Societăţile petroliere europene cumpără în continuare ţiţei iranian

Ziarul BURSA #Materii Prime / 14 mai 2018

Societăţile petroliere europene cumpără în continuare ţiţei iranian

Companiile petroliere europene cumpără în continuare ţiţei iranian, chiar sub ameninţarea noilor sancţiuni ale SUA, deşi unele firme se aşteaptă la scăderea achiziţiilor din cauza problemelor bancare, transmite Reuters, conform Agerpres.

Preşedintele american Donald Trump a anunţat recent retragerea ţării sale din acordul nuclear cu Iranul şi a reintrodus o serie de sancţiuni împotriva companiilor americane şi străine care au relaţii comerciale cu Iranul. Decizia le impune companiilor străine termene foarte scurte, între trei şi şase luni, pentru a se retrage din Iran, fiindu-le totodată interzisă încheierea de noi contracte, în caz contrar fiind ameninţate cu sancţiuni din partea SUA.

Începând din 2016, Iranul a redevenit un important exportator mondial de petrol după suspendarea sancţiunilor internaţionale ca urmare a acordului privind programul nuclear iranian, astfel că, în luna aprilie 2018, Teheranul a exportat peste 2,6 milioane barili de petrol pe zi. Conform acestor date, Iranul este al treilea mare exportator de petrol din cadrul Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), după Arabia Saudită şi Irak.

Dar, vineri, companiile petroliere europene au confirmat că achiziţionea-ză în continuare ţiţei iranian. Iranul extrage aproximativ 4% din ţiţeiul global şi exporturile către Europa se situează la aproximativ 450.000 barili pe (bpd).

"În acest moment, afacerile noastre se desfăşoară ca de obicei. Ne conformăm strict reglementărilor internaţionale şi cele ale UE şi respectăm scrupulos orice restricţii comerciale care ar putea apărea în urma potenţialelor sancţiuni internaţionale", a declarat Marta Llorente, purtător de cuvânt al companiei petroliere spaniole Cepsa, unul din clienţii Iranului din Europa.

Un alt cumpărător european, grupul italian Eni, a anunţat că achiziţionează lunar două milioane de barili de ţiţei, ca parte a contractelor în derulare, iar orice noi sancţiuni vor intra în vigoare în termen de şase luni.

Nu facem nimic, aşteptăm şi analizăm. dacă vom fi forţaţi să ne reducem achiziţiile, o vom face. Nu doar Iranul vinde ţiţei, a declarat un trader de la o rafinărie europeană.

Majoritatea exporturilor de ţiţei iranian, aproximativ 1,8 milioane bpd, merg către Asia.

Surse de la companiile globale de tranzacţionare se aşteaptă la o scădere iminentă a exporturilor iraniene din cauza problemelor bancare, cum ar fi dis-ponibilitatea finanţării comerţului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb