Sondaj EY: Există o legătură între buna guvernanţă în domeniul sustenabilităţii şi performanţa afacerii

D.T.
Miscellanea / 11 aprilie 2023

Massimo Bettanin, Partener, Schimbări Climatice şi Sustenabilitate, EY România

Massimo Bettanin, Partener, Schimbări Climatice şi Sustenabilitate, EY România

Un sondaj realizat de EY în rândul a peste 200 de companii din 15 ţări din Europa a identificat o legătură esenţială între guvernanţa eficientă a consiliului de administraţie în materie de sustenabilitate şi performanţa comercială a companiei, informează un comunicat remis redacţiei.

Potrivit comunicatului, studiul a constatat că respondenţii care au instituit controale mai puternice de guvernanţă în sustenabilitate au o probabilitate semnificativ mai mare de a realiza venituri mai solide decât cei care au controale mai puţin dezvoltate în acest domeniu. Dintre companiile clasificate drept "experţi" în buna guvernanţă de sustenabilitate, 76% declară că se simt optimiste în ceea ce priveşte performanţa lor de business, comparativ cu doar 45% dintre companiile clasificate drept "începători" în materie de guvernanţă de sustenabilitate.

Experţii declară că au o probabilitate mult mai mare de a evita acuzaţiile de "greenwashing" - atunci când ambiţiile ecologice declarate nu se potrivesc cu realitatea - prin îndeplinirea efectivă a ambiţiilor climatice declarate. Doar 13% dintre începători se declară "foarte mulţumiţi" de progresele înregistrate până în prezent în atingerea obiectivelor climatice pe care şi le-au stabilit, ceea ce indică un potenţial risc reputaţional, în comparaţie cu mai mult de jumătate (52%) dintre "experţi" care se declară mulţumiţi de progresele înregistrate în ceea ce priveşte propriile ambiţii, arată sursa.

De asemenea, sondajul a constatat că experţii sunt mult mai predispuşi să ia măsuri concrete, prin intensificarea investiţiilor în sustenabilitate. Nouă din 10 dintre aceste companii (90%) au declarat că plănuiesc să-şi crească investiţiile în sustenabilitate, inclusiv în jur de o treime (29%) care spun că intenţionează să le "crească mult". În comparaţie, puţin peste jumătate (54%) dintre "începători" plănuiesc să facă creşteri de investiţii şi doar 9% dintre aceştia plănuiesc o creştere semnificativă.

Massimo Bettanin, Partener, Schimbări Climatice şi Sustenabilitate, EY România, a declarat că: "O guvernanţă eficientă la nivelul consiliului de administraţie în domeniul sustenabilităţii este o condiţie fundamentală pentru ca o organizaţie să îşi atingă obiectivele sociale şi de mediu şi, după cum arată studiul, chiar şi rezultatele financiare pe termen lung. O guvernanţă eficientă în domeniul sustenabilităţii solicită consiliilor de administraţie să fie pregătite pentru provocările continue, inclusiv pentru aşteptările tot mai mari în materie de mediu şi sociale. Cu toate acestea, competenţa în materie de mediu şi socială nu este suficientă. Diversitatea consiliilor de administraţie în ceea ce priveşte cunoştinţele, experienţa, interesele şi perspectiva ajută organizaţia să "navigheze în condiţii meteorologice schimbătoare" prin identificarea şi atenuarea riscurilor şi valorificarea oportunităţilor."

Sondajul a constatat variaţii semnificative între companii în ceea ce priveşte modul în care sustenabilitatea este abordată la nivelul consiliului de administraţie. Marea majoritate a respondenţilor consideră că mai este loc de îmbunătăţiri şi doar 7% dintre aceştia declară că au sentimentul că problemele de sustenabilitate sunt pe deplin integrate în structurile şi procesele decizionale ale consiliului de administraţie.

Potrivit sondajului, 74% dintre respondenţi spun că societatea lor ar trebui să abordeze aspectele de mediu, sociale şi de guvernanţă (ESG), chiar dacă acest lucru ar reduce performanţa financiară pe termen scurt. Cu toate acestea, aproape două treimi dintre respondenţi (64%) au declarat că presiunea exercitată de investitori asupra câştigurilor pe termen scurt împiedică investiţiile pe termen lung în sustenabilitate. Acest lucru sugerează că, în pofida beneficiilor comerciale evidente ale abordării aspectelor ESG, presiunea exercitată de investitorii cu viziune pe termen scurt rămâne o preocupare serioasă, se mai precizează în comunicat.

Companiile resimt, de asemenea, presiunea exercitată de propriii angajaţi, mai mult de jumătate (55%) dintre respondenţi declarând că angajaţii lor consideră că nu se mişcă suficient de repede în ceea ce priveşte problemele climatice.

Laura Vrînceanu, Senior Manager, Schimbări Climatice şi Sustenabilitate, EY România, adaugă că: "Este mai simplu să te concentrezi doar pe maximizarea profitului în prezent, decât să abordezi probleme complexe şi sistemice, precum schimbările climatice sau pierderea biodiversităţii, ale căror efecte pot să nu afecteze în mod clar rezultatele financiare trimestriale. Cu toate acestea, există din ce în ce mai multe dovezi că o gândire pe termen lung creează randamente pozitive. Mai multe exemple notabile de companii care au încetat să mai "facă ceea ce trebuie", din cauza concentrării asupra rezultatelor financiare pe termen scurt au dus la erodarea încrederii. Acest lucru, în cele din urmă, a redus veniturile şi a comprimat cota de piaţă. Într-un mediu foarte volatil, gestionarea afacerii cu o perspectivă pe termen lung ajută companiile să anticipeze schimbările sistemice şi să profite de oportunităţile de afaceri pe care le pot oferi aceste schimbări."

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb