Guvernul spaniol, reunit sâmbătă în şedinţă de urgenţă, după atacul de la Barcelona, a decis să menţină la patru niveul de alertă teroristă, subliniind că celula responsabilă a fost dezmembrată, conform Reuters. Între timp, gruparea Statul Islamic a revendicat şi atentatul cu maşină de la Cambrils, comis la câteva ore după cel de pe La Rambla.
"Experţii ne-au recomandat, în unanimitate - iar noi am acceptat - menţinerea nivelului de alertă teroristă la "ridicat', patru din cinci", a declarat ministrul de Interne Juan Ignacio Zoido.
Conform sursei din presa externă, el a precizat, însă, că vor fi luate o serie de măsuri sporite de securitate, fără a creşte, însă, nivelul la 5.
Nivelul 5 de alertă teroristă a fost declarat în iunie 2015.
De asemenea, oficialul a precizat că Guvernul poate confirma că "celula (teroristă de la Barcelona - n.r.) a fost dezactivată". El a afirmat că investigaţia este în curs, dar nu a precizat ce se întâmplă cu suspectul căutat în continuare, informează sursa.
Potrivit sursei citate, afirmaţia lui Zoido a fost respinsă de poliţia catalană.
Un purtător de cuvânt al forţelor de ordine catalane a subliniat: "La Mossos (poliţia catalană - n.r.) nu vom dezminţi, nici confirma ceea ce a comunicat Guvernul. Însă Mossos conduce această anchetă, în coordonare cu Poliţia Naţională şi Guardia Civil. Noi vă vom informa când vom considera că celula a fost dezactivată".