Socrul lui Victor Ponta, membru în Consiliul de Administraţie la Romsilva

I.Ghe.
Ziarul BURSA #Politică / 10 ianuarie

Ilie Sârbu

Ilie Sârbu

English Version

După ce în vara anului trecut, premierul Marcel Ciolacu a dispus ca Victor Ponta să îi fie consilier onorific în domeniul relaţiilor internaţionale, un alt membru al familiei fostului prim-ministru din perioada 2012-2015 a intrat în graţiile şefului Guvernului. Este vorba despre socrul lui Victor Ponta, Ilie Sârbu - fost parlamentar, fost ministru al Agriculturii şi fost vicepreşedinte al Curţii de Conturi -, care a fost numit la finalul lunii noiembrie membru în Consiliul de Administraţie la Romsilva, funcţie ce este remunerată cu 7.300 lei lunar, care se vor adăuga pensiei speciale pe care o încasează acesta. Menţionăm că în cursul anului 2023 Ilie Sârbu a încasat de la Curtea de Conturi, ca salariu, suma de 325.000 lei, pensie de 72.000 lei de la Casa de Pensii şi pensie specială de la Senat de aproape 52.000 lei.

Ilie Sârbu a fost până în luna octombrie 2023 vicepreşedinte al Curţii de Conturi, iar ordinul de ministru privind numirea lui în funcţia de membru al Consiliului de Administraţie al Romsilva e semnat în 23 noiembrie 2023 de Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor. După numirea ca membru al Consiliului de Administraţie, în 12 decembrie 2023, Ilie Sârbu a devenit membru în Comitetul de audit al regiei autonome.

Întrebat de ce l-a numit pe socrul lui Victor Ponta membru în Consiliul de Administraţie al Romsilva, ministrul Mircea Fechet a declarat pentru postul de radio Europa Liberă: "Nu vreau să îmi dau cu părerea despre domnia sa. A fost totuşi în trecut, un mandat, ministru al Mediului, dacă unii califică suficient acest lucru, să poată face parte dintr-un consiliu de administraţie provizoriu".

Conform informaţiilor publicate de mass-media, legăturile lui Ilie Sârbu cu silvicultura ar fi controversate, dat fiind prezenţa sa într-un dosar întocmit de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, dosar din care socrul lui Ponta a ieşit basma curată, prin clasarea dosarului faţă de el, deoarece nu au existat probe că ar fi săvârşit infracţiunea de care era acuzat.

În octombrie 2014, procurorii DNA precizau că Ilie Sârbu este urmărit penal în dosarul fraudării Romsilva, alături de Viorel Hrebenciuc, fostul deputat Ioan Adam şi fostul director Romsilva Adam Crăciunescu. Procurorii susţineau la acel moment că cei patru au format în 2012 un grup infracţional organizat prin care au trucat un proces de retrocedare care a dus la dispariţia din patrimoniul Romsilva a peste 40.000 de hectare de pădure. După numai patru ani, în 2018, procurorii DNA au dispus clasarea dosarului faţă de Ilie Sârbu, pe motiv că nu există probe că a săvârşit infracţiunea, potrivit comunicatului DNA.

În ordonanţa de clasare se arată: "Din analiza probatoriului a rezultat că nu există probe suficiente care să susţină săvârşirea de către persoana respectivă a infracţiunilor de folosire a influenţei de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite şi sprijinirea unui grup infracţional organizat".

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus în noiembrie 2023 încetarea procesului penal împotriva inculpaţilor din dosarul retrocedărilor ilegale de păduri de la Romsilva, pe motiv că faptele de care erau acuzaţi aceştia s-au prescris.

Mai arătăm că Ilie Sârbu a avut în coordonare ca vicepreşedinte al Curţii de Conturi inclusiv departamentul care audita Romsilva.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Se pricepe sa faca sa dispara 10 de mii de ha de padure.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb