Softbinator Technologies - cifră de afaceri în creştere cu 57%, în primul semestru al anului

F.D.
Piaţa de Capital / 4 septembrie 2023

Daniel Ilinca, fondator şi CEO al Softbinator Technologies

Daniel Ilinca, fondator şi CEO al Softbinator Technologies

Softbinator Technologies, companie românească ce furnizează servicii de dezvoltare produse software, raportează, la nivel consolidat, o cifră de afaceri de 17,6 milioane de lei, o creştere cu 57% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut şi o pierdere netă de 557 mii de lei. Pierderea netă înregistrată a fost cauzată în principal de criza din tehnologie de anul acesta, care a afectat şi furnizorii de servicii de dezvoltare software, arată un comunicat de presă remis Redacţiei.

"După un an 2022 în care ne-am concentrat intens pe realizarea de tranzacţii M&A, în 2023 am pus accentul pe restructurare şi dezvoltarea activităţilor de vânzări şi marketing pentru a continua să creştem, chiar şi în condiţiile actuale ale domeniului tehnologiei. Deşi anul 2023 a adus o reducere semnificativă a angajărilor, precum şi o perioadă mai lentă în investiţiile în startup-uri şi tehnologie, am reuşit să ne adaptăm rapid la această situaţie. Am elaborat un plan solid pentru a construi o bază de stabilitate care să ne permită să obţinem rezultate predictibile în următorii ani. Prin urmare, în prima jumătate a acestui an, ne-am concentrat pe consolidarea relaţiilor cu clienţii existenţi şi pe valorificarea potenţialului de creştere împreună cu ei", a declarat Daniel Ilinca, fondator şi CEO al Softbinator Technologies.

În primele şase luni ale anului, Softbinator Technologies a trecut printr-un proces amplu de consolidare a companiilor achiziţionate, aspect care a dus la o serie de restructurări, optimizări de costuri şi o unificare a politicilor contabile la nivel de grup.

La nivel individual, conform IFRS, Softbinator Technologies a înregistrat o cifră de afaceri de 10,3 milioane de lei, o creştere cu 29% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi o pierdere netă de 169 mii de lei, comparativ cu un profit net de 1,8 milioane de lei înregistrat în primele şase luni din 2022, arată sursa citată.

Conducerea companiei menţionează că cea de-a doua jumătate a anului este supusă în continuare unor riscuri ce pot avea un impact semnificativ asupra performanţei financiare a grupului, dar şi asupra industriei din care face parte. Unul dintre principalii factori de risc îl reprezintă potenţiala modificare fiscală referitoare la impozitul pe venit în cazul angajaţilor din domeniul dezvoltării de software. O modificare în forma vehiculată la acest moment, poate genera o creştere considerabilă a cheltuielilor cu salariile în cadrul unor astfel de companii, se mai arată în comunicat.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Rezultate mixte! Dar se previzioneaza pentru cealalta jumatate de an rezultate si mai mixte ca pana acuma

    1. Tzeparii din Gashka BNET ,aceleasi combinatii de sifonare a banilor

      Da

      Zici ca-i copiaza pe frati, 1:1. Aceleasi povesti, aceleasi manevre.

    avem mixer nou, e d-ala bun - Gorenje!

    -18% la moment. teapa marca Bittnet! patetic... Ilinca, Logofetii cat credeti ca o sa mai prostiti oamenii?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb