SONDAJ COMANDAT DE AVOCATUL GHEORGHE PIPEREA: "Peste jumătate din publicul larg are o părere favorabilă despre Legea dării în plată"

E.O.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 14 septembrie 2016

"Peste jumătate din publicul larg are o părere favorabilă despre Legea dării în plată"

Sondajul arată că ANPC este, în percepţia publică, principala instituţie care are responsabilitatea să protejeze consumatorii împotriva eventualelor abuzuri săvârşite de agenţii economici

Consumatorul aşteaptă ca autorităţile statului să îl protejeze contra abuzului de putere economică, spune avocatul Gheorghe Piperea, citând rezultatele unei cercetări sociologice pe care a comandat-o în timpul acestei veri. Domnia sa a scris, pe pagina de Facebook: "De departe, pe primul loc în aceste aşteptări este ANPC. Independenţa acesteia este esenţială pentru a preîntâmpina aşteptările oamenilor.

Legea dării în plată este notorie în opinia publică şi este considerată un exemplu de lege protectivă pentru particulari, un exemplu de lege dreaptă, menită a libera simplul particular dintr-un lanţ juridic şi dintr-un blocaj psihologic care-i limitează sau îi strangulează libertatea atunci când creditorul abuzează de puterea sa economică. Legea dării în plată e percepută ca un corectiv al abuzului de putere economică şi nu ca o lege contra băncilor".

Obiectivul principal al cercetării sociologice a fost măsurarea percepţiei consumatorilor asupra gradului de protecţie împotriva "abuzurilor de putere economică pe care sunt nevoiţi să le suporte în relaţiile contractuale cu unii agenţi economici", mai notează avocatul Piperea, adăugând: "Metodele utilizate au fost cele clasice (telefon, chestionar faţă în faţă, timp de răspuns circa 10 minute), iar eşantionul reprezentativ a fost de circa 900 de persoane, marja de eroare fiind de + sau - 3%".

Conform cercetării, majoritatea consumatorilor se simt vulnerabili în faţa potenţialelor abuzuri săvârşite de anumiţi agenţi economici, zona de vulnerabilitate fiind de 85%.

Gheorghe Piperea subliniază: "Cu toate acestea, deşi multe persoane se simt vulnerabile în faţa potenţialelor abuzuri, doar două din zece persoane au apelat vreodată la o instituţie/autoritate a statului pentru a fi protejate.

Motivaţia, care ar trebui să dea fiori autorităţilor publice, este aceea că populaţia, simplii particulari, nu au încredere că vor fi protejaţi de autorităţi, considerând că cei ce deţin puterea şi abuzează de ea sunt inexpugnabili şi că, de aceea, e mai bine «să nu te pui cu ei»". Pot să dau mărturie că, în ciuda succeselor în procesele colective contra băncilor derulate în anii 2010-2015, consumatorii de produse bancare încă se tem să apeleze la autorităţi şi, cu atât mai bizar în condiţiile în care procesele de tip class action asigură un oarecare anonimat al reclamantului, se tem să declanşeze procese contra băncilor. Iar această temere, în acest domeniu strict limitat, este într-o oarecare măsură justificată, date fiind poziţia constant ostilă cu consumatorii şi protectivă cu băncile a BNR, precum şi managementul şi PR-ul fricii de consecinţele pierderii procesului, ale dispariţiei diverselor programe de creditare şi a entuziasmului creditării, ale scumpirii creditelor, ale riscurilor sistemice severe etc".

Serviciile de telecomunicaţii, comerţul, asigurările auto şi serviciile bancare sunt domeniile care au înregistrat cele mai multe nemulţumiri ale consumatorilor, reiese din cercetare.

Între mărfurile/serviciile ne-necesare, excluzând primele trei domenii (pe care le-am calificat inevitabile), cel mai criticabil pentru abuz de putere este domeniul bancar, susţine avocatul, precizând: "Oamenii, în raport de atitudinea faţă de domeniul bancar, sunt cu mult mai nemulţumiţi (dacă se poate spune aşa ceva) decât de îngrijirile medicale din sistemul public şi de serviciile de canalizare şi apă, de furnizarea energie electrică şi termică, de furnizarea gaz, de serviciile medicale private, de restaurante etc.

În afară de atitudinea faţă de «serviciile medicale de stat», de «asigurările auto sau de viaţă» şi de «serviciile bancare (altele decât creditele imobiliare)», consumatorii simt nevoia de a fi protejaţi şi în domenii cum ar fi «furnizorii de utilităţi». De la o proporţie de 84%, în privinţa serviciilor medicale de stat, la o proporţie de 52% în privinţa băncilor, oamenii simt nevoia acută de protecţie din partea autorităţilor publice.

ANPC este, conform percepţiei publice, principala instituţie care are responsabilitatea de a proteja consumatorii împotriva eventualelor abuzuri săvârşite de agenţii economici: în acest sens s-au pronunţat 86% dintre cei întrebaţi. În rând, la mare distanţă, vin: ANSVA - 58%, Guvernul - 37%, Parlamentul şi BNR - câte 33% şi, la urmă, din păcate, Avocatul Poporului - doar 25%.

Dintre toţi cei care au apelat la ajutorul unei instituţii, 9 din 10 consumatori s-au adresat ANPC.

Aproximativ o treime dintre cei care au apelat la ajutorul unei instituţii se declară «foarte nemulţumiţi» de soluţionarea problemei. Destul de nemulţumiţi sunt 18%, nehotărâţi fiind 19%".

În legătură cu Legea dării în plată, toţi cei care au declarat - spontan - că au auzit despre o lege menită a proteja persoanele cu credite ipotecare în relaţia cu băncile, au menţionat "legea dării în plată", mai susţine domnul Piperea: "Foarte interesant este că, atunci când au fost întrebaţi direct, respectiv, dacă au auzit sau nu de Legea dării în plata, 3 din 4 persoane întrebate au declarat că au auzit, doar 26% spunând că nu au auzit de legea dării în plată.

Cu adevărat esenţial este faptul că doar 22% dintre repondenţi au spus că au o părere nefavorabilă despre lege. Această constatare contrazice tot ceea ce au profeţit băncile şi BNR în legătură cu Legea dării în plată. Publicul larg, în proporţie de 55%, are o părere favorabilă despre lege, iar 23% dintre repondenţi sunt nehotărâţi.

În proporţie de 66%, publicul vede un impact pozitiv al Legii dării în plată, considerând că, pe viitor, băncile vor verifica cu mai mare atenţie bonitatea clienţilor; că este o lege binevenită pentru oamenii cinstiţi, aflaţi în dificultate financiară şi care nu îşi mai pot plăti ratele (59%); că este o lege care permite persoanelor care nu îşi mai pot plăti ratele să aibă o poziţie mai puternică în relaţia de negociere cu banca (50%); că este o lege care nu mai permite băncii să aibă o poziţie dominantă/de forţă faţă de debitor (46%); că este o lege care afectează puternic înţelegerile dintre bancă şi recuperatorii de creanţe (35%) etc".

Gheorghe Piperea urmează să prezinte, astăzi, în Parlament, rezultatele acestui sondaj, în ocazia dezbaterilor pe marginea proiectului de transfer al ANPC de la Guvern la Parlament.

Opinia Cititorului ( 53 )

  1. Peste trei sferturi dintre români (77%) consideră că de prevederile legii dării în plată ar trebui să beneficieze doar cei care nu pot plăti creditele, potrivit sondajului „Opinia românilor despre Legea dării în plată", realizat de IRSOP Market Research & Consulting

    1. Ce gluma buna.

      De pe vremea când băncile plăteau reclame în ziare cu apocalipsa Dip. 

      Am ras copios când am văzut întrebările și variantele de răspuns.  

      Răspunsul ăsta era singurul pro dare în plata. 

      Revezi materia din urma ca ramai corigent.  

      Oricum încercare de manipulare în limitele în care ne-ai obișnuit.  

      Dacă mă forțez iți arat și celelalte variante de raspuns de la acel "sondaj" plătit de banci. 

      Ce am mai ras atunci . .

      Sondajul facut de aia care l-au dat castigator pe Iohannis inca de la inceput, cand toti il tineau in brate pe Ponta? Sondajul facut de o firma cu vechime in piata a carei credibilitate e data de corectitudinea poll-urilor tie ti se pare de ras in vreme ce un asa-zis sondaj de care nu se stie cine s-a ocupat, nu se stiu clar intrebarile, varsta si categoriile sociale ale celor 900 de " respondenti" ti se pare super-credibil pentru ca serveste interesele celor care iti arunca zilnic coltul de paine.

      Sa isi puna pancarda si sa se plimbe in sir indian cu mai multi in Bucuresti pe trotuar.

      Tir-isti cu 30km/h si cu o coala A4in parbriz, Protest Rca ce au facut. Politia nu a avut ce sa le faca, ceilalti soferi nici atat. Au fost cativa [Fragment eliminat, conform regulamentului.] care au vociferat ca stau mult in trafic dar nu s-au incumetat sa sara Tir-ul.

      Daca merg in sir inrian, tv o sa se gaseasca sa ii arate, cei care stau la bere si un mic nu o sa fie deranjati, cei de pe trotuar se trag si le fac o poza pentru Facebook. 

      Mesaj eliminat, conform regulamentului.

      Fabulezi ca deobicei.

      Sondajul făcut de banci,ăla "credibilul" cu care bancherii au încercat sa sperie parlamentari, avea răspunsuri impuse. 

      Oamenii nu erau de acord ca de lege sa beneficieze bogatii. 

      Așa e când ai bani dar nu ai minte.Faci ca ARB ul.

      Nu e frumos cum razi de clasa muncitoare, de cei care tin in spate un om gras cum spunea Basescu care este si aparatul de stat si bancile pana la "indestulare", de cei care o sa iti plateasca pensiile.

      Daca 90 de zile nimeni nu plateste rate sistemul bancar e in cap. 

      Esti [Fragment eliminat, conform regulamentului.] platit sa postezi parerile bancherilor

      De ce piperea nu a pus aceasta intrebare? Pentru ca este un manipulator de doi bani, un mincinos.

      Ce misto ar fi sa nu-si mai plateasca nimeni ratele, nu?:))))) "Ghinionul" vostru e ca majoritatea oamenilor nu se tin de potlogarii ca voi, voi sunteti doar o minoritate galagioasa si fara educatie, restul sunt oameni seriosi si isi platesc cinstit casele. De asta ii porcaiti voi pe aia cu credite in alte valute sau cu Prima Casa, ca nu se pun la mintea voastra.

      Mai este o forma de protest sa platesti rata cu un leu , maxim 5-15 tranzacti/zi; banci nu i se merita sa tipareasca hartia si sa tina casierul acolo

      si 

      nu are ce sa faca, sau 50

      Vor adauga in regulament ca dupa prima operatie, te vor trimite din nou la coada pentru a nu ii incurca pe clientii onesti. Daca ai timp de pierdut si esti somer, da, faci ceea ce propui tu. Ca esti cazut in cap.

      Asa pun intrebarile avocacatii. 

      Nu e voie. Poti sa platesti 1 ron si inmanezi o harie de 500 sau 200 si astepti rest de fiecare data.

      Ca Tir-isti crezi ca nu le place sa conduca de merg cu 30km/h? Daca se pun o saptamana sa stea pe centura Bucurestiului 24 din 24 cu 30 de km/h, atunci Romania e paralizata, tva sufera. 

      Pffffuuuuu prost mai esti baiete !

    eu cred ca sunt minciuni

    1. Eu cred ca nu sunt minciuni.

    Ce firma de sondaj s-a ocupat de poll-ul Piparosului? Vreuna cunoscuta din piata sau vreo cateva fatuci angajate la biroul aprodului?

    66% dintre respondenti ca e bine ca bancile vor verifica mai bine bonitatea? Asta e o gluma buna si clar minciuna! Adicatelea 66% se bucura ca isi vor lua case mai greu. Nu merge hartogare, incearca alta poveste, vezi aia cu Dumbo sau Rila Iepurila ca poate esti mai convingator:))))  

    In rest la faza cu DIP dupa cata propaganda platita de speculantii imobiliari, mii de postaci, "sinucideri", asa-zise grupuri de consumatori, agitatori agresivi, pastori din Cisnadie, minciuni si amenintari la adresa oricui sufla impotriva, rezultatele sunt CATASTROFALE! :))))

    Mai imi place cum contopistul aluneca in propriul noroi. 33% dintre "respondenti", DOAR 33% vad Parlamentul ca pe o institutie la care pot apela in caz de abuz....Iar el vrea sa treaca ANPC-UL la Parlament :))))) Asta coroborat cu nivelul de perceptie publica si incredere al cetatenilor in Parlament:))))) Bravo Piperashule, ai reusit sa te faci din nou de ras la greu. La mai mare baiete, inca putin si il intreci si pe Iosipescu-Zambra la gogomanii!  

    1. Mistocareala ta este ieftina. Tip Adrian Nastase si Ponta. Si ca sa vezi cat de jos este, ia de aici: 1) faptul ca 66% sunt de acord cu verificarea bonitatii nu inseamna ca acei 66% vor sa-si ia casa cu credit; poate au deja, poate nu, deci esti pe langa; 2) "la faza cu DIP...." n-am inteles nimic din ce ai scris, asa ca du-te tu acasa si mai citeste cum este cu exprimarea adecvata; 3) "contopistul care aluneca in noroi"; ti-e teama ca iti ia locul ? 4) trecerea ANPC la Parlament nu are legatura cu cei 33% grad de incredere; unde ai vrea sa treaca ANPC -ul, la Biserica sau la Armata ? Concluzie: esti jalnic si patetic.

      ANPC peste tot in lume tine de Executiv. Mai citeste mihaita, mai citeste.

    "Doar 2 din 10 persoane au apelat la o autoritate/Anpc"

    Asa este la oameni inca le este rusine, frica. 

    Anpc nu descurajeaza frauda doar o sanctioneaza, pt o multinationala, o banca e frectie la un picior de lemn. 

    Eu propun ca Anpc sa fie bine platit sa aiba sanitar veterinari sub ei sau cu ei, itm cu ei nu sa tot redirectioneze scrisori. 

    Imm-urile poarta frica de Anpc, marile lanturi de magazine nu. Anpc a gasit carne stricata si nu a avut curajul sa o inchida. 

    Anpc suna la primarie sa afle numarul ca nu are curajul-voie sa ceara contract, clarificari de la banca. Anpc azi poarta frica de banci. Bnr spune ca Anpc trebuie sa ne protejeze. Un salariat cu 1500-3000 ron/luna (cu fara carnet B. de condus) ce sa faca in fata celor de la Bnr cu mii de euro salar si mai grav ce sa faca in fata milionarilor in Euro de afara ca Raiffaisen, Bcr-Erste? 

    O parere personala este ca milionari de afara dicteaza ce sa faca Bnr si Anpc. 

    Argumente in acest sens sunt declaratiile Fmi ca Anpc sa o lese mai moale cu clauzele abuzive ca e risc sistemic in tara daca se scot, cam asa s-ar traduce.

    1. Anpc trebuie sa devina o institutie puternica, echivalentul protectiei consumatorului din State. Aceasta institutie a descoperit frauda majora de la wells fargo de care apropo nu am citit nimic in presa romaneasca in afara de bursa. Cine stie ce schelete in dulap au bancile de la noi, ajutate de bnr sa le

      ...doseasca

      Si Digi a rezentat.

      De acord. Amenzile care ar avea efect sunt cele gen 10% din cifra de afaceri.

    Mda. Sondaj facut in randul enoriasilor GCCChf, doar vreo 900 de ametiti visatori la gabjuiala au mai ramas. Si-a mai luat si maidanezul de la Cisnadie un ciubuc, sa aiba si el cu ce sa-si puna muraturile.

    1. Daca vrei, iti cumpar un bazin in care sa pui tu apa cu pamant si sa te scalzi in el......ce zici, merge ?

      Nu stiu daca merge, intreaba-l pe ala care te-a angajat ca postac, la cate mizerii a facut in ultimul an clar i-ar placea un astfel de bazin.

    Sa presupunem ca legea e buna asa cum afirma Piperea si Zamfir. Eu zic ca nu este buna si ca bancile vor castiga procesele impotriva statului roman, Daca d-l Piperea este asa convins ca legea este buna, eu propun ca el sa reprezinte statul roman in instantele internationale. INSA DACA STATUL ROMAN PIERDE PROCESUL, EL SI CU DOMNUL ZAMFIR SA PLATEASCA DESPAGUBIRILE. Avand in vedere ca eu consider ca ei prin aceasta lege au incalcat tratate internationale, nu vad de ce eu cetatean sa platesc pentru tampeniile lor. Sa isi asume aceasta lege. !!! Va rog domnule Make sa il intrebati pe domnul Piperea daca este de acord sa isi asume aceasta pozitie si sa ne comunicati prin ziar opinia dansului. Va multumesc

    1. Tratatul de aderare la Uniunea Europeana Îți spune ceva?

      E semnat de către Austria și România.  

      Vezi acum care e treaba cu tratatul bilateral ("internațional" cum Îți place ție sa zici) în contextul aderării la UE. 

      Spor la lectura. 

      Nu mai speriați pe nimeni,băieți.

      Stiu io stiu io ce vrei sa spui! Stai linistit cat timp tratatul e in vigoare el se respecta! Ca doar nu crezi ca tine cu retroactiivitatea pe tot mapamondul ca la legea lu nentu Piperea! Si in cazul absurd ca nu s-ar respecta ce te face sa crezi ca UE e sat fara caini in care daca se legifereaza furtul ca in cazul legii DIP atunci e totul ok?

      In Spania cu ldp bancile au fluierat a paguba. Nu au vociferat ca la noi, nu au pierdut procese la Instantele Internationale ci au pierdut pe banda rulanta de au platit milioane de euro.

      Pagubiti nu s-au plans ca erau bani intunecati?

      Prin tratatul de aderare la UE ambele tari si-au luat niște angajamente care contravin Tratatului bilateral.☺

      Tu zici ca formal tratatul bilateral e în vigoare, dar cu siguranță,angajamentul mai nou(tratatul de aderare la UE) face ca câteva articole din bilateral sa fie inaplicabile pentru ca partile si-au luat alte angajamente.Adică alea la care face referire Raiffeisen ☺.

      Deci cum ziceam ,apa de ploaie și manipulare ieftina din partea "biciclistului". 

      Stii tu ceva dat esti pe langa chestie.La ICSID asta i prin State nu tin vrajelile astea.Fratii Micula ne-au usrat recent de 70 milioane euro cu tot cu tratatul de aderare la UE.Dar repet iintrebarea ca vad ca nu te bagi la raspuns. Crezi ca i justitia UE furtul e permis daca da Piperea lege? Singura solutie sa nu platim cu toti ca prostii pagubele produse de d astia ca tine care baga mana n buzunar la toti ar fi ca CCR sa declare legea neconstitutionala.Cee ce se va si intampla daca Ro mai e un stat de drept.Daca nu tot de la instante internationale vom primi nota de platam Capisci?

      Dar furtul, inteligentule, care a fost implementat prin clauzele contractuale ste permis de UE? Si vezi ca UE nu permite României să plătească fraților suedezi nimic asa ca las-o Balta.

      Eu o las balta ca e clar ca te faci ca nu pricepi. Unde s clauze abuzive recunoscute ca atare de instanta e obligatoriu ca bancile sa plateasca. Dar speta e alta, nu mai fa pe inocentul ca pari inteligent. Aici e vorba de anularea fara vointa partilor a unor contracte perfect legale prin interventie retroactiva. Tu chiar ii crezi pe avocatii aia de pe afara la fel de incompetenti ca Piperea? In fine om trai si om vedea.

      Nu ai cu cine purta o conversatie inteligenta pentru ca 6.7 este un postac chf. In mintea lor prea redusa, un rau se repara cu un alt rau. Daca bancile au luat comisioane abuzive, mahalagii din grupul chf considera ca este in regula sa dea o lege prin care fura si ei. Atat i-a dus capul. Iar Piperea este un semidoct tipic pentru lipsa de valori din tara asta. Zamfir este un Trahanache vai de capul lui. Piperea este oleaca mai destept, este un Catavencu.

      Intrebarea mea este simpla si este urmatoarea: ISI ASUMA ZAMFIR SI PIPEREA LEGEA? SI DACA DA CUM ? Pentru ca sa nu poata veni Piperea sa spuna ca Romania a pierdul procesul cu bancile pentru ca nu avem avocati, il lasam pe el sa reprezinte statul Roman. Doar ca in cazul in care pierde procesul, Zamfir si Pipierea sa plateasca bancilor despagubrile in locul statului. ATAT ! NIMIC MAI MULT. ASTA INSEAMNA CA ISI ASUMA LEGEA ! Ca daca plateste statul despagubirle bancilor inseamna ca: BANCILE SUNT BINE MERCI, CETATEANUL EXPERT CHF ESTE SI EL BINE MERCI, IAR CETATEANUL DE RAND CARE NU A AVUT NICIO TREABA ESTE CEL F***.

      Bravo natie !  

      Tiparnita Bce si-o asuma ca bail out, bail in etc. Prea mare pentru a falimenta. Bancorexul si l-a asumat cineva? Am platit pt tun toti.

      Tu ai vorbit serios?. Statul plateste niste bani din ce colecteaza de la mine, de la tine si de la altii. Daca tu ai principiul ca "ce daca ne fura, pentru ca ne-au furat si altii" inseamna ca ai probleme serioase si poate ar fi util un consult medical.

      Isi asuma un drac. Zamfir isi asuma doar spagile primite de la Hadarean, Neidoni, Ciubotaru sau alti speculatori imobiliaro-valutari, spaga ascunsa sub forma unui "credit" luat de la offshoreul Mayan&Maytal, firma apropiata de infractorul de drept comun Sorin Beraru.

      Cat despre cel care viermuieste la 6.11, asta e un analfabet care se joaca de-a postacul Gccc. Are cateva ineptii pe care le ruleaza, Wolksiobank, tiparnita si bail in. Nici nu-l baga in seama ca n-are rost, castiga si el de-o paine ca sa aiba ce manca dupa ce ii bea pensia maica-sii. 

      Bursa iti ofera informatia cum Statul se imprumuta cel mult o data pe luna de la banci. Acei bani+dobanda ii platim toti. Daca vrei tu sau eu nu conteaza o mana de alegatori i-a imputernicit pentru asa ceva. Pe ce se consuma bani sti? Un studiu de fezabilitate, o frunza.

      foarte corect ce spui, pipereaa si zamfir sa-si asume pana la capat legea cu tot cu consecinte negative daca va fi cazul

      Daca tot vezi spaga peste tot de ce nu ii denunti?

      Daca te uiti la Axn SF si ai crescut cu un serial care a facut 50 de ani e explicabil meeajul tau. 

      Statul se indatoreaza pentru ca are deficit. Cheltuie mai mult decat colecteaza. Din banii aia se platesc si despagubirile datorate unor abuzuri a unor functionari. Este timpul sa isi asume ce fac.

      Informatiile sunt publice postac idiot:)))) Mai incearca [Fragment eliminat, conform regulamentului], mai incearca. Asta cu offshoreul au descoperit-o niste ziaristi pe nume Cartianu si Stoica? Ai inteles [Fragment eliminat, conform regulamentului]? Nuste ziaristi cu state vechi! [Fragment eliminat, conform regulamentului.]

      "Nuste"

      E ghiveci in etajul superior al tau. Stoica e prezentator la Axn SF, am inteles. 

      Analfabetii cersetori ca tine normal ca nu se uita decat la Axn sau Antena 3. Ce sa ceri de la unul ca tine care traieste din pensia ma-sii?...

    Business Club 18.15

    Bancile o sa negocieze cu clienti! Isarescule nu iti sare inima in partea dreapta? 

    Executori o sa se poarte civilizat! Unde s-a mai vazut ca lupul sa fie civilizat cu mielul?

    Chiriile au scazut simtitor dar Isarescu a cerut -obtinut bani pt pc. 

    55% părere favorabilă despre lege nu este exorbitant. In rest se întețește " lupta de clasa".

    Articolul in Rusa trebuia sa il stergeti. Epun aici ca acolo nu pot :(

    1. Articolul in rusa nu ti se adreseaza. Asa ca taci din gura.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb