SNP a obţinut victoria în alegerile parlamentare şi vrea convocarea unui referendum pentru independenţa Scoţiei

J.P.
Internaţional / 9 mai 2021

SNP a obţinut victoria în alegerile parlamentare şi vrea convocarea unui referendum pentru independenţa Scoţiei

Premierul independent Nicola Sturgeon l-a îndemnat pe premierul britanic Boris Johnson să nu se opună "voinţei" poporului scoţian privind un referendum asupra autodeterminării Scoţiei, conform news.in-24.com.

Scrutinul pentru parlamentul scoţian din Edinburgh a reprezentat o miză importantă la alegerile locale din Marea Britanie, cu implicaţii majore pentru unitatea Regatului Unit, care a fost subminată de Brexit.

Lipsindu-i un loc pentru a avea majoritate absolută, Partidul Naţional Scoţian (SNP) al popularei Nicola Sturgeon a câştigat un al patrulea mandat, obţinând 64 de locuri din cele 129 ale parlamentului scoţian, conform rezultatelor finale anunţate sâmbătă.

Conservatorii scoţieni s-au clasat pe locul al doilea cu 31 de mandate, liderul Douglas Ross salutând faptul că a "blocat o majoritate pentru SNP şi un referendum pentru independenţă".

SNP se poate lăuda cu majoritatea obţinută de tabăra celor ce susţin independenţa: Verzii, care susţin secesiunea, au obţinut opt locuri. De asemenea, a reuşit să înlăture noul partid Alba al fostului prim-ministru scoţian şi fostul lider al SNP, Alex Salmond, devenit un adversar acerb al liderei Nicola Sturgeon şi care nu a obţinut niciun loc la acest scrutin.

"Poporul Scoţiei a votat pentru a da partidelor independentiste o majoritate în parlamentul scoţian", le-a spus Nicola Sturgeon susţinătorilor săi.

"Pur şi simplu nu există nicio justificare democratică pentru ca Boris Johnson sau oricine altcineva să încerce să blocheze dreptul poporului scoţian de a-şi alege propriul viitor", a spus ea.

Premierul Boris Johnson, care are ultimul cuvânt în privinţa autorizării sau nu a acestui referendum, se opune ferm, considerând că o astfel de consultare poate avea loc doar "o dată la o generaţie".

În referendumul din 2014, 55% din alegători au respins independenţa. SNP consideră, totuşi, că Brexit a schimbat situaţia, scoţienii opunându-se cu 62%, iar acum Scoţia ar trebui să poată adera la Uniunea Europeană ca stat independent.

Sâmbătă, Boris Johnson, care nu a vizitat Scoţia în timpul campaniei electorale, a felicitat-o pe premierul scoţian şi a invitat-o la o întâlnire cu guvernul britanic, afirmând că este necesară o colaborare în privinţa provocărilor comune, cum ar fi relansarea după pandemia de COVID-19, care s-a soldat cu un bilanţ de 127.000 de decese în Marea Britanie.

"Cred cu pasiune că interesele oamenilor din Marea Britanie, şi în special din Scoţia, sunt cel mai bine servite atunci când lucrăm împreună", i-a scris prim-ministrul britanic şefei guvernului scoţian.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb