SONSAJ INSCOP RESEARCH: 47,9% dintre români declară că s-au vaccinat, în timp ce 36,9% ar putea fi convinşi să se vaccineze


Miscellanea / 12 noiembrie 2021

47,9% dintre români declară că s-au vaccinat, în timp ce 36,9% ar putea fi convinşi să se vaccineze

Aproape 48% dintre participanţii la un sondaj realizat de INSCOP Research afirmă că s-au vaccinat, în timp ce 36,9% ar putea fi convinşi să se vaccineze. Doar 20%-25% din populaţia nevaccinată este radical anti-vaccinare. Aproape 80% dintre respondenţii nevaccinaţi apreciază că nu au încă destule informaţii şi nu înţeleg ce conţine vaccinul.

Sondajul de opinie realizat în perioada 17 - 25 octombrie 2021 de către INSCOP Research la comanda think-tank-ului STRATEGIC Thinking Group - Asociaţia Grupul de Gândire Strategică a fost realizat pe un eşantion de 2830 de persoane, reprezentativ pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste. Cercetarea prezintă date privind intenţia de vaccinare a populaţiei nevaccinate, motivele ezitării faţă de imunizarea prin vaccinare anti COVID-19 şi testează mesaje de încurajare a vaccinării pornind de la un chestionar dezvoltat pe modelul Health Belief Model, un instrument consacrat folosit la nivel internaţional pentru studierea comportamentelor legate de sănătate. Potrivit acestui model, credinţele personale privind sănătatea şi starea personală de sănătate joacă un rol determinat în ceea ce priveşte formarea comportamentelor legate de sănătate.

Studiul sociologic a fost realizat în contextul lansării Caravanei Naţionale a Vaccinării #OAMENICAMINE, prima caravană dedicată educaţiei despre sănătatea publică, în context pandemic, organizată şi susţinută de mediul privat din România.

Remus Ştefureac, director INSCOP Research, a declarat: "Datele sugerează că între 30% şi 40% din populaţia nevaccinată poate fi convinsă să se vaccineze cu eforturi rezonabile. Prin acţiuni suplimentare, administrative, logistice şi de comunicare ar mai putea fi convinse să se vaccineze şi alte categorii mai sceptice de populaţia nevaccinată. Cu excepţia unui segment radical anti-vaccinist de aproximativ 20%-25% din populaţia nevaccinată, restul de trei pătrimi dintre românii care nu s-au vaccinat nu au o atitudine ostilă dogmatică faţă de vaccinare. Explicaţia atitudinii circumspecte a acestora are însă legătură cu o evaluare personală, fie obiectivă, fie influenţată de dezinformări, a riscurilor proprii pentru sănătate ori se datorează impresiei că nu au suficiente informaţii credibile despre vaccin. Percepţia vulnerabilităţii în faţa Covid-19 se situează totuşi la un nivel ridicat, aceasta fiind mai puternică atunci când este vorba despre evaluarea riscului asupra propriei persoane decât despre impactul epidemiei la nivelul societăţii".

Analiza extinsă a datelor

Vaccinare anti-Covid

Sub jumătate din totalul eşantionului (47,9%) declară că s-a vaccinat anti-Covid, dintre care 9,2% cu o singură doză, iar 38,7% cu schema completă. 51,9% din totalul respondenţilor declară că nu s-au vaccinat, iar 0,2% nu ştiu sau nu răspund.

Acord vaccinare

36,9% dintre persoanele nevaccinate declară că ar fi de acord să se vaccineze anti-Covid (13,7% - total de acord, 23,2% - oarecum de acord), în timp ce 60,3% se poziţionează împotrivă (12,3% -oarecum împotrivă, 48% - total împotrivă). Nu ştiu sau nu răspund 2,7%.

Sursele de informare

Întrebaţi de unde obişnuiesc să se informeze cel mai des, 50,2% dintre persoanele nevaccinate şi 53,7% dintre persoanele vaccinate menţionează posturile TV. 24,4% dintre cei nevaccinaţi şi 14,2% dintre persoanele vaccinate spun că se informează cel mai des de pe reţelele sociale, iar 15,8% dintre persoanele nevaccinate şi 22,2% dintre persoanele vaccinate spun că se informează cel mai des din ziare, revistele şi publicaţiile online. Posturile radio sunt indicate drept cea mai folosită sursă de informare de 4,9% dintre persoanele nevaccinate şi de 6,1% dintre cele vaccinate, în timp ce 4,7% dintre persoanele nevaccinate şi 3,7% dintre cele vaccinate indică o altă sursă de informare.

Încredere multă şi foarte multă în categorii profesionale/ categorii de populaţie

Întrebaţi "Câtă încredere aveţi în următoarele categorii de populaţie atunci când vorbesc despre COVID19 şi vaccinare?", 83% dintre românii vaccinaţi au încredere multă şi foarte multă în medici, 77,5% în persoanele care s-au vaccinat, 71,7% în persoanele care au avut COVID - 19, 54,1% în profesori/ educatori, 32,4% în jurnalişti, 31,8% în preoţi, 22,4% în oameni de afaceri şi 7,5% în politicieni.

Dintre persoanele nevaccinate, 52,5% au încredere multă şi foarte multă în persoanele care au avut COVID, 49% în medici, 35,9% în preoţi, 35,7% în persoane care s-au vaccinat, 33,8% în profesori/educatori, 18,3% în jurnalişti, 12,7% în oameni de afaceri şi 3,2% în politicieni.

Vulnerabilitate percepută (Percieved Suceptibility)

Rugaţi să-şi exprime acordul sau dezacordul faţă de afirmaţia "Sunt îngrijorat de faptul că numărul morţilor de Covid creşte necontrolat", 47% dintre cei nevaccinaţi declară că sunt total de acord, iar 18,5% sunt oarecum de acord. De cealaltă parte, 7,3% sunt oarecum împotrivă, iar 24,9% total împotrivă. Procentul non-răspunsurilor este de 2,3%.

36,2% dintre respondenţii nevaccinaţi sunt total de acord cu afirmaţia "Valul 4 al pandemiei este mult mai agresiv decât valurile precedente", 22,6% oarecum de acord, 9,8% oarecum împotrivă, iar 26,3% total împotrivă. Nu ştiu sau nu răspund 5,1% din total subeşantion.

Întrebaţi în ce măsură sunt de acord cu afirmaţia "Sunt îngrijorat că mă pot îmbolnăvi de Covid19 în următoarea perioadă", 28,5% dintre cei nevaccinaţi sunt total de acord, 23,3% că sunt oarecum de acord, 10,1% sunt oarecum împotrivă, iar 37,2% total împotrivă. Procentul non-răspunsurilor este de 1%.

Severitate percepută (Percieved Severity)

Aproximativ două treimi (67,7%) dintre respondenţii nevaccinaţi recunosc că boala Covid-19 poate conduce la deces. Astfel, 42,2% dintre aceştia declară că sunt total de acord cu afirmaţia "Boala Covid-19 poate fi mortală", iar 25,5% sunt oarecum de acord. 7,4% sunt oarecum împotrivă, iar 21,8% total împotrivă. Nu ştiu sau nu răspund 3,2% din total subeşantion.

34% dintre persoanele nevaccinate sunt total de acord cu afirmaţia "Noile forme de coronavirus sunt mult mai periculoase şi agresive", 24,6% oarecum de acord, 9,9% oarecum împotrivă, iar 23,4% total împotrivă. Ponderea non-răspunsurilor este 8% din total subeşantion.

Peste jumătate dintre persoanele nevaccinate (57,3%) nu neagă existenţa virusului, în timp ce aproximativ 40% cred că totul este doar propagandă. Astfel, 25,1% sunt total de acord cu afirmaţia "Virusul nu există, este doar propagandă", 15% sunt oarecum de acord, 13% oarecum împotrivă, iar 44,3% total împotrivă. Nu ştiu sau nu răspund 2,5% din total subeşantion.

Beneficii percepute (Percieved Benefits)

Aproape 80% dintre respondenţii nevaccinaţi apreciază că nu au încă destule informaţii şi nu înţeleg ce conţine vaccinul. Astfel, 62,4% sunt total de acord cu afirmaţia "Nu am încă destule informaţii şi nu înţeleg ce conţine vaccinul", 16.8% sunt oarecum de acord, 4,5% oarecum împotrivă, iar 15,3% total împotrivă. Nu ştiu sau nu răspund 0,9% din total subeşantion.

Chestionaţi în ce măsură sunt de acord cu afirmaţia "Nu suport acele şi vaccinurile, aş prefera o pastilă sau un tratament cu spray nazal", 37,3% dintre cei nevaccinaţi sunt total de acord, 18,8% sunt oarecum de acord, 6,7% oarecum împotrivă, iar 34,8% total împotrivă. Ponderea non-răspunsurilor este 2,4% din total subeşantion.

Motive de acţiune (Cues to action)

Întrebaţi în ce măsură sunt de acord cu afirmaţia "Vreau sa aflu mai multe date medicale despre vaccin", 67,1% dintre cei nevaccinaţi sunt total de acord, 12,8% sunt oarecum de acord, 2,9% sunt oarecum împotrivă şi 16,6% sunt total împotrivă. Nu ştiu sau nu răspund 0,6%.

Chestionaţi dacă sunt de acord cu afirmaţia "Aş merge la un consult solicitat de medicul de familie pentru a-mi evalua riscurile unei infectări", 61,2% dintre cei nevaccinaţi sunt total de acord, 16,9% sunt oarecum de acord, 3,2% sunt oarecum împotrivă şi 18,2% sunt total împotrivă. Nu ştiu sau nu răspund 0,3%.

49,6% dintre persoanele nevaccinate îşi exprimă acordul total cu afirmaţia "Mă voi vaccina atunci când voi avea mai multe informaţii despre vaccin", în timp ce 22,3% sunt oarecum de acord, 4% oarecum împotrivă şi 23,7% total împotrivă. 0,5% este procentul non-răspunsurilor.

56,8% dintre persoanele nevaccinate sunt complet de acord cu afirmaţia "Dacă ar exista posibilitatea de a face testul COVID19 în mod gratuit la supermarket, aş face acest lucru", în timp ce 13,3% sunt oarecum de acord, 3,1% oarecum împotrivă şi 26,2% total împotrivă. 0,6% este procentul non-răspunsurilor.

49,1% dintre persoanele nevaccinate sunt total de acord cu afirmaţia "M-aş vaccina dacă aş vedea mai mulţi medici care să explice detaliat efectele vaccinului". Sunt oarecum de acord cu această afirmaţie 19,4%, în timp ce 4,5% sunt oarecum împotrivă şi 25,5% total împotrivă. Nu ştiu sau nu răspund 1,4%.

Întrebaţi în ce măsură sunt de acord cu afirmaţia "Dacă aş fi sigur că efortul meu ajută medicii din spitale şi ATI, m-aş vaccina şi eu ", 42,5% dintre cei nevaccinaţi sunt total de acord, 19,7% sunt oarecum de acord, 6,9% sunt oarecum împotrivă şi 29,1% sunt total împotrivă. Nu ştiu sau nu răspund 1,8%.

32,2% dintre persoanele nevaccinate îşi exprimă acordul total cu afirmaţia "Românii care lucrează în străinătate au făcut bine că s-au vaccinat", în timp ce 27,2% sunt oarecum de acord, 9% oarecum împotrivă şi 21,8% total împotrivă. 9,7% este procentul non-răspunsurilor.

26,8% dintre persoanele nevaccinate sunt complet de acord cu afirmaţia "Statele dezvoltate au făcut bine că şi-au vaccinat populaţia în proporţie majoritară", în timp ce 31,4% sunt oarecum de acord, 10,8% oarecum împotrivă şi 23,3% total împotrivă. 7,6% este procentul non-răspunsurilor.

Chestionaţi dacă sunt de acord cu afirmaţia "Cei din jurul meu sunt împotriva vaccinării şi nu aş vrea să fiu eu cel care îi contrazice", 37,3% dintre cei nevaccinaţi sunt total de acord, 19,5% sunt oarecum de acord, 9,8% sunt oarecum împotrivă şi 29,2% sunt total împotrivă. Nu ştiu sau nu răspund 4,2%.

31,4% dintre persoanele nevaccinate îşi exprimă acordul total cu afirmaţia "Mă voi vaccina dacă doctorul de familie îmi va spune că este sigur pentru mine", în timp ce 18,2% sunt oarecum de acord, 9,2% oarecum împotrivă şi 39,4% total împotrivă. 1,8% este procentul non-răspunsurilor.

Studiul sociologic a fost realizat în contextul lansării Caravanei Naţionale a Vaccinării #OAMENICAMINE.

Prima caravană dedicată educaţiei despre sănătatea publică, în context pandemic, organizată şi susţinută de mediul privat din România, a plecat din Bucureşti, joi, 11 noiembrie, de la Universitatea Naţională de Apărare "Carol I". Craiova, Slatina şi Piteşti vor găzdui timp de câte două zile caravana #OAMENICAMINE. Locuitorii din Dolj, Olt şi Argeş au ocazia de a participa la sesiuni informaţionale, cu caracter educativ, despre importanţa, necesitatea şi beneficiile vaccinării împotriva virusului COVID -19.

Persoanele care doresc să se vaccineze vor putea face acest lucru în centrele din proximitate, deschise special pe timpul caravanei de către Direcţiile de Sănătate Publice judeţene. Orice persoană care are nelămuriri, întrebări despre vaccinare şi doreşte să se informeze, este invitată să ia parte la caravana #OAMENICAMINE, care vine special în Craiova (13, 14 noiembrie), Slatina (16,17 noiembrie) si Piteşti (20, 21 noiembrie). Publicul va putea astfel interacţiona cu reprezentanţi ai lumii medicale, profesionişti, medici din comunităţile locale.

Acest demers face parte dintr-o amplă campanie de comunicare intitulată sugestiv, Oameni ca Mine, care este iniţiată de mediul de business din România. Iniţiativa vine în completarea tuturor eforturilor depuse de către autorităţile naţionale şi locale, cu scopul de a responsabiliza şi conştientiza asupra vaccinării împotriva virusului COVID - 19.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Numărul de vaccinați cred că e mai mare, sunt multi în diaspora care s au vaccinat acolo, eu și încă vreo 7 colegi ne am vaccinat in Paris și mulți alți români pe care îi întâlnim cu diverse ocazii ne spun că s au vaccinat in Franta, de obicei noi nu aparem in nici o statistica , se vorbește doar vag că suntem vreo 5 milioane plecați , eu cred că vreo 2 milioane tot s au vaccinat in alte tari decât Romania. Cât despre ce conține vaccinul sau efectele închipuite , inventate culmea de adepții "crede și nu cerceta "sunt doar inepții care nu au legătură cu știința, daca nu aveți încredere nu va vaccinați ,dar nu înveninați prin manipulări socio media opțiunile altora, lăsați liberul arbitru sa funcționeze și o să vedeți că pandemia va fi ținută sub control....

    1. Inca unul care daca s-a vaccinat la Paris, obligat de macron ca altfel il trimitea pachet la origine, are impresia ca e si destept, el stie despre ce si cum e cu "vaccinul" el care asculta de analfabetii ghita, rafila, cercel, tataru, el nu e adeptul "crede si nu cerceta":-), el a "cercetat" cu ce se mananca vaccinul. Si cine nu va lasa sa va vaccinati stimabile? Am spus eu sau altcineva sa nu te vaccinezi? Noi cei nevaccinati am cerut sa nu fim OBLIGATI sa ne vacinam nu sa nu te vaccinezi tu sau alti idioti ca tine. Voi vreti "liberul arbitru sa functioneze", sic:-)...dar in cazul nostru de ce nu se aplica liberul arbitru? De ce veniti voi vaccinatii cu "certificat verde" cu, conditionari, interdictii, ameninatri? El si inca alti sapte s-a vaccinat la Paris:-)...ai crezut ca nu o sa apuci vaccin in Romania:-)

      As putea sa scriu un comentariu lung in care sa iti explic de ce si unde gresesti. Dar as pierde timpul degeaba. Asa ca o sa iti raspund pe intelesul tau: amice, esti idiot!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb