Sosirile de turişti înregistrate în primul trimestru au crescut cu 11,7%, până la 2,82 milioane

C.P.
Ziarul BURSA #Companii #Turism / 4 august 2011

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică au însumat 2,828 milioane, în semestrul I 2011, în creştere cu 11,7% faţă de cele din semestrul I 2010, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în primele şase luni 76,7% din numărul total de sosiri (2,169 milioane), în timp ce turiştii străini au reprezentat 23,3% din numărul total de sosiri (658.800), ponderi apropiate de cele din semestrul I 2010. De asemenea, sosirile în hoteluri deţin în semestrul I 2011 o pondere de 77,7% din totalul sosirilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, în creştere cu 13,0% faţă de semestrul I 2010.

În ceea ce priveşte înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în semestrul I 2011, acestea au totalizat 6,517 milioane, în creştere cu 4,2% faţă de cele din semestrul I 2010. Înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au fost în perioada menţionată de 79,5% din numărul total de înnoptări (5,178 milioane), în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 20,5% (1,339 milioane).

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în semestrul I 2011 a fost de 22,2% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 0,1 puncte procentuale faţă de semestrul I 2010. La hoteluri s-a înregistrat un indice de utilizare netă a locurilor de cazare de 26,6%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb