SNPP a primit spre consultare proiectul de OUG care prevede măsurile fiscal-bugetare pentru anul 2021

A.P.
Miscellanea / 28 decembrie 2020

SNPP a primit spre consultare proiectul de OUG care prevede măsurile fiscal-bugetare pentru anul 2021

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor din Penitenciare (SNPP) anunţă, luni, că a primit oficial, spre consultare, proiectul de OUG care prevede măsuri fiscal-bugetare pentru anul 2021, unele dintre prevederi referindu-se la îngheţarea sporurilor şi salariilor, dar şi la neactualizara pensiilor militare, scrie News.

"SNPP a primit oficial spre consultare proiectul de OUG anunţat în articolul nostru de mai devreme. Aşa cum indicau primele informaţii, salariile şi sporurile îngheată, pensiile militare nu se mai actualizează, dar voucherele de vacanţă, respectiv deconturile de turism continuă să se acorde la aceeaşi valoare din 2020. Pe tot anul 2021 va continua acordarea deconturilor de turism inclusiv pentru anul 2020", au anunţat sindicaliştii.

Anterior, sindicaliştii afirmau că "nu apar intenţii de diminuări salariale (înca), dar nici şanse de continuare a aplicării Legii 153/2017 prin care a fost stabilită creşterea etapizată a salariilor în sistemul public".

"Pentru anul 2021 bugetarii cu salarii mai mici decât cele prevazute de lege pentru anul 2022 aşteptau o nouă ajustare de 25% din diferenţa între salariul de baza sau de funcţie din anul 2022 şi respectiv cel din 2019", anunţau sindicaliştii.

Aceştia au publicat şi proiectul de ordonanţă, dar şi nota de fundamentare a acestuia.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb