SOLUŢIA: REFINANŢAREA Marfin Bank: Peste 50% din creditele noi, contractate de clienţii altor bănci

Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 20 iunie 2011

Marfin Bank: Peste 50% din creditele noi, contractate de clienţii altor bănci

Cele mai accesate refinanţări de la "Marfin Bank" au fost cele pentru împrumuturile imobiliare, urmate de cele de consum. În plus, au existat solicitări de refinanţare pentru cardurile de credit existente.

"Dacă în primele luni, trendul refinanţării a fost mai accentuat în favoarea creditelor imobiliare, începând cu sfârşitul lunii aprilie, acesta a devenit la fel de pregnant şi în cazul creditelor de consum (garantate sau nu cu ipotecă)", ne-au declarat reprezentanţii băncii.

Aceştia ne-au precizat că peste 50% din creditele noi acordate de la începutul anului au avut drept scop refinanţarea de împrumuturi acordate de alte instituţii creditoare.

"Se simte tot mai acut nevoia populaţiei de a-şi < eficientiza > atât timpul, cât şi resursele financiare alocate plăţilor lunare la împrumuturi, prin consolidarea ratelor la credite la o singură bancă", potrivit reprezentanţilor "Marfin Bank".

Aceştia estimează că, în următoarea perioadă, vom mai asista la migrări ale clienţilor către băncile cu oferte avantajoase, de data aceasta cu precădere pe zona creditelor de consum.

"Acestea vor avea drept scop, pe lân-gă micşorarea obligaţiei lunare de plată, eventual cu mărirea perioadei de creditare, şi obţinerea unei sume suplimentare pentru acoperirea unor nevoi personale", ne-au precizat re-prezentanţii băncii.

Oficialii Marfin Bank susţin că există şi solicitări pentru cardurile de credit existente, deoarece clienţii au epuizat sumele de bani.

"Observăm o creştere accentuată a cererii pentru cardurile de credit noi, dar şi pentru refinanţarea unor carduri de credit existente, emise cu costuri mari, ale căror limite au fost utilizate aproape integral de către deţinători; aceştia vin la bancă atraşi de costurile mult mai mici oferite, dar şi de perioada de graţie de şase luni de la plata dobânzii pentru limitele refinanţate", potrivit acestora.

Sumele medii pentru care clienţii "Marfin Bank" au solicitat refinanţări s-au situat în jurul valorii de 40.000 de euro, la creditele cu ipotecă, susţin reprezentanţii băncii.

Marfin Bank are, în prezent, în derulare două campanii promoţionale, respectiv pentru creditul imobiliar (atât pentru credite noi, dar şi pentru refinanţare) şi pentru refinanţarea cardurilor de credit. La ambele promoţii, costurile de acordare a facilităţilor de credit sunt zero.

Campaniile au fost extinse recent, ca urmare a impactului pozitiv pe care acestea l-au avut în rândul clienţilor, iar reprezentanţii "Marfin Bank" estimează că interesul pentru aceste produse se va menţine ridicat şi în următoarea perioadă.

"Dacă în primele luni, trendul refinanţării a fost mai accentuat în favoarea creditelor imobiliare, începând cu sfârşitul lunii aprilie, acesta a devenit la fel de pregnant şi în cazul creditelor de consum (garantate sau nu cu ipotecă)".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb