"Sony" lansează cea mai ecologică gamă de televizoare

Monica Măgureanu
Ziarul BURSA #Companii #IT / 20 februarie 2009

"Sony" lansează cea mai ecologică gamă de televizoare

În premieră mondială: prima lampă fluorescent catodică microtubulară ce asigură iluminarea din spate reduce consumul de energie cu peste 50%

Sony prezintă, pentru primăvara 2009, cea mai ecologică serie de televizoare LCD BRAVIA. Cu un consum de energie diminuat cu 20-30% faţă de gama BRAVIA lansată anul trecut, noua serie reduce semnificativ cantitatea de energie utilizată, fără a compromite performanţele imaginilor Full HD redate, anunţă un comunicat al companiei remis redacţiei. Astfel că seria WE5 din noua gamă eco BRAVIA stabileşte noi standarde pentru reducerea consumului de energie.

Hiroshi Sakamoto, vicepreşedinte TV Marketing Europe, declară: "Sony este compania care dă tonul în diminuarea impactului asupra mediului pe care îl au televizoarele şi celelalte produse electronice ale sale. Aşa cum modelele din seria WE5 demonstrează, anul acesta, noua gamă BRAVIA nu doar arată fantastic, ci excelează şi la capitolul performanţe, mai mult decât niciodată. Aceasta este o declaraţie puternică a faptului că Sony vrea să reducă drastic efectele dăunătoare ale divertismentului digital asupra mediului înconjurător."

Disponibilă în două variante de diagonale (40 inci, 46 inci), seria BRAVIA WE5 reprezintă, la momentul actual, una dintre cele mai ecologice game de televizoare HD. Secretul constă în iluminarea cu ajutorul unei noi lămpi fluorescente catodice microtubulare.

Gama de produse WE5 marchează începutul unei noi serii de inovaţii ecologice, marca Sony, apreciază oficialii companiei. Pentru prima dată disponibil la televizoarele Sony BRAVIA, senzorul pentru detectarea prezenţei este capabil să identifice căldura umană şi mişcările din perimetrul apropiat al ecranului. În cazul în care utilizatorul părăseşte camera pentru un timp scurt - în timpul pauzelor de publicitate, de exemplu - senzorul activează modul economic "picture off", fără afişarea imaginii, însă cu sonorul pornit. Imaginea va fi reafişată în momentul întoarcerii utilizatorului în cameră. În cazul în care senzorul nu detectează nicio mişcare - atunci când utilizatorul adoarme în faţa ecranului -, televizorul va intra în modul standby după 30 minute.

Totodată, televizoarele din noua serie BRAVIA dispun de un comutator pentru conservarea energiei. În timp ce alte televizoare consumă o cantitate mică de energie chiar şi atunci când sunt în modul standby sau complet deconectate, comutatorul strategic amplasat permite deconectarea în totalitate a televizoarelor din seria WE5. În momentul pornirii acestuia, televizorul va reveni instantaneu la setările anterioare. Aceasta reprezintă o alternativă mult mai convenabilă utilizatorului decât deconectarea televizorului pentru timpul de neutilizare.

Seria WE5 dispune de un manual de utilizare uşor accesibil, electronic, afişat pe ecranul televizorului, nemaifiind necesară printarea instrucţiunilor pe hârtie.

Pe lângă eficienţa energetică oferită, seria WE5 asigură reproducerea perfectă a imaginii filmelor, emisiunilor şi jocurilor preferate. Ecranul LCD Full HD 1080p este completat de noul procesor de imagine BRAVIA Engine 3 care corectează, filtrează şi optimizează calitatea imaginii pentru a reduce zgomotul de imagine, simultan cu redarea unui contrast uimitor şi a unei game de nuanţe excelente. Tehnologia Motionflow 100Hz, alături de acţiunea tehnologiei IB Reduction (Image Blur Reduction), dublează numărul de cadre pe secundă afişat pentru o reproducere mai fidelă a mişcării de pe ecran.

Cea mai ecologică gamă BRAVIA

Pe lângă seria WE5, gama întreagă BRAVIA 2009 beneficiază de o eficienţă energetică excepţională, la aceeaşi calitate extraordinară a imaginilor HD.

Toate modelele BRAVIA 2009 beneficiază de standardul "EU Flower", un calificativ ecologic introdus de Comisia Europeană pentru certificarea produselor ecologice.

Setările pentru reducerea energiei sunt grupate compact pentru un acces facil, în meniul televizorului.

Pentru reducerea consumului de energie al ecranului LCD, majoritatea modelelor BRAVIA 2009 dispun de un senzor pentru determinarea luminozităţii ambientale. Pe lângă acest senzor, televizoarele BRAVIA beneficiază de un mod pentru conservarea energiei, care reduce nivelurile de iluminare din spate, pentru un confort sporit al vizionării, într-un ambient cu lumină redusă.

Modul "Idle TV" funcţionează precum screensaver-ul unui PC, deconectând imaginea afişată pentru conservarea energiei, în lipsa activităţii dintr-un anumit interval de timp setat. Acest mod este completat de o funcţie de hibernare a televizorului/timer, după un anumit timp presetat: o metodă deosebit de utilă pentru conservarea energiei, în special adresată utilizatorilor care adorm în timpul filmelor de la mijlocul nopţii.

Funcţia "PC Power Management" permite trecerea automată în modul standby în lipsa recepţionării semnalului de la PC-ul conectat, după 30 de secunde. Funcţia este eficientă în special cazurilor în care utilizatorul conectează televizorul la un computer pentru un joc de acţiune şi ia o pauză, deconectarea de la joc devenind astfel redundantă.

În plus, designul compact al noilor televizoare din gama Sony BRAVIA 2009 necesită mult mai puţine materiale pentru ambalare, ceea ce reduce şi emisiile de carbon utilizate în timpul trasportării.

Sony este producător de sisteme audio, video, de comunicaţii şi tehnologie a informaţiei pentru consumatorii de pretutindeni sau pentru destinaţii profesionale. Cu afacerile sale din domeniul muzicii, al filmului, jocurilor şi cele din zona online, Sony se poziţionează ca una dintre cele mai importante mărci de bunuri de larg consum din lume. Sony a înregistrat vânzări consolidate anuale de 55,44 miliarde de euro (8.871 miliarde de yeni), pentru anul fiscal încheiat la 31 martie 2008, bazate pe o rată medie de schimb de 160 yeni la 1 euro. Deţine aproximativ 180.500 angajaţi în toată lumea.

În Europa, Sony a înregistrat vânzări consolidate de 12,73 miliarde euro (2.328 miliarde yeni) pentru anul fiscal care s-a încheiat la 31 martie 2008. Sony Europa, cu sediul central la Sony Center am Potsdamer Platz din Berlin, este responsabilă pentru afacerile cu produse electronice din Europa şi a înregistrat vânzări consolidate de 9,55 miliarde de euro pentru aceeaşi perioadă.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Eu am un TV Venus pe lampi din 1970, perfect functional. Ole!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb