SPANIA: Premierul Pedro Sanchez şi-a remaniat guvernul, motivând că doreşte să valorifice planul de relansare post-pandemie

J.P.
Internaţional / 11 iulie 2021

Premierul Pedro Sanchez şi-a remaniat guvernul, motivând că doreşte să valorifice planul de relansare post-pandemie

Premierul socialist spaniol Pedro Sanchez a efectuat sâmbătă o remaniere majoră a guvernului său, în care a crescut astfel numărul femeilor şi al parlamentarilor tineri, relatează agenţia DPA, potrivit Agerpres.

Aproape două treimi din portofoliile guvernamentale sunt conduse acum de femei. Potrivit lui Sanchez, prin această remaniere el urmăreşte să profite cât mai mult de ''marea oportunitate'' reprezentată de fondurile pe care ţara sa le va accesa prin planul european de relansare post-pandemie, Spania fiind una dintre principalele beneficiare ale acestuia.

Ziarul La Vanguardia a descris remanierea drept un ''seism politic''. Principala schimbare este numirea lui Nadia Calvino în postul de prim-viceprim-ministru, ea înlocuind-o pe mult mai stângista Carmen Calvo.

Nadia Calvino, care anul trecut a eşuat în încercarea de a deveni şefă a Eurogrupului, îşi păstrează şi postul de ministru al economiei în guvernul minoritar format din Partidul Socialist (PSOE) şi formaţiunea de stânga Unidas Podemos.

Văzută drept o susţinătoare a unei abordări economice mai liberale, Nadia Calvino a avut adesea confruntări de opinie cu Unidas Podemos. Prin promovarea ei, Sanchez doreşte să evidenţieze importanţa reconstrucţiei economice post-pandemie, notează publicaţia El Pais.

O schimbare notabilă este şi plecarea lui Arancha Gonzalez Laya de la conducerea Ministerului de Externe, ea fiind înlocuită de Jose Manuel Albares, fost ambasador în Franţa. Arancha Gonzalez a fost criticată mai ales în timpul recentei crize provocate de valul masiv de migranţi care au pătruns dinspre Maroc în enclava Ceuta.

Remanierea este percepută însă şi ca o încercare a lui Sanchez de a creşte popularitatea partidului său, slab cotat în sondaje.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb