SORIN GRINDEANU: "Asigurăm prin infrastructura de transport tranzitul bunurilor şi materiilor prime din Ucraina"

G.M.
Politică / 12 aprilie 2022

"Asigurăm prin infrastructura de transport tranzitul bunurilor şi materiilor prime din Ucraina"

România are un rol extrem de important pentru fluxul de mărfuri spre şi dinspre Ucraina sau Republica Moldova şi implicit pentru economia celor două ţări, afirmă vicepremierul Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, într-o postare pe pagina oficială de Facebook.

Vicepremierul arată că, de la începutul invaziei ruse în Ucraina, infrastructura românească, portuară, feroviară, rutieră sau aeriană oferă căi vitale de transport pentru tranzitul bunurilor şi materiilor prime necesare.

"În cadrul videoconferinţei de astăzi cu Adina Vălean, comisarul european pentru Transporturi, ministrul adjunct al Infrastructurii din Ucraina, Mustafa Nayyem, şi omologul meu din Republica Moldova, Andrei Spînu, am luat în discuţie soluţiile pe care România le oferă în aceste momente. Am subliniat implicarea României prin suplimentarea constantă a transportului feroviar de marfă şi asigurarea transpunerii şi transbordarea vagoanelor, precum şi circulaţia continuă şi cu prioritate a acestora", arată Sorin Grindeanu.

Ministrul Transporturilor susţine că liberalizarea transportului rutier de mărfuri pentru Republica Moldova şi Ucraina pentru toate categoriile de mărfuri (direct, tranzit, ţară terţă) reprezintă o altă variantă oferită de ţara noastră. De asemenea, creşterea capacităţii de operare a Portului Constanţa reprezintă un sprijin major pentru fluxurile de mărfuri care vin dinspre Ucraina, prin Republica Moldova.

"Tranzitul facil al produselor agricole pe coridorul Siret-Constanţa, reprezintă un alt ajutor pe care îl oferim în aceste momente atât Ucrainei, cât şi Republicii Moldova. Navele cu pavilion ucrainean beneficiază de acces rapid în porturile româneşti şi sunt scutite de la plata tarifelor serviciilor portuare. Mărfurile care au destinaţia Ucraina, în special containerele, sunt primite şi descărcate în porturile noastre, iar pentru transferul acestora este pusă la dispoziţie inclusiv o linie de containere pe relaţia Constanţa - Giurgiuleşti (Republica Moldova). Urmează să implementăm o hartă interactivă pe teritoriul României destinată transportatorilor de marfă", mai arată Sorin Grindeanu.

Înaltul oficial susţine că ţara noastră îşi coordonează eforturile la nivel european şi susţine propunerea de autorizare a Comisiei Europene de a negocia acordurile rutiere de transport de mărfuri UE-Ucraina şi UE-Republica Moldova pe toată perioada crizei.

Ministerul Transporturilor de la Bucureşti susţine includerea în coridorului TEN-T - Marea Baltică-Marea Neagră-Marea Egee - a secţiunilor rutiere şi feroviare TEN-T de pe teritoriul României, care asigură conexiunea cu Ucraina şi Republica Moldova, astfel: pe axa nord-sud pe traseul Siret- Suceava - Paşcani- Bacău- Buzău- Ploieşti- Bucureşti care trebuie conectat cu portul Constanţa şi pe axa est-vest: Paşcani-Iaşi-Ungheni.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb