Sinergia jafurilor

Pe internet circulă un reportaj realizat de o televiziune locală din Brazilia, pe baza înregistrărilor video făcute de camerele de securitate montate pe un imobil, care arată cum un tânăr din Sao Paulo jefuieşte o farmacie, timp în care îi este luat autovehiculul pe care el însuşi îl furase cu o zi înainte. La ieşirea din farmacie, nu doar că observă dispariţia maşinii, dar este tâlhărit de către un altul chiar de banii pe care abia ce îi luase, sub ameninţarea armei.

Păţania burlescă a tânărului infractor brazilian reflectă situaţia în care se află şi statul român, dar trebuie mai mult decât o cameră de luat vederi pentru a vedea sinergia formată de jaful pe care statul îl practică asupra avuţiei publice şi furturile la care acesta este supus, concomitent, de către terţi cu comportament de peşti piranha. O zonă de cercetare propice este ce se întâmplă acum în domeniul transporturilor feroviare din România.

Compania Naţională CFR SA abandonează în fiecare an rute de transport de pasageri pe care le consideră "neprofitabile" şi le cedează operatorilor privaţi din domeniu, cărora le sunt alocate de la bugetul public subvenţii de milioane de lei. Procedând în acest mod, statul şi-a redus pierderile financiare înregistrate în fiecare an de CFR SA şi CFR Călători SA, dar consumul bugetar s-a menţinut sub noua etichetă a subvenţiilor. Concomitent cu renunţarea la liniile respective, a fost abandonat şi patrimoniul imobiliar al CFR SA, clădiri şi terenuri care, în prealabil, au fost trecute, convenabil, în regim de proprietate privată.

Un exemplu ilustrativ este soarta avută de gara din localitatea gălăţeană Frumuşiţa, ulterior retragerii CFR Călători SA de pe ruta Galaţi - Bârlad. Construită în anul 1895, a devenit clădire de patrimoniu, fiind înscrisă din anul 1992 pe lista monumentelor istorice. În prezent, este o ruină, întrucât CFR SA a lăsat-o pur şi simplu să cadă. Dar jefuirea avuţiei publice a evoluat, căci pasivitatea companiei de stat a încurajat activităţi de tip parazitar, de genul celor ce pot fi văzute în cazul gării din localitatea Curcani, din judeţul Călăraşi.

Ruta feroviară Bucureşti - Olteniţa dobândise renumele de "trenul groazei" -, cât timp a fost asigurată de CFR Călători SA - din cauza condiţiilor infernale de călătorie, ce includeau riscuri reale asupra siguranţei personale şi a faptului că aproape nimeni nu cumpăra bilet, tariful standard la "naş" fiind de 2 lei, indiferent la ce staţia coborai şi în pofida acţiunilor repetate ale Jandarmeriei de coborâre din tren a tuturor "blatiştilor", la 5 km distanţă de gara Titan Sud.

Compania de stat a abandonat această rută pe motiv că era "neprofitabilă" şi, în luna martie 2012, a fost preluată în exploatare de Transferoviar Călători SRL, pentru care a devenit profitabilă, căci operatorul privat nu admite pasageri fără bilet. În plus, condiţiile de transport s-au îmbunătăţit, sub aspectul confortului şi chiar al siguranţei, deoarece garniturile au agenţi de pază care, de exemplu, nu permit urcarea în tren a persoanelor aflate în stare de ebrietate. Desigur, profitabilitatea, mai ales pe linii neinteroperabile, depinde de subvenţiile acordate anual de la bugetul de stat.

Gara din localitatea Curcani are un imobil principal şi două anexe, toate cele trei clădiri fiind construcţii solide, din cărămidă roşie şi cu acoperiş din ţiglă. Gara propriu-zisă şi una dintre anexe sunt abandonate şi în curs de vandalizare. Cealaltă anexă e folosită ca "sediu administrativ" pentru un depozit de lemne de foc, care este gestionat de "antreprenori" minoritari.

În judeţul Călăraşi, preţul de vânzare al unei case obişnuite, "de la ţară", cu un teren aferent de dimensiuni medii, variază între 10.000 şi 50.000 euro. Dacă CFR SA ar fi scos la vânzare gara, ar fi obţinut, probabil, o sumă cel puţin echivalentă, date fiind dimensiunile mari ale imobilelor şi un minim vad comercial conferit de tranzitul zilnic al persoanelor care circulă spre Olteniţa cu trenurile Transferoviar Călători sau care coboară în localitatea Curcani.

În ce priveşte depozitul de lemne apărut pe infrastructura gării, elementele descriptive indică o afacere "parazit". Pentru transportul mărfii, două camionete: una cu volan pe dreapta şi înmatriculată în Marea Britanie, o alta cu numere provizorii de Călăraşi, care par neschimbate de multă vreme. "Angajaţii", de două categorii: unii mai înstăriţi, cu papuci în picioare, alţi desculţi. Aparent, erau plătiţi cu berea pe care administratorul "de facto" al depozitului le-o punea la dispoziţie în acelaşi ritm în care drujbele consumau benzină şi ulei. Imposibil de spus cine este patronul real, căci şi administratorul se afla la acelaşi nivel vestimentar şi nu arăta cu nimic că ar fi fost beneficiar al comercializării lemnelor.

Mai mult, lemnul de foc vândut la depozit era numai în proporţie de 10% provenit din arbori bătrâni, restul de 90% fiind clar pădure tânără. Niciunul dintre clienţii care s-au succedat timp de două ore nu a primit bon fiscal pentru marfa cumpărată. Un astfel de depozit este destinaţia terminus a tăierilor ilegale de arbori, al transhumanţei lemnelor, nu a oilor, de la munte la câmpie (de exemplu, în luna septembrie 2014, poliţiştii din judeţul Călăraşi au oprit un camion din judeţul Argeş, care transporta lemne de foc, fără documente de provenienţă).

Abandonarea gării din Curcani de către CFR SA şi transformarea unei părţi a acesteia în loc de confluenţă între fenomenul evaziunii fiscale şi cel al defrişărilor ilegale de pădure arată cum statul român este furat pe spinarea propriei infrastructuri, din care statul însuşi a furat mai întâi. Este o manifestare banală a sinergiei jafurilor, care se desfăşoară, în acelaşi timp sau succesiv, de-a lungul şi de-a latul ţării, şi care abia de ceva vreme este temperată, de la vârf, de acţiunile Direcţiei Naţionale Anticorupţie.