Sindicatul "Viitorul Mineritului Roşia Montană", amendat pentru cel mai recent protest

F.A.
Miscellanea / 27 octombrie 2013

Sindicatul "Viitorul Mineritului Roşia Montană", organizatorul mitingului de susţinere a proiectului (manifestare ce a avut loc duminica trecută) a fost amendat cu suma de 2.000 de lei, potrivit surselor de presă.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Alba, Cosmin Jurcoveţ, a declarat, azi, că organizatorul mitingului de la Abrud a fost sancţionat, deoarece a depăşit ora până la care era autorizat protestul şi nu a respectat traseul, fiind nevoie de intervenţia jandarmilor, arată sursele.

Totodată, la nivelul Jandarmeriei Alba s-a constituit un colectiv care verifică săvârşirea unor fapte ilegale de către anumiţi participanţi la aceste mitinguri privind proiectul de la Roşia Montană, potrivit lui Jurcoveţ.

Domnia sa a precizat: "Analizăm, de asemenea, imaginile filmate în timpul acţiunilor de protest şi în funcţie de acestea ar putea fi aplicate alte sancţiuni şi pentru diferite persoane fizice care au participat la protest şi care au avut manifestări care contravin legii. Ne propunem să dovedim foarte mare discernământ în aplicarea de sancţiuni persoanelor fizice, însă dacă au greşit cu siguranţă vor răspunde pentru faptele lor".

Alte mitinguri pro şi contra proiectului de la Roşia Montană sunt programate şi astăzi în Abrud, Câmpeni şi Roşia Montană.

Duminica trecută, câteva sute de persoane au participat, la Abrud, la două proteste privind proiectul de la Roşia Montană, unul organizat de susţinătorii exploatării miniere, iar altul de opozanţii acesteia, la un moment dat fiind necesară intervenţia jandarmilor pentru ca manifestanţii să nu se întâlnească.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb