Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a afirmat că Evaluarea Naţională care începe marţi este un moment de bilanţ, fiind prima generaţie de elevi care au început cu clasa pregătitoare. "Rezultatele vor fi afectate de caracterul complet atipic al acestui an", a transmis ministrul, precizând, însă, că la simularea examenului rezultatele au fost mult mai bune decât în anii precedenţi, informează news.ro.
"Simularea (Evaluării Naţionale - n.r) a avut rezultate extraordinar de bune, am avut 65,6% elevii care au reuit să promovezeîn comparaţie cu un nivel de până la 40% în anii anteriori, care nu au fost ani afectaţi de pandemie. Acesta este un motiv de optimism. Pe de altă parte, este şi o îngrijorare cu privire la modul în care elevii vor reuşi şi pe parcusrul examenului de Evaluare Naţională propriu-zis să depăşească dificultăţile pe care le-au avut pe perioada crizei sanitare", a declarat, luni seară, la TVR 2, Sorin Cîmpeanu.
Ministrul a precizat că este un moment extrem de important, urmând a fi analizat ca atare: "Este prima generaţie care ajunge la examenul de Evaluare Naţională, după ce a început cu clasa pregătitoare. Va fi şi un moment de bilanţ pentru a face o comparaţie între profilul proiectat al a absolventului de gimnaziu, în urmă cu 9 ani, şi profilul realizat în acest moment. Rezultatele vor fi afectate de caracterul complet atipic al acestui an".
Un alt lucru important subliniat de ministru este că subiectele de la exaenul care începe marţi sunt asemănătoare cu cele pe care le vor primi tinerii de 15 ani la evaluarea PISA de anul viitor.
"Pe de altă parte, sperăm ca numărul celor care se vor prezenta la examen să fie cât mai aproape de cei 131.177 de elevi încrişi, pentru că, altfel, ar însemna că, deşi sunt elevi care ar fi putut să susţină examenul de evaluare naţinală, nu s-au prezentat, deci ar fi un interes scăzut pentru finalizarea şcolii". A mai dclarat Cîmpeanu.
Evaluarea Naţională pentru elevii de clasa a VIII-a începe marţi.
1. mere cu pere
(mesaj trimis de anonim în data de 22.06.2021, 01:34)
Se adaugă pandemia se scade clasa pregătitoare și iese Ana are mere.
Nu se va trage nici o concluzie. Daca generația cu clasa pregătitoare era mai buna s-ar fi văzut deja în alți ani.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 22.06.2021, 07:34)
Dle ministru ,pe vremea lui Ceaușescu erau vreo 12 inspectori în jud Cluj (incapeau în vreo 4 camere in Primarie) si saptamanal erau pe teren in diverse scoli,intrau la ore etc.
Acum sunt vreo 40 au o clădire nouă, cu multe etaje ,cu personal ce se calcă pe picioare cu salarii pentru inspectori cam 7000 lei net dar nimeni nu mai face nicio inspecție în școli!
Dacă nu fac inspecții mai sunt de fapt inspectori?
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 22.06.2021, 08:37)
Dacă nu fac inspecții mai sunt de fapt inspectori?
Nu sunt inspectori, sunt beneficiari de pomeni de la buget. Niste asistati social de lux. Rolul lor este sa toace banii de la buget si sa voteze cu cine trebuie.