Sprijin de 260 de milioane de euro din partea BEI pentru modernizări şi dotări

M.C.
Bănci-Asigurări / 9 ianuarie 2023

Sprijin de 260 de milioane de euro din partea BEI pentru modernizări şi dotări

Trei noi contracte de finanţare au fost semnate între Banca Europeană de Investiţii şi Ministerul Finanţelor, cu o valoare totală de peste 260 milioane euro, conform Ministerului Finanţelor. Contractele vizează, pe de o parte îmbunătăţirea siguranţei drumurilor naţionale din România şi reducerea numărului de accidente, răniri şi decese, iar pe de cealaltă, reabilitarea, reamenajarea şi extinderea a 26 unităţi sanitare din ţară, în scopul pregătirii acestora din perspectiva unor potenţiale viitoare pandemii, dar şi pentru susţinerea sectorului spitalicesc public supraîncărcat.

Potrivit sursei, în ceea ce priveşte contractul de finanţare în valoare de 50 mil Euro, destinat sprijinirii realizării unor investiţii privind siguranţa rutieră, data limită de tragere a împrumutului este de 5 ani de la semnare. Valoarea totală a proiectului este de circa 100 milioane euro, iar implementarea acestuia va fi asigurată de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI), prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Proiectul include 89 de investiţii în sensuri giratorii, pasaje superioare sau subterane, respectiv sisteme de dirijare/semnalizare şi se estimează că va fi finalizat până în anul 2027.

De asemenea, BEI va finanţa 2 proiecte de investiţii de peste 210,6 milioane euro pentru susţinerea sectorului spitalicesc public supraîncărcat. Proiectele au în vedere reabilitări, extinderi, consolidări, modernizări şi dotări pentru 26 de unităţi spitaliceşti din judeţele Bacău, Bihor, Braşov, Călăraşi, Constanţa, Covasna, Dolj, Harghita, Giurgiu, Neamţ, Olt, Prahova, Teleorman şi Municipiul Bucureşti.

Implementarea va fi asigurată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), prin Compania Naţională de Investiţii (CNI). Se estimează că realizarea investiţiilor va fi finalizată în 2025.

Investiţiile selectate a fi incluse în cele trei proiecte prezintă un raport cost beneficiu ridicat, se menţionează în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb