Sphera a realizat vânzări de 695,6 milioane de lei în primul semestru din 2023

S.B.
Piaţa de Capital / 30 august 2023

Sphera a realizat vânzări de 695,6 milioane de lei în primul semestru din 2023

Sphera Franchise Group ("Sphera") şi-a continuat creşterea în primele şase luni din 2023, cu vânzări de 695,6 mil lei, mai mari cu 14,8% faţă de perioada similară a anului trecut (YoY), înregistrând totodată cel mai profitabil prim semestru din istoria sa, cu o creştere de trei cifre YoY a profitului operaţional al restaurantelor şi a EBITDA.

"Rezultatele Sphera din prima jumătate a anului 2023 sunt despre rezilienţă, inovaţie şi creştere remarcabilă. Mai mult decât o simplă poveste de redresare, arată tenacitatea care caracterizează modelul nostru de business. De la pandemie, instabilitatea din regiune care ne afectează lanţurile de aprovizionare, până la inflaţia de două cifre, astăzi oferim investitorilor noştri unul dintre cele mai profitabile rezultate din istoria Grupului. Cifrele sunt o relatare clară a parcursului Sphera. Sunt încântat că potenţialul de creştere este evident atât în rezultatele noastre, cât şi în evoluţia la Bursa de Valori Bucureşti, acţiunile SFG apreciindu-se cu 29% în primele şase luni ale anului", a declarat Călin Ionescu, CEO, Sphera Franchise Group.

Profitul operaţional al restaurantelor a ajuns la 60,6 mil. lei în primele şase luni, în creştere cu 136,3% YoY, datorită performanţei îmbunătăţite la nivelul tuturor brandurilor, având contribuţii semnificative KFC România (52,2 mil. lei, +69,7%) şi KFC Italia, care a trecut de la o pierdere operaţională a restaurantelor de 3,4 mil. lei la o valoare pozitivă de 6,7 mil. lei. Atât KFC Moldova, cât şi Taco Bell au înregistrat îmbunătăţiri semnificative (de 54,9% şi, respectiv, 250,5%), în timp ce Pizza Hut şi-a înjumătăţit pierderea operaţională a restaurantelor (la 1,7 mil. lei), ca urmare a unui proces complex de eficientizare a activităţii, care va continua şi în perioada următoare.

EBITDA a înregistrat, de asemenea, un semestru remarcabil, cu o apreciere de 146,5%, la 52,4 mil. lei. Similar cu evoluţia profitului operaţional al restaurantelor, KFC Italia a dus EBITDA de la o poziţie negativă în S1 2022 la una pozitivă în S1 2023, atingând pragul de rentabilitate din punct de vedere al profitului net. Marja EBITDA a variat în funcţie de brand, KFC Moldova având cel mai înalt nivel (15,9%), urmat de KFC România (9,3%), KFC Italia (7,1%) şi Taco Bell (3,8%).

Grupul a încheiat primul semestru cu un profit net robust de 19,4 mil. lei, comparativ cu o pierdere netă de 8,7 mil. lei în S1 2022. Această redresare se datorează performanţei puternice a KFC România şi KFC Moldova, care împreună au înregistrat un profit net combinat de 27,5 mil. lei, precum şi subsidiarei KFC Italia care a atins pragul de rentabilitate, datorită unui control eficient al costurilor şi optimizării activităţilor, incluzând închiderea a două restaurante neperformante.

Această îmbunătăţire a profitabilităţii poate fi atribuită în principal măsurilor eficiente de control al costurilor luate în cadrul companiilor din Grup. După un 2022 provocator, ponderea cheltuielilor din vânzări la nivelul restaurantelor a scăzut cu aproapte 5 pp, ajungând la 91,3% din vânzări în S1 2023 faţă de 96% în S1 2022, datorită creşterii mai rapide a veniturilor restaurantelor decât a cheltuielilor acestora.

Toate brandurile au înregistrat venituri mai mari în primele şase luni din 2023 faţă de perioada similară a anului precedent - KFC: +15,4%, la 595,9 mil. lei, Pizza Hut +1,7%, la 59 mil. lei, Taco Bell +29,1%, la 40,7 mil. lei.

Performanţă îmbunătăţită pentru toate brandurile şi regiunile în T2 2023

Sphera a raportat creştere pe toate pieţele pe care activează şi pentru fiecare brand din portofoliu, în trimestrul al doilea din 2023. Vânzările au ajuns la 360,5 mil. lei, mai mari cu 10,1% faţă de T2 2022. Vânzările din România au contribuit cu 311,3 mil. lei (+9,4% YoY), Italia cu 44,4 mil. lei (+14,4% YoY) şi Republica Moldova cu 4,9 mil. lei (+19,7% YoY).

"În trimestrul II 2023, rezultatele foarte bune la nivel de vânzări şi profituri au condus la cea mai profitabilă primă jumătate a anului din istoria Grupului nostru. În ciuda obstacolelor, vânzările au crescut consistent în primele şase luni ale lui 2023 şi, datorită strategiei comerciale eficiente şi a managementului riguros al costurilor, profitabilitatea s-a îmbunătăţit semnificativ. Această performanţă este în linie cu aşteptările noastre, susţinând perspectivele anului în curs. Rămânem fideli strategiei care a dat rezultate, bine ancoraţi în puterea brandurilor noastre şi adaptându-ne constant la condiţiile pieţei" a declarat Valentin Budeş, CFO, Sphera Franchise Group.

Performanţa robustă pe toate pieţele în T2 2023 a condus la rezultate generale favorabile. Grupul a realizat EBITDA de 28,8 mil. lei în T2 2023, o majorare substanţială de 65% faţă de T2 2022. Proftul net a ajuns la 12,1 mil. lei, reprezentând o creştere remarcabilă de 453,2% faţă de T2 2022 şi un plus de 64,3% faţă de trimestrul precedent.

Evoluţie pozitivă pe piaţa de capital

În S1 2023, acţiunile SFG s-au apreciat cu 29%, faţă de 7% în cazul indicelui BET. Randamentul total, inclusiv dividendul plătit la 31 martie 2023, a fost de 32,6%, faţă de o creştere de 10% pentru indicele BET-TR pentru aceeaşi perioadă. Investitorii au tranzacţionat aproape 920.000 de acţiuni SFG, 7% din free float.

Ca recunoaştere a lichidităţii îmbunătăţite şi a capitalizării de piaţă în creştere, furnizorul global de indici MSCI a decis să includă acţiunile SFG, începând cu 31 august 2023, în indicii MSCI Frontier Markets Small Cap şi MSCI Romania Small Cap. Includerea în indicii MSCI a făcut parte din strategia Sphera de creştere a vizibilităţii Grupului pe plan internaţional şi de îmbunătăţire a lichidităţii zilnice a acţiunilor.

Următoarea Adunare Generală a Acţionarilor

La 31 iulie 2023, Consiliul de Administraţie al Sphera Franchise Group a convocat Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor pentru 4 septembrie 2023. Punctul cheie pe ordinea de zi este aprobarea distribuirii dividendelor în valoare de 45.007.234,40 lei din profitul net nedistribuit al anilor financiari 2020 - 2022, cu un dividend brut pe acţiune de 1,16 lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb