Sorin Oprescu rămâne în arest încă 30 de zile

Alexandru Costea
Anticorupţie / 30 septembrie 2015

Actualizare 20:45

Tribunalul Bucureşti a admis astăzi cererea DNA de prelungire cu 30 de zile a măsurii arestului preventiv în cazul primarului suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, în dosarul în care este acuzat de luare de mită, informează surse din presă.

Decizia nu este definitivă, iar Oprescu poate depune contestaţie.

(S.A.)

----------

Actualizare 19:21 Avocat: "Este posibil ca Oprescu să fie internat din nou"

Avocatul Viorel Mocanu a declarat, astăzi, că Sorin Oprescu a fost externat din Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti la cererea sa şi este posibil să fie internat din nou.

"Domnul Oprescu a dat declaraţii în sala de judecată, acesta fiind şi motivul pentru care a dorit să fie externat în cursul zilei de ieri, ca să fie astăzi prezent şi să-şi susţină punctul de vedere în faţa magistratului care urmează să decidă asupra măsurii preventive. Astăzi, este gata raportul în ceea ce priveşte analizele. Contrar surselor dumneavoastră, care au susţinut că este sănătos, ceea ce ştim noi este total opus. Urmează un alt set de investigaţii. Starea de sănătate a fost degradată în ultimele 15 zile în Arestul Central. Este posibil să fie internat din nou şi nu doar la acelaşi spital, ci la alt spital, în funcţie de ce decid medicii", a afirmat avocatul lui Oprescu.

Viorel Mocanu a explicat că medicii i-au descoperit lui Oprescu afecţiuni în formă agravantă, însă, deocamdată, avocaţii nu au intrat în posesia raportului întocmit de specialişti.

El a adăugat că, ieri seară, în momentul în care Oprescu a fost scos din Spitalul Universitar Bucureşti, poliţiştii i-au pus cătuşele, deşi primarul avea o problemă la o mână.

"A existat un incident la momentul în care a fost luat, marţi seara, de la Spitalul Universitar Bucureşti, respectiv faptul că venea după o intervenţie chirurgicală la încheietura mâinii drepte, a solicitat să nu-i fie puse cătuşele, însă adjunctul Arestului Capitalei nu a fost de acord şi a spus că aşa trebuie să fie filmat", a declarat Viorel Mocanu.

(A.C.)

---------------

Tribunalul Bucureşti judecă, azi, o cerere a procurorilor DNA de prelungire cu 30 de zile a măsurii arestului preventiv pentru Sorin Oprescu, în dosarul în care acesta este acuzat de luare de mită, transmit surse din presă.

Primarul suspendat al Capitalei a fost arestat preventiv pe 7 septembrie, însă de atunci s-a confruntat cu mai multe probleme medicale.

De altfel, el a fost internat recent la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde a fost supus unor investigaţii amănunţite, însă medicii au ajuns la concluzia că nu suferă de boli grave şi poate fi tratat în arest.

Potrivit DNA, în perioada 2013 - 2015, un grup bine organizat, la care a aderat şi Sorin Oprescu, a înfiinţat în administraţia locală din municipiul Bucureşti un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească anumite contracte din partea instituţiilor publice aflate în subordinea primarului trebuiau să remită o parte din profitul brut realizat din execuţia acelora, cu titlu de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului primarului.

"Astfel, executantul păstra pentru sine între 30% şi 33% din profitul brut, iar diferenţa era remisă funcţionarilor din cadrul aparatului primarului municipiului Bucureşti, cu titlul de mită, un procent de 10% din valoarea contractului fiind cerut pentru Oprescu. Concret, membrii grupului, persoane cu funcţii de conducere din cadrul a două instituţii publice din subordinea primarului municipiului Bucureşti, facilitau câştigarea contractului, vorbeau cu angajaţii din subordine să accepte documentaţia de atribuire, precum şi să aprobe şi să dispună efectuarea plăţii facturilor emise de firmele respective, foarte repede faţă de momentul facturării, totodată solicitând sume de bani pentru persoane cu funcţii de conducere în aparatul primarului municipiului Bucureşti, precum şi pentru primar", arată DNA.

Pe 5 septembrie, Sorin Oprescu a primit la locuinţa sa din Ciolpani suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, director al Centrului Cultural Palatele Brâncoveneşti, bani care provin, conform DNA, din acte de corupţie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb