SRI a declasificat dosarul intern al revoluţiei din 1989

V.G.
Politică / 22 decembrie 2022

SRI a declasificat dosarul intern al revoluţiei din 1989

Serviciul Român de Informaţii (SRI) a declasificat dosarul aferent implicării angajaţilor Departamentului Securităţii Statului (DSS) în evenimentele din 1989, la propunerea directorului SRI, potrivit G4media.ro.

De notat că documentele sunt editate, astfel încât numele ofiţerilor şi lucrătorilor fostei Securităţi comuniste sunt ascunse.

Dosarul declasificat a făcut parte din investigaţiile Comisiei "Decembrie 1989", instituită în anul 1991 la nivelul Senatului României cu scopul de a cerceta evenimentele din Bucureşti şi din ţară din perioada 1- 31 decembrie 1989.

Declasificarea dosarului face parte din proiectul anunţat anterior de conducerea SRI de a face public toate documentele cu privire la evenimentele din 1989.

"Astăzi, SRI face încă un pas pentru a sprijini sau pentru a impulsiona acest demers naţional. Am desecretizat şi publicat pe site-ul SRI toate documentele pe care instituţia noastră le mai avea în păstrare cu privire la Revoluţia din 1989. Sper că prin acest demers orice frântură suplimentară de informaţie adusă la lumină va putea contribui la scrierea istoriei. Un semn că statul român trebuie să se scuture şi să condamne cu adevărat, în sens juridic deplin, comunismul. Şi nu doar comunismul, pentru că şi fosta Securitate a avut o contribuţie importantă la reprimarea sângeroasă a manifestanţilor anticomunişti din decembrie 1989. Acel aparat represiv al statului român de atunci este condamnabil pentru că avea ca prioritate apărarea Partidului Comunist şi a conducătorilor săi, nu era un serviciu de informaţii dedicat apărării cetăţenilor", a declarat directorul SRI, Eduard Hellvig.

Dosarul poate fi accesat şi descărcat aici.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Anul 2023 va face mare deranj multor lupi moralisti . Multi dintre fostii sau acualii politiceni vor ajunge sa fie huliti de intrega societate sau vor ajunge in fata justitiei . Carmen si klaus iohannis vor fi deconspirati pt intermedierea infierii de copii pt straini de care nu se mai stie nimic .

    1. Bine ar fi. Dar nu cred.

    Te-apuca rasul cand citesti aceste documente declasificate : orice element de identificare efectiva a lucratorilor securitatii , a persoanelor urmarite sunt sterse incat totul e apa de ploaie . Toate documentele au fost bine pieptanate si apoi declsificate- curat murdar!

    Au desecretizat copertile, ca inauntru nu a mai ramas nimic !

    & Dacă au ascuns probabil că o să le spună alții ceea ce au ascuns, ?

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb