SPECIALIŞTII ANTICIPEAZĂ Dolarul ar putea încheia cel mai bun an de după 1999

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 28 decembrie 2005

Dolarul şi-ar putea continua ascensiunea în săptămîna 26-30 decembrie, încheind astfel 2005 cu cea mai mare creştere anuală în raport cu euro de după 1999, cînd a fost introdusă această din urmă monedă, spun analiştii. Un sondaj realizat de agenţia Bloomberg arată că 53% din cei 49 de traderi, strategi şi investitori ches-tionaţi în perioada 22-23 decembrie, i-au sfătuit pe cei interesaţi să investească să-şi plaseze economiile în dolari, nu în moneda europeană, faţă de 31% - cîţi dădeau acest sfat săptămîna precedentă. De asemenea, mulţi dintre cei intervievaţi au recomandat achiziţia dolarilor în defavoarea yenului.

Moneda americană a cîştigat, în acest an, 14% în raport cu euro, în condiţiile în care Rezerva Federală (Fed), banca centrală a SUA, şi-a majorat continuu dobînda de referinţă. În plus, specialiştii aşteaptă ca un raport ce urmează să fie publicat astăzi să arate că încrederea consumatoruilor din SUA a cres-cut pînă la nivelul anterior declanşării uraganului Katrina. Această evoluţie determină, de asemenea, aprecierea dolarului.

"Dolarul va demonstra rezistenţă şi vom putea asista şi pe viitor la ascensiunea acestei monede", declară Neil Mackinnon, din cadrul "ECU Group" Plc Londra. În opinia sa, dobînzile mari au venit în sprijinul dolarului pe întreg parcursul anului, iar cu cît Fed îşi va continua politica majorărilor, cu atît această tendinţă crescătoare se va menţine.

Săptămîna trecută, dolarul a cîştigat 1,3% în raport cu euro, încheind perioada 19-23 decembrie cu 1,1865 unităţi/euro. Mackinnon consideră că, în următoarele trei luni, dolarul s-ar putea aprecia pînă la 1,15 unităţi/euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb