SOARTA LUI SOBOLEWSKI, DECISĂ DUPĂ COMPLETAREA BOARDULUI  Radu Hanga şi Mihai Chişu sunt în cărţi pentru Consiliul Bursei

ADINA ARDELEANU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 12 iulie 2017

Radu Hanga şi Mihai Chişu sunt în cărţi pentru Consiliul Bursei

Mihai Chişu: "Voi merge în CA al BVB doar dacă e nevoie de cineva priceput"

Consiliul de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti şi-a programat o şedinţă, pentru vineri, în care să decidă cooptarea unui nou membru, după decesul lui Cristian Micu.

Decizia ar depinde, potrivit unor surse, şi de participarea la şedinţă a Claudiei Ionescu, aleasă de acţionari, la AGA din aprilie, pe locul vacantat de Radu Toia, în situaţia în care aceasta primeşte avizul ASF până vineri.

În piaţă, se vehiculează două nume pentru al nouălea fotoliu din Consiliul Bursei: Radu Hanga, director executiv Strategie Coordonare Grup Banca Transilvania şi membru ales în CA-ul SIF Oltenia, care este cotat cu şanse mai mari, şi Mihai Chişu, unul dintre cei mai vechi brokeri din piaţă, care a plecat în toamna anului 2016 de la Swiss Capital.

Mihai Chişu ne-a declarat: "Voi merge în CA al BVB doar dacă e nevoie de cineva priceput".

Orice mişcare în Consiliul Bursei este determinantă pentru soarta directorului general Ludwik Sobolewski, aflat la final de mandat.

Ludwik Sobolewski, fostul preşedinte al Bursei de la Varşovia, a fost avizat, pe 21 august 2013, de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) în funcţia de director general al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), mandatul său fiind de patru ani.

Astfel, Consiliul de Administraţie al BVB este cel care va decide dacă îi prelungeşte sau nu mandatul directorului general, până la 21 august. Faptul că decizia a fost lăsată pe ultima sută de metri denotă disensiuni şi negocieri în rândul administratorilor, reprezentanţi a diverse tabere de acţionari.

Se pare că mulţi dintre acţionari şi-au dat seama că Ludwik Sobolewski nu este eroul salvator pe care îl aşteptau. Rezultatele BVB, în ultimii patru ani, nu au fost mulţumitoare şi pe măsura remuneraţiei încasate de directorul general - un salariu fix de circa 17.000 de euro lunar, dar şi de bonusuri cumulate de 450.000 euro, în primii doi ani, pe fondul listărilor făcute de stat şi a ofertelor iniţiate de Fondul Proprietatea.

Chiar dacă nu este un merit personal, la capitolul realizări, Sobolewski îşi poate trece punerea României pe lista de monitorizare în vederea promovării la statutul de piaţă emergentă, de către FTSE, în toamna lui 2016, dar şi listările private MedLife sau Digi, ultima poticnită în anchetele penale deschise de DNA.

În aceste condiţii, unele voci sunt de părere că, deşi Sobolewski nu este cea mai bună variantă pentru Bursă, acesta nicinu are un contracandidat care să fie discutat de acţionari, astfel că soluţia ar fi o continuitate a mandatului, dar la un cost mai avantajos pentru companie.

Unele surse vorbesc despre faptul că, de vreo trei săptămâni, lui Sobolewski i s-ar fi făcut o ofertă pentru continuarea mandatului, care a rămas, deocamdată fără răspuns.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Hai ca e tare Chisu! Se crede si priceput ! nu a facut nimic pe nicaeri pe unde a fost. Mai pune "vezi doamne" si conditii. Numai daca are BVB nevoie de un priceput. Problema e alta,de fapt: Nu e nici priceput si oricum BVB nu are nevoie de el. Nu ca cei de acolo,cu una sau doua exceptii, ar fi priceputi. Poate Gelsor sa-l mai angajeze , daca mai exista!!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb