SOLUŢIA: REFINANŢAREA Refinanţarea - "balon de oxigen" pentru afacerile în dificultate

Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 20 iunie 2011

Andrei Dumitrache

Andrei Dumitrache

Interviu cu Andrei Dumitrache, Coordonator Finance Practice Group, andrei.dumitrache@pachiu.com

Care este opinia dumneavoastră referitoare la produsele de refinanţare, în actualul context economic?

Proliferarea ofertelor de refinanţare din ultimii ani este o adaptare a instituţiilor de credit la condiţiile actuale ale oportunităţilor de creditare. Deşi am putea spune că cererea de credit privat există încă într-o măsura mare, disponibilitatea băncilor de a finanţa activităţi sau proiecte private noi este scăzută. O simplă analiză a activităţii băncilor din ultimii doi ani poate dezvălui, în acest sens, că finanţarea statului şi operaţiunile de restructurare a debitelor au o pondere majoritară. Motivele pentru aceasta sunt pe de-o parte, legate de faptul că majoritatea proiectelor private nu sunt "bancabile" în contextul apetitului de risc actual al instituţiilor de credit, iar, pe de altă parte, cerinţele normative cu privire la garanţiile pe care aplicanţii trebuie să le aducă sunt, de cele mai multe ori, nerealiste.

Ce posibilitate de a creşte are o bancă într-o piaţă în care posibilitatea de a finanţa este limitată datorită faptului că numărul de clienţi privaţi/proiecte noi finanţabile (nefinanţate deja) este limitat? Atragerea clienţilor/proiectelor performante de la concurenţă, prin refinanţare.

În ciuda ofertei bogate de produse de refinanţare, nu trebuie să ne imaginăm că refinanţarea este şi facilă sau sigură. Aşa cum se poate constata în practică, accentul în cazul refinanţării cade întotdeauna pe "performanţa" şi bancabilitatea proiectului/activităţii/corporaţiei care doreşte să se refinanţeze.

Ce servicii oferă firma pe care o reprezentaţi în acest domeniu?

Experienţa ne-a obişnuit să avem o abordare completă şi complexă a necesităţilor şi operaţiunilor de finanţare sau refinanţare ale clienţilor noştri. În mod uzual, asistenţa noastră în acest domeniu cuprinde, în afara asistenţei juridice, şi consilierea clientului cu privire la alte aspecte practice cum ar fi: bancabilitatea proiectului, structurarea finanţării şi a garanţiilor, optimizare fiscală, identificarea de soluţii alternative de finanţare, pe plan naţional sau internaţional, prin, de exemplu, pieţele de capital, plasamentelor de capital privat (private equity) sau finanţărilor de tip mezzaninne. De asemenea am avut de multe ori satisfacţia de a-i putea sprijini pe clienţii nostri la găsirea celor mai bune soluţii de finanţare/refinanţare prin intermediul reţelei noastre de clienţi, firme de avocatură şi contacte din piaţa financiară şi bancară naţională şi internaţională.

Este mai avantajos să derulezi creditul existent decât să-l refinanţezi?

Avantajele refinanţării faţă de derularea unui credit deja existent pot fi determinate doar de la caz la caz.

Banca creditoare se poate dovedi un partener mult mai înclinat spre identificarea unor soluţii reciproc avantajoase care nu implică executarea garanţiilor sau "îngroparea" proiectului, deoarece această soluţie nu asigură, de obicei, recuperarea integrală a datoriei de către banca creditoare. Posibilitatea de executare silită din partea băncii creditoare există însă, în măsura în care bunurile aduse garanţie sunt destul de lichide sau proiectul este destul de marketabil.

Mai mult chiar, în condiţiile în care valoarea garanţiilor pe care le-am adus la contractarea creditului actual nu mai acoperă valoarea acestuia, poate fi mai avantajos să menţinem acest credit. În cazul refinanţării, banca finanţatoare poate solicita garanţii suplimentare care de obicei fie nu există fie nu pot fi aduse din raţiuni practice şi economice.

Creditul de refinanţare este în general benefic în condiţiile în care principalul mai mare, dobânda mai bună, termenul de rambursare extins şi celelalte beneficii au, în economia generală a debitorului, o pondere mai mare decat costurile asociate refinanţării (taxe de analiză dosar, comisioane de rambursare anticipată, taxe de înregistrare garanţii, taxe notariale etc.) şi condiţiilor de refinanţare (în special legate de suplimentarea garanţiilor). Este ideal, din punctul de vedere al debitorului, ca riscul creditului să fie izolat, pe cât posibil, la activele şi produsele asociate proiectului sau activităţii creditate.

Care sunt beneficiile unui credit de refinanţare?

Din punct de vedere al debitorului, beneficiile unei refinanţări sun legate de obţinerea fie a unui "balon de oxigen" în cazul distressed asset-urilor sau business-urilor, fie obţinerea unor condiţii de finanţare mai bune, adaptate contextului actual al pieţei. Aceste beneficii se materializează, de regulă, într-un principal mai mare, dobânzi avantajoase, comisioane reduse şi perioade de rambursare extinse.

Din punct de vedere al băncii refinanţatoare, beneficiul este, în principal, de mărire a portofoliului, distribuire mai bună a riscului şi, desigur, creşterea cotei de piaţă.

Exista totodată şi avantaje pentru banca a cărei creanţă este rambursată prin refinanţare. Dacă avantajul rambursării anticipate a creditului este discutabil, există, în unele cazuri, avantajul desfiinţării unor provizioane de risc destinate acoperirii părţilor din debit rămase neacoperite de garanţii ca urmare a scăderii valorii acestora sub limita minimă.

Clienţii băncilor se pot refinanţa pe alte pieţe? Ce presupune acest lucru?

În afara soluţiilor de refinanţare bancare, există posibilitatea de (re)finanţare prin intermediul ofertelor publice pe piaţa de capital, prin intermediul plasamentelor de capital privat şi, într-o măsură oarecare, prin intermediul fondurilor publice nerambursabile. Aceste alternative însă presupun, de cele mai multe ori, proceduri mai anevoioase şi costuri mai mari pentru cei care caută soluţii rapide şi eficiente de refinanţare.

Ofertele publice de vânzare pe piaţa de capital, fie acestea, de regulă, de obligatiuni sau de acţiuni, au costuri substanţial mai mari faţă de finanţarea bancară, datorită procedurilor de derulare a ofertei şi a necesităţii implicării unor specialişti autorizaţi în proces.

Capitalizarea prin plasamente de capital privat (private equity) presupune cooptarea de asociaţi/acţionari noi în companie prin majorarea capitalului social. Deşi aceşti noi acţionari/asociaţi pot asigura, de regulă, capitalizarea afacerii atât prin capital social cât şi prin împrumuturi, procesul de cooptare implică în primul rând găsirea unor astfel de investitori (foarte dificilă în ultimii ani pentru România), apoi costuri tranzacţionale ridicate (asistenţă juridică, due diligence legal, audit etc).

Varianta fondurilor publice nerambursabile nu este o alternativă de refinanţare autentică, însă merită amintită în contextul în care anumite companii pot beneficia de finanţare prin intermediul acesteia.

Ce aşteptări aveţi pentru următoarea perioadă în ceea ce priveşte ofertele bancare?

Următoarea perioadă nu cred că va aduce schimbări dramatice în ceea ce priveşte apetitul băncilor de refinanţare.

Tendinţele din 2011 cred că se vor îndrepta spre finanţarea proiectelor public-private cu condiţia depăşirii inconvenientului major legat de reglementarea din 2010 a domeniului PPP. Este absolut clar că este nevoie ca o condiţie absolut necesară în acest sens să fie implicarea substanţială în regândirea legii PPP a unor profesionişti cu experienţă în project-finance, care să cunoască elementele esenţiale legate de alocarea riscurilor într-un proiect public-privat astfel încât acesta să fie bancabil/finanţabil. Pe lângă aceasta, cred că vom asista la o creştere lentă în domeniul finanţărilor M&A.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb