Sondaje şi perspective electorale

Sondajul IMAS, dat publicităţii cu cîteva zile în urmă, a fixat locurile în start de pe care pornesc partidele şi principalii candidaţi la preşedinţia ţării în anul electoral.

Conform sondajului, PSD porneşte din poziţia de favorit, cu nu mai puţin de 47,8% dintre opţiunile de vot exprimate. Acest procent înseamnă un cîştig de aproape 10% faţă de voturile înregistrate oficial în alegerile din 2000 şi indică un PSD foarte aproape de situaţia, nemaiîntîlnită în România de la alegerile din 1990, de a obţine majoritatea absolută în Parlament.

Principalul adversar al PSD este, conform aceluiaşi sondaj, Alianţa PNL-PD, cu 27,3%. Faţă de alegerile din 2000, Alianţa obţine o creştere substanţială, mai mare decît dublul voturilor obţinute acum trei ani, cînd cele două partide obţineau, împreună, doar 14% din voturi. Această creştere masivă a Alianţei este cea mai semnificativă evoluţie a preferinţelor electorale de după instalarea PSD la guvernare, iar anul 2004 este anul decisiv pentru a decide dacă Alianţa va continua să crească, obţinînd, în urma campaniei electorale şi a alegerilor, un număr de voturi mai mare decît PSD sau va rămîne doar principalul partid al opoziţiei.

Deloc surprinzător, PRM pare a fi partidul care pierde din cauza guvernării. În 2000, PRM a obţinut un neaşteptat şi răsunător 19,5% din voturile valabil exprimate, aşezîndu-se în postura de cel de-al doilea partid politic al ţării. Faţă de evoluţia de pînă atunci, creşterea PRM era extraordinară. În 1992, PRM obţinea doar 3,9% din voturi şi era considerat, alături de PSM, o simplă anexă a partidului condus de Ion Ilies-cu (pe atunci, acesta se numea FDSN). În 1996, cînd PDSR pierdea aproape o treime din voturile obţinute în 1992, PRM, care în ultimul moment s-a desprins din "patrulaterul roşu", reuşea să crească, obţinînd 4,5% din voturi, devenind singurul dintre partidele contestatare ale noului regim politic şi economic care îşi asigura intrarea în Parlament. Ruptura din cadrul partidului foştilor comunişti (care a dus la competiţii separate pentru PS şi PSM în 1996) a împins electoratul cel mai profund legat de fostul regim comunist către PRM, iar defecţiunile de management din PUNR au împins către PRM şi pe ardelenii îngrijoraţi de o posibilă ascensiune la guvernare a UDMR.

Succesul din 2000 al PRM a fost rezultatul capitalizării atît al eşecurilor guvernării CDR-PD, cît şi al epuizării celorlalte partide naţionaliste din Transilvania. În 2000, PRM a înlocuit oricare alt partid care contesta regulile fundamentale ale jocului politic şi trecerea României la economia de piaţă şi la alianţa cu Occidentul, reunind aproximativ o cincime din voturile electoratului.

Voturile petnru PRM şi pentru Vadim au fost, în 2000, o surpriză, aproape deloc prognozată de sondaje. Cu mai puţin de o lună înainte de alegeri, în octombrie 2000, sondajele înregis-trau doar 9% din opţiunile de vot pentru PRM. O săptămînă mai tîrziu, sondajele înregistrau o creştere spectaculoasă a PRM, de la 9%, la 15%. Peste încă o săptămînă, în alegeri, PRM va înregistra o nouă creştere, atingînd 19%.

Această scurtă trecere în revis-tă a sondajelor premergătoare alegerilor din 2000 ne ajută să înţelegem, pe de o parte, limitele sondajelor de opinie, iar, pe de altă parte, posibilele evoluţii ale preferinţelor electoratului în continuare.

Ce putem prognoza, de pe acum, în legătură cu alegerile viitoare?

Că partidul de guvernămînt are o bază electorală foarte solidă, care nu este uşor de clintit. Cu atît mai mult cu cît ea este însoţită de o încredere relativ constantă a alegătorilor în lideri politici ai partidului, ca şi în guvern. În acelaşi timp, sunt puţine probleme care ar putea genera crize grave în perioada următoare. În 1996, la scăderea sprijinului electoral pentru partidul de guvernămînt a contribuit destrămarea alianţei dintre PDSR-PRM-PUNR-PSM. În 2000, destrămarea CDR şi conflictele interne din PNŢCD au agravat prăbuşirea acestuia din urmă. În 2004, singurele locuri în care ne putem aştepta la frămîntări interne sunt Alianţa PNL-PD şi, eventual, PRM. Nu sunt semne de conflicte interne în PSD.

Cel mai grav lucru care i se poate întîmpla PSD-ului poate proveni din neîndeplinirea angajamentelor de integrare, ceea ce ar duce la o puternică campanie negativă atît internaţională, cît şi internă, împotriva acestuia. O asemenea situaţie nu este imposibilă dar, în lumina evoluţiilor internaţionale de pînă acum, este destul de improbabilă.

În schimb, Alianţa trebuie să treacă peste testul complicat al alegerilor locale. Şi aşa există tensiuni destule în interiorul fiecăruia dintre partidele Alianţei, aşa cum există şi între organizaţiile locale ale celor două partide. Alegerile locale le vor amplifica şi va fi nevoie de toată autoritatea - în scădere - a celor doi lideri, Stolojan şi Băses-cu, pentru ca Alianţa să se menţină.

La rîndul său, PRM va trebui să treacă printr-un proces de adaptare la noua înfăţişare a liderului său politic. În prezent, Vadim modifică radical discursul său politic şi electoral şi îl va modifica încă şi mai mult în continuare. Încă este neclar dacă ceea ce urmăreşte el prin aceasta este o mai mare audienţă electorală, în condiţiile în care românii sunt deja convinşi de justeţea drumului spre NATO şi UE, sau doar să devină acceptabil pentru o posibilă alianţă de guvernare, post-electorală, cu PSD. Dar, indiferent de scopul urmărit, el produce acum - şi va produce şi în continuare - zguduiri zdravene ale electoratului său tradiţional.

În aceste condiţii, cel mai probabil este ca scorurile alegerilor din toamnă să fie sensibil apropiate de cele ale sondajelor de acum.