SIRIA: ISIS a eliberat 270 din cei 400 de civili răpiţi la Deir Ezzor

Ioana Dogaru
Internaţional / 20 ianuarie 2016

Gruparea Statul Islamic a eliberat marţi 270 din cei aproximativ 400 de civili, majoritatea femei şi copii, răpiţi la sfârşitul săptămânii trecute după ce luptătorii săi au atacat oraşul Deir Ezzor, din estul Siriei, controlat de forţele guvernamentale, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), transmite Reuters.

Potrivit OSDO, jihadiştii au mai capturat în jur de 50 de bărbaţi, marţi, în timpul unor raiduri în zonele cucerite în cele patru zile de lupte la Deir Ezzor, capitala provinciei cu acelaşi nume.

Gruparea ţine prizonieri bărbaţi cu vârste între 14 şi 55 de ani, pentru a-i interoga, a declarat directorul OSDO, Rami Abdulrahman, citat de Reuters.

El a explicat că "aceia despre care cred că au legături cu regimul vor fi pedepsiţi, iar ceilalţi vor fi obligaţi să urmeze un curs de religie bazat pe interpretarea dată de grupare islamului".

SUA au condamnat violenţele comise împotriva civililor la Deir Ezzor, cerând ca vinovaţii să fie făcuţi răspunzători, transmite Reuters.

"Cerem eliberarea imediată şi necondiţionată a tuturor civililor care au fost luaţi captivi şi a tuturor acelora ţinuţi prizonieri de ISIL" (Statul Islamic), a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Mark Toner, citat de Reuters.

Civilii eliberaţi vor rămâne în satele controlate de Statul Islamic în provincia Deir Ezzor, care leagă capitala de facto a grupării, Raqqa, de teritoriile cucerite în Irak, prcizează sursa citată.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb