• În lipsa unei legi de salarizare uniformă pentru bugetari, majorarea veniturilor cu 50% nu rezolvă problemele de viitor ale administraţiei publice
100.000 de angajaţi din toate sectoarele administraţiei publice ar putea intra, joi, timp de două ore, în grevă de avertisment, ca urmare a eşecului înregistrat la ultimele negocieri purtate de Alianţa Naţională a Sindicatelor Bugetarilor "Sed Lex" şi de Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) cu reprezentanţii Guvernului, pentru o majorare cu 50% a salarizării.
Liderii celor două organizaţii sindicale au declarat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă comună, că dacă Guvernul nu le majora salariile cu 50%, ce reprezintă, în opinia lor, "singura soluţie pentru a crea echitate socială la nivelul întregului sistem bugetar", în data de 16.10 vor intra în grevă generală pe termen nelimitat.
Totuşi, cele două organizaţii sindicale, ar putea renunţa la forma de protest dacă Guvernul va decide, în următoarea şedinţă de guven să soluţioneze cererile lor.
Acestea au admis, totuşi, că majorarea cu 50% a veniturilor lor reprezintă doar o soluţie de moment, întrucât, în lipsa unei legi de salarizare uniformă pentru bugetari, problemele se vor repeta şi pe viitor.
Potrivit lor, la momentul actual acest lucru nu este posibil deoarece ar presupune aducerea la masa tratativelor atât a sindicaliştilor din administraţie, cât şi a celor din învăţământ şi sănătate, lucru nerealizabil întrucât, cel puţin în situaţia colegilor lor din învăţământ, lucrurile s-au rezolvat, deci nu ar mai exista interes din partea dascălilor.
Reprezentanţii "Sed Lex" şi cei ai FNSA au declarat că renunţă la formele de protest menţionate dacă Guvernul le majorează salariile, dar au precizat că nu renunţă şi la o lege care să asigure salarizarea uniformă a bugetarilor, pentru a elimina discriminarea creată între funcţionarii publici.
Pe de altă parte, 10.000 de sindicalişti ai CNS Cartel ALFA, BNS, CNSLR Frăţia şi CSDR, au participat, ieri, la un miting în Capitală unde au cerut creşterea salariilor bugetarilor la cel puţin 1500 RON, menţinerea contractului colectiv de muncă la nivel naţional, precum şi promovarea unei legi unitare de salarizare a personalului din sistemul bugetar.
Alarmat de presiunile sindicale, premierul Călin Popescu Tăriceanu i-a invitat pe reprezentanţii confederaţiilor sindicale, vineri, la discuţii, la Palatul Victoriei, potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Camelia Spătaru. Acesta a precizat că Tăriceanu le-a trimis sindicaliştilor o scrisoare de felicitare cu ocazia Zilei internaţionale a muncii decente, eveniment ce a stat la baza manifestaţiilor de ieri ale sindicaliştilor.