului.

"Avem nevoie de protecţie din partea legii. Înăsprirea pedepselor pentru infracţiunea de ultraj. Avem nevoie să descurajăm astfel de fapte. Avem nevoie de un ministru care să ne reprezinte cu responsabilitate şi eficienţă la nivelul puterii legislative, care să transmită realitatea din stradă către legislativ, care să iniţieze modificările legislative de care avem atât de multă nevoie. Avem nevoie de 'întărirea autorităţii poliţistului', acest proiect trebuie transformat în lege cât mai curând, fără a face obiectul 'jocurilor politice'", se mai arată în documentul Pro Lex.

Sindicaliştii mai cer o Lege a pensiilor militare stabilă, care să îi recompenseze pe poliţişti pentru drepturile de care sunt privaţi.

"Avem nevoie de o Lege a pensiilor stabilă şi previzibilă. Pensia militară este o necesitate şi o modalitate de recompensare şi apreciere pentru drepturile de care suntem privaţi şi pentru riscurile aferente meseriei. Avem multe nevoi! Însă, nimic din toate acestea nu îi va aduce înapoi pe cei căzuţi la datorie, dar pot conduce la scăderea numărului lor", se menţionează în comunicatul transmis de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor Pro Lex, conform Agerpres.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb