Aspecte semnificative despre automatizarea fluxurilor de documente utilizând soluţiile Kofax şi BasWare au fost prezentate în cadrul conferinţei organizate de Net Consulting.
La conferinţă au luat parte specialişti (financiari, logistică, IT) din domenii (bancar, administraţie publică, retail, utilităţi) unde soluţiile respective îşi găsesc o aplicabilitate de natură să asigure o mai mare eficienţă, acurateţe şi la costuri reduse a procesului de captură, transformare şi livrare a datelor de pe suport hârtie în format electronic către aplicaţiile de business.
În cadrul conferinţei a fost prezentat conceptul Kofax de captură inteligentă şi schimb al informaţiilor (Intelligent Capture&Exchange) pe baza căruia sunt dezvoltate şi aplicaţiile Kofax. Ca şi aplicaţii au fost prezentate noua platformă de captură Kofax Capture 8, lansată pe piaţă în primăvara acestui an, Kofax Tranformation Module, o componentă a suitei de aplicaţii Kofax care asigură un înalt grad de clasificare şi extragere automată a datelor, precum şi Kofax Communication Server care realizează şi coordonează automatizarea schimbului de informaţii prin integrarea canalelor de comunicaţii ce intră sau ies din organizaţie cu aplicaţiile de business.
Un alt punct de interes l-a constituit prezentarea aplicaţiilor BasWare pentru automatizarea proceselor de achiziţie (purchase-to-pay) şi procesarea automată a facturilor, aplicaţii care aduc un nivel ridicat de control, transparenţă şi o eficientizare a costurilor în cadrul proceselor de achiziţii şi plăţi ale unei companii.