ŞOC PRINTRE BANCHERII NOŞTRI Robert Rekkers a demisionat, neaşteptat, de la Banca Transilvania

ELENA VOINEA
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 23 ianuarie 2012

Robert Rekkers a demisionat, neaşteptat, de la Banca Transilvania

Printre motivele demisiei circulă zvonuri potrivit cărora Rekkers ar fi primit o ofertă mai bună sau există neînţelegeri cu acţionarii privind strategia băncii

Peter Franklin, din partea BERD, a fost numit administrator delegat interimar

Robert Rekkers a demisionat, la sfârşitul săptămâ­nii trecute, din funcţia de director general al Băncii Transilvania (BT) şi din cea de membru al Consiliului de Administraţie al băncii, după aproape 10 ani de activitate, fără să-şi motiveze decizia. Demisia domniei sale a venit în mod neaşteptat, şocând piaţa financiar-bancară, având în vedere faptul că, în timpul mandatelor lui Robert Rekkers, BT a înregistrat rezultate notabile.

Despre motivele bancherului, circulă tot felul de zvonuri, printre care şi acela că ar fi primit o ofertă foarte bună din partea altei bănci, în condiţiile în care a demisionat atât din func­ţia de director general, cât şi din funcţia de membru al Consiliului de Administraţie, mandatul pentru ultima funcţie încheindu-se în 2014. De asemenea, mai există zvonuri legate de faptul că ar exista o neînţelegere între acţionarii BT şi Robert Rekkers. Se pare că acţionarii ar fi vrut dividende mai mari în defavoarea dezvoltării băncii, iar Rekkers, ca un profesionist, bancher de carieră, nu a acceptat.

Robert Rekkers a declarat, potrivit comunicatului BT: "Cu siguranţă, Banca Transilvania va ocupa un loc aparte în cariera mea şi sunt mândru de rezultatele obţinute aici. Mi-a plăcut mai ales spiritul antreprenorial pe care l-am întâlnit la BT şi mă bucur că banca a devenit una dintre cele mai mari instituţii bancare din România. Am încredere în Banca Transilvania, în rolul ei tot mai important pe piaţă. Puterea ei vine din interior, datorită acelei echipe de succes cu care am avut plăcerea să lucrez atâţia ani".

Peter Franklin, membru al Consiliului de Administraţie al băncii din anul 2010, a fost numit administrator delegat interimar pentru coordonarea activităţii executive a BT şi a Comitetului Executiv de Management.

Peter Franklin face parte din Consiliul de Administraţie al BT din anul 2010 şi urmează să preia acest mandat, începând cu data de 1 februarie 2012.

Horia Ciorcilă, preşedintele Consiliului de Administraţie al Băncii Transilvania, a declarat: "Îi mulţumesc lui Robert Rekkers, în numele meu, al membrilor Consiliului de Administraţie şi al acţionarilor, pentru contribuţia sa, timp de peste 9 ani, la ceea ce înseamnă azi Banca Transilvania. A fost, cu siguranţă, un factor esenţial al succesului BT. (...) Îi spunem bun venit lui Peter Franklin în noua sa poziţie în cadrul băncii noastre. În calitate de membru al Consiliului de Administraţie al băncii, s-a remarcat prin know-how şi implicare. Sunt convins că vom face echipă bună şi de acum înainte, pentru a continua dezvoltarea Băncii Transilvania".

Reprezentanţii departamentului de comunicare al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), care deţine aproape 15% din acţiunile Băncii Transilvania, ne-au declarat că BERD a luat act de demisia lui Robert Rekkers din poziţia de CEO al BT. Sursele menţionate ne-au precizat: "BERD ar dori să-i mulţumească domnului Rekkers pentru contribuţia sa semnificativă la succesul Băncii Transilvania şi îi doreşte tot ce este mai bun pentru viitoarele sale eforturi".

George Butunoiu este de părere că mesajul comunicatului de presă al BT este neobişnuit

George Butunoiu, şeful unei firme de head hunting pentru sistemul bancar, ne-a declarat că formularea din comunicatul BT - "Consiliul de Administraţie al BT a luat act de demisia lui Robert Rekkers" - este una neobişnuită şi surprinzătoare, care poate fi interpretată. În mod normal, o astfel de decizie este anunţată de către ambele părţi, ne-a mai precizat domnul Butunoiu.

Rekkers, unul din cei mai longevivi bancheri

Robert Rekkers a îndeplinit func­ţia de director general al Băncii Transilvania timp de peste nouă ani, fiind unul dintre cei mai longevivi manageri din industria bancară. Deşi contractul iniţial de colaborare cu BT prevedea o perioadă de patru ani, acesta a fost reînnoit de trei ori de către Consiliul de Administraţie. Venirea sa la Banca Transilvania, în anul 2002, a coincis cu trasarea unei noi strategii de business de către Consiliul de Administraţie BT, strategie care a prevăzut trei direcţii de acţiune: consolidarea Băncii Transilvania, lansarea Grupului Financiar Banca Transilvania şi repoziţionarea BT în sistemul bancar românesc.

Gheţea: "Nimeni nu este conducător pe viaţă"

Radu Graţian Gheţea, preşedintele "CEC Bank" şi al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), ne-a declarat despre demisia lui Robert Rekkers că este un bancher cu mare experienţă, pe care îl apreciază şi a cărui înlocuire nu va fi simplă. Cu toate acestea, domnia sa consideră că "Banca Transilvania" va merge mai departe, sub un alt conducător, deoarece întotdeauna se găsesc soluţii care să asigure continuitatea unei bănci. "Nimeni nu este conducător pe viaţă", ne-a declarat Radu Graţian Gheţea.

Ioan Niculae: Demisia lui Robert Rekkers este o mare eroare

Ioan Niculae, acţionarul principal al "InterAgro", vede demisia lui Robert Rekkers drept "o mare eroare" pentru Banca Transilvania, având în vedere că, sub conducerea domniei sale, banca a devenit una de prim rang pe piaţa noastră. "Banca Transilvania este una dintre puţinele bănci care au ajutat economia ţării noastre", a declarat Ioan Niculae, care a adăugat că grupul de firme pe care îl conduce are o relaţie "de mare interes" cu banca, în condiţiile în care, în urmă cu câţiva ani, nu colaborau.

Cuzman, SIF1: Plecarea lui Robert Rekkers este o mare pierdere pentru Banca Transilvania

Ioan Cuzman, preşedintele SIF1 ,,Banat-Crişana", consideră plecarea lui Robert Rekkers o mare pierdere pentru Banca Transilvania. "Robert Rekkers a fost un adevărat profesionist, iar aducerea sa la Banca Transilvania a fost una dintre cele mai inteligente mişcări pentru bancă", ne-a declarat domnia sa.

În privinţa impactului asupra evoluţiei viitoare a băncii, Ioan Cuzman consideră normal ca piaţa să reacţioneze în urma plecării celui care a fost numărul unu în cadrul companiei, dacă excludem Consiliul de Administraţie. Cu toate acestea, domnia sa ia în calcul posibilitatea ca "Banca Transilvania" să fie suficient de bine organizată încât schimbarea la vârf să nu afecteze în mod negativ performanţele viitoare.

Iosif Pop, fost preşedinte al Băncii Transilvania: Presupun că demisia are legătură cu prestaţia acţiunii TLV pe Bursă

Presupun că demisia are legătură cu prestaţia acţiunii TLV pe Bursă, întrucât preţul ei nu reflectă rezultatele bune ale băncii. Mă aştept ca succesorul să fie în măsură să corecteze acest comportament.

Ceocea, SIF2: Robert Rekkers a atins un nivel de excelenţă în cariera sa

Costel Ceocea, preşedintele SIF "Moldova", ne-a declarat că Robert Rekkers a atins un nivel de excelenţă în cariera sa şi era normal ca după un mandat de nouă ani de zile să ia o astfel de decizie.

"Robert Rekkers a avut şi are recunoştinţa sinceră a băncii", ne-a spus Costel Ceocea, care a ţinut să precizeze că vorbeşte în nume personal, în calitate de acţionar al băncii.

Domnia sa a adăugat că banca are o situaţie foarte bună, are o adresabilitate mare, în special către sectoarele cu potenţial de dezvoltare, şi dispune de o reprezentare teritorială bună.

Preşedintele SIF "Moldova" ne-a mai precizat că Banca Transilvania are o politică foarte bine consolidată pentru o rotaţie a cadrelor pentru orice poziţie.

Peter Franklin face parte din echipa Băncii Transilvania din august 2010, fiind nominalizat de către Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare în Consiliul de Administraţie şi este, de asemenea, membru în Comitetul de Audit şi în Comitetul de Remunerare al BT.

Are o experienţă de 37 de ani în domeniul financiar bancar, în companii de prestigiu cum ar fi General Electric, HSBC, The Chase Manhattan Bank, lucrând atât în Asia, cât şi în Europa. Este absolvent al Oxford University.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. sa vedem rezultatele preliminare...o sa vedem acolo si motivele si pretextele ...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb