• UPDATE: Canalul TVR Cultural nu va mai emite începând cu data de 15 septembrie ora23:59, anunţă Televiziunea Română într-un comunicat de presă.
Această decizie a fost luată ieri printr-un Ordin al Preşedintelui-Director General al SRTv, Claudiu Săftoiu, în contextul situaţiei financiare critice a Televiziunii Române.
Decizia face parte din procesul de implementare a Programului de redresare economică a SRTv. "Potrivit Programului, misiunea TVR Cultural va fi preluată de viitorul canal TVR 2 Cultural, a cărui grilă va cuprinde, printre altele, publicistică culturală, documentare, spectacole de teatru, operă, concerte şi producţii muzicale prezentate pe genuri, filme de artă, programe educative dedicate copiilor şi tinerilor, producţii ale tinerilor creatori independenţi, divertisment de calitate adresat tuturor categoriilor de vârstă", se anunţă în comuniatul de presă al TVR.
Până la lansarea noilor grile, o mare parte din programele difuzate de TVR Cultural va fi preluată de TVR 2.
----------------------------
• Sindicatele au depus la Parlament un plan complementar de redresare economică, în vederea reducerii concedierilor
• Angajaţii au fost puşi să declare dacă au copii şi dacă soţii/soţiile lucrează tot în TVR
• Măsura i-a îngrijorat şi mai mult pe salariaţi, dar sindicaliştii spun că demersul vine în avantajul lor
Sindicatele care-i reprezintă pe salariaţii din Televiziunea Română au depus la Parlament un nou plan de redresare economică a instituţiei, prin care se are în vedere reducerea numărului angajaţilor care urmează să fie concediaţi, după cum ne-a declarat Sorin Burtea, membru în Consiliul de Administraţie al TVR.
Domnia sa ne-a precizat: "Sindicatul Pentru Unitatea Salariaţilor TV (SPUS TV) şi Confederaţia Sindicală Naţională < Meridian > au avut întrevederi cu reprezentanţii Parlamentului, care s-au arătat dispuşi să ne ajute. Televiziunea a ajuns în situaţia în care este, iar noi am cerut parlamentarilor să ne sprijine, pentru că ei sunt < părinţii > noştri. Să se găsească alte forme pentru refacerea stabilităţii instituţiei, fără a se recurge la aceste concedieri masive. Noi am depus un plan complementar de redresare, care vizează reduceri masive de cheltuieli, tăieri din salarii, eşalonarea datoriilor etc. şi am cerut să fie disponibilizate maxim 300 de persoane. Există şi alte soluţii. Oricând se poate reveni asupra deciziei de disponibilizări masive în TVR".
Sorin Burtea ne-a mai spus că nu este de acord cu iniţiativa legislativă a deputatului PDL Raluca Turcan care prevede modificarea legii de funcţionare a SRR şi TVR.
Raluca Turcan a lansat în dezbatere publică un astfel de proiect, urmând ca peste o săptămână să-l depună la Camera Deputaţilor.
Reprezentanţii TVR sunt de părere că deputatul PDL ar trebui să aibă iniţiative care să ajute la redresarea situaţiei în care se află instituţia, nu să blocheze şi mai mult activitatea acesteia.
• Angajaţii dau declaraţii, bulversaţi, despre familiile lor
Zilele trecute, conducerea TVR şi-a informat partenerii sociali asupra disponibilizărilor care urmează să aibă loc în TVR. În acelaşi timp, fiecare angajat din televiziune a fost pus să declare dacă are copii şi dacă soţul/soţia lucrează în cadrul aceleiaşi instituţii, după cum ne-au spus surse din cadrul televiziunii.
Acestea ne-au precizat: "A trebuit să declarăm dacă avem soţi/soţii în TVR şi dacă avem copii. La mine, dacă nu am soţul în TVR, e de bine, dar dacă nu am copii, e de rău. Probabil că sunt două dintre criteriile pe care vom fi daţi afară. Nu mi se pare că acesta ar trebui să fie modul prin care să se stabilească cine va pleca sau nu din televiziune. Suntem cu toţii speriaţi şi, cu siguranţă că, după ce se va afla cine va trebui să plece, se va isca o ură fără precedent între angajaţi".
Părerile celor din instituţie despre această măsură sunt contradictorii.
Lucia Hossu Longin, membru în Consiliul de Administraţie, consideră că, dacă acestea reprezintă criterii de disponibilizare, ele sunt unele rasiale.
Domnia sa ne-a menţionat: "Mă voi opune cât voi putea. Este o încălcare a drepturilor omului. În această instituţie, ca şi în întreaga industrie, se regăsesc familii întregi. Sunt oameni care au venit pe căi diferite, lucrează în redacţii diferite, au aceleaşi idealuri şi şi-au unit destinele. TVR nu are decât de câştigat de aici. Să pui drept criterii aceste lucruri pentru disponibilizările colective este strigător la cer şi sper să nu se ajungă aici. Înţeleg să ţinem cont de situaţiile financiare şi de de cele medicale, însă, în rest, trebuie să primeze performanţa şi valoarea. Toate aceste lucruri provoacă salariaţilor angoase şi frisoane. Când mă întâlnesc cu oamenii parcă sunt nişte fantome, aşa sunt de supăraţi".
Aşadar, angajaţii TVR au devenit din ce în ce mai speriaţi de ceea ce se întâmplă în televiziune, iar faptul că au fost obligaţi să dea aceste declaraţii i-a îngrijorat şi mai mult.
Sindicaliştii spun, însă, că situaţia nu a fost percepută aşa cum trebuie şi că, de fapt, măsura vine în ajutorul angajaţilor.
Dragoş Bocănaciu, liderul SPUSTV, ne-a declarat că sindicatele sunt cele care au solicitat aplicarea celor două prevederi, care sunt stipulate în Contractul Colectiv de Muncă.
Sindicalistul ne-a explicat: "Este o măsură de protecţie socială. Pe lângă criteriile profesionale, trebuie luate în calcul şi criteriile sociale. Concedierile nu trebuie să afecteze ambii membri ai unei familii şi nici pe unicii întreţinători de familie. De exemplu, dacă doi soţi lucrează în TVR şi, întâmplător, amândoi se regăsesc pe listele de disponibilizaţi, ce facem, lăsăm o familie fără venituri? Sau dacă o persoană are în întreţinere un copil şi este unic întreţinător, lăsăm pe drumuri acel copil? Trebuie să ne gândim la aceste aspecte. Din păcate, măsura a fost înţeleasă exact invers, din cauza unui comunicat sec al departamentului de resurse umane, care a nu a transmis informaţiile în mod complet".
Sorin Burtea ne-a confirmat această informaţie, subliniind că nu trebuia ca oamenii să fie puşi în situaţia să dea declaraţii.
"Era treaba departamentului de resurse umane să transmită conducerii aceste informaţii", potrivit domnului Burtea.
• Lucia Hossu Longin: "Niciodată, în TVR, nu a fost atâta lipsă de informaţie ca acum"
Lucia Hossu Longin ne-a spus că este complet dezinformată în legătură cu modul de aplicare a strategiei de redresare economică din TVR.
"Zi de zi sună telefonul la mine ca la Gara de Nord şi nu pot să dau nicio informaţie", ne-a declarat doamna Longin, adăugând: "Niciodată, în TVR, nu a fost atâta lipsă de informaţie ca acum. Eu, ca membru în CA, nu sunt informată cu absolut nicmic. Nu ştiu calendarul restructurărilor, care vor fi criteriile, din cine vor fi formate comisiile, când se va pune în funcţiune noua organigramă. Oamenii trăiesc într-o stare îngrozitoare, stau de două luni cu moartea în sân".
Sindicatele s-au întâlnit, ieri, pentru prima dată, cu Comisia de consultări, cele două părţi stabilind un calendar pentru perioada următoare, după cum ne-a spus Dragoş Bocănaciu, adăugând: "Am transmis celor din Comisie că ne interesează să identificăm soluţiile pentru reducerea numărului celor care vor fi concediaţi, le-am mai spus că ne deranjează să se discute numai despre reducerea cheltuielilor şi să nu se discute deloc despre creşterea veniturilor şi le-am atras atenţia că disponibilizările colective ar putea să destabilizeze grav TVR".
Sindicaliştii se vor întâlni, din nou, luni, cu conducerea televiziunii.
Întrucât se află într-o situaţie financiară extrem de dificilă, TVR a elaborat, la cererea Guvernului, un Plan de redresare economică a instituţiei. Acesta vizează, printre altele, concedierea a circa 1.000 de oameni, reducerea cheltuielilor cu 54% şi restrângerea numărului de canale TV.
Planul de redresare economică a TVR vizează, printre altele, concedierea a circa 1.000 de oameni.