Solvabilitatea tot mai redusă a Franţei ameninţă stabilitatea zonei euro

Centrum fur Europäische Politik (CEP) a publicat recent raportul pentru 2018 privind solvabilitatea ţărilor din zona euro.

Concluziile sale reprezintă un mare motiv de îngrijorare pentru autorităţile europene, mai ales pe fondul optimismului generat de o redresare economică nesustenabilă în absenţa stimulentelor monetare.

În comunicatul de presă de pe site-ul instituţiei (www.cep.eu), se arată că într-o treime din ţările zonei euro solvabilitatea îşi menţine tendinţa descendentă. Grecia, Italia, Letonia, Portugalia, Slovenia şi Cipru intră în această categorie, pe fondul scăderii investiţiilor şi a erodării stocului de capital.

Solvabilitatea a crescut în Germania, Estonia, Lituania, Luxemburg, Olanda, Austria şi Slovacia, iar tendinţa contribuie la creşterea divergenţei din uniunea monetară.

Indicele cepDefault publicat de instituţia germană arată capacitatea ţărilor de a-şi rambursa creditele externe şi nu depinde doar de gradul de îndatorare ci şi de stabilitatea întregii economii, conform metodologiei de calcul.

Pe lângă situaţia bugetului guvernamental, indicele ţine cont şi de creditarea bancară, comportamentul firmelor şi al gospodăriilor din economie. Indicatorul de solvabilitate de la CEP are două componente: capacitatea de formare netă a capitalului fix (C) şi creditul net/împrumuturile nete din economie (NTE). Ambele sunt determinate prin raportarea la PIB, iar suma lor reprezintă indicele cepDefault.

Importanţa formării nete a capitalului este subliniată şi prin metodologia de evaluare a gradului de risc: o valoare negativă a acesteia trimite ţara direct în categoriile de risc major.

Surpriza raportului CEP din acest an o reprezintă atenţia acordată Franţei din punct de vedere al stabilităţii zonei euro şi includerea ţării în grupul celor care înregistrează o tendinţă de scădere a gradului de solvabilitate.

A doua economie a zonei euro a înregistrat anul trecut prima scădere a gradului de solvabilitate din ultimii 3 ani, pe fondul unei tendinţe negative semnificative în ultimii 17 ani (vezi graficul 1).

În ciuda unei capacităţi de formare netă a capitalului aflate deasupra mediei zonei euro, indicele general a fost afectat negativ de avansul împrumuturilor nete, care au crescut până la 3% din PIB, de la 2,5% în 2016. "Economia Franţei depinde de creditul extern din 2005, iar tendinţa se accentuează", se arată în raportul institutului din Freiburg.

Mai mult, rata consumului a fost de 97% din venitul disponibil anul trecut, peste media europeană, în condiţiile în care o parte a împrumuturilor externe a fost utilizată pentru consum.

Pentru stoparea declinului gradului de solvabilitate al Franţei, autorii raportului recomandă reducerea împrumuturilor externe, în special a celor pentru consum, şi reducerea ratei consumului. "Reformele anunţate de preşedintele Macron, unele deja implementate, ar putea să contribuie la stoparea declinului solvabilităţii", îşi exprimă speranţa autorii.

Dar va reuşi preşedintele Emmanuel Macron să continue "lupta" împotriva masivelor rigidităţi structurale din economia franceză?

La Forumul de la Davos, preşedintele francez a ţinut un discurs al cărui mesaj principal a fost "Franţa a revenit, Franţa a revenit în nucleul Europei". Cu câteva zile înainte de Davos, Macron a "deturnat" la Palatul Versailles circa 140 de lideri din mediul de afaceri internaţional pentru a-i convinge să vină sau să se extindă în Franţa.

Financial Times scrie că firmelor care vor crea cel puţin 100 de locuri de muncă în Hexagon li s-a promis, neoficial, o petrecere gratuită la reşedinţa prezidenţială. Este greu de crezut că o strângere de mână din partea preşedintelui şi o petrecere la Élysee sunt suficiente pentru atragerea investitorilor şi creşterea competitivităţii.

După prezentarea tendinţei negative din Franţa, raportul de la CEP a continuat cu Grecia, unde "solvabilitatea a continuat să se deterioreze, iar programele de asistenţă financiară lansate în 2010 nu au avut niciun efect pozitiv din acest punct de vedere".

Capacitatea de formare netă a capitalului fix a atins anul trecut un nivel negativ record, de 6,7% din PIB, pe fondul scăderii investiţiilor publice şi private (vezi graficul 2).

În aceste condiţii, analiştii de la CEP consideră că declinul împrumuturilor nete începând din 2009 şi transformarea Greciei în creditor net în ultimii trei ani "nu reprezintă un semnal al unei economii competitive pe plan internaţional, ci reprezintă o fugă a capitalului".

În ceea ce priveşte rata consumului, aceasta a depăşit 100% din venitul disponibil încă din 2005, iar anul trecut a ajuns la 112,5%, cel mai ridicat nivel nu doar din zona euro ci din întreaga Uniune Europeană.

"Ţara trebuie să implementeze reformele şi trebuie să creadă în aceste reforme", este concluzia analiştilor germani, care mai subliniază că "cel mai bun medicament din lume nu va avea niciun efect dacă pacientul crede că doctorul încearcă să-l otrăvească".

Şi a treia economie din zona euro, Italia, se află tot în zona "roşie" a solvabilităţii, iar motivul îl constituie lipsa investiţiilor, atât publice cât şi private, din ultimii 4 ani, care a condus la reducerea stocului de capital fix.

Declinul gradului de solvabilitate al Italiei începând din 2010 nu a fost însoţit şi de creşterea costurilor de finanţare dintr-un singur motiv: BCE a cumpărat masiv prin tipărire obligaţiunile emise de guvernul de la Roma.

"Încă lipseşte convergenţa economică din zona euro", se arată în concluzia raportului cepDefault-Index 2018, iar "aceasta este indispensabilă pentru reducerea tensiunilor din uniunea monetară". Divergenţa se poate observa şi la nivelul indicatorului de solvabilitate (vezi graficul 3).

După cum arată autorii, reducerea gradului de solvabilitate, cu excepţia Ciprului, este o consecinţă a ratei negative a investiţiilor, adică a consumului de capital, care "determină sărăcirea economiei dacă se menţine pe termen mai lung".

În plus, "consumul stocului de capital arată că ţările respective fin zona euro nu sunt capabile să ofere condiţii competitive potenţialilor investitori".

Oare autorităţile europene pot învăţa această lecţie simplă de economie înainte de a fi prea târziu?