Mult aşteptata redresare a PIB-ului Germaniei este din nou amânată, trei instituie economice înrăutăţindu-şi joi previziunile, transmite Reuters.
Cea mai mare economie europeană ar urma să stagneze anul viitor, după declinul de 0,3% înregistrat anul trecut şi scăderea de 0,2% estimată în acest an, a previzionat Institutul IfW din Kiel. În septembrie, instituţia prognozase o creştere de 0,5% în 2025.
"Economia germană nu se poate desprinde din stagnare. Nu există indicii unei redresări semnificative a PIB-ului", se arată în raportul IfW. Pentru 2026, instituţia previzionează o creştere de 0,9%, după ce în septembrie prognozase un avans de 1,1%.
"Anul acesta, economia continuă evoluţia în zig zag de la un trimestru la altul, aproape de nivelul zero şi probabil se va contracta cu 0,2% pe ansamblul acestui an". În 2025, creşterea va fi probabil de 0,2%, accelerând la 1,6% în 2026, a estimat Institutul German de Cercetări Economice (DIW) din Berlin, potrivit Reuters.
"Vedem un mix critic de probleme structurale şi scădere ciclică a activităţii economice, ceea ce afectează în special industria orientată spre export, care este considerată stâlpul economiei germane". Pe lângă creşterea preţurilor la energie, a costurilor cu materialele şi a concurenţei puternice din China, apare şi posibilitatea impunerii de către SUA de taxe vamale suplimentare, a apreciat Geraldine Dany-Knedlik, director în cadrul DIW.
Şi Institutul Ifo se aşteaptă la un avans al PIB-ului Germaniei de doar 0,4% anul viitor, dacă nu se rezolvă problemele structurale, dar dacă sunt adoptate măsuri economice adecvate, creşterea ar putea fi de 1,1%. Din cauza incertitudinilor, Ifo a prezentat două scenarii pentru previziuni. În septembrie, instituţia prognozase o creştere de 0,9% în 2025, notează Reuters.
"În acest moment, nu este clar dacă actuala fază de stagnare este o slăbiciune temporară sau este permanentă, afectând sever economia", a explicat Timo Wollmershaeuser, director în cadrul Ifo. Acesta a apreciat că înăsprirea politicii monetare în Europa şi în multe ţări unde ajung exporturile Germaniei a contribuit la nivelul redus al comenzilor industriale, care afectează economia.
În ambele scenarii, Ifo se aşteaptă la o inflaţie de 2,3% în 2025 şi de 2% în 2026.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.12.2024, 19:33)
Fara energie si materii prime ieftine,
adio locomotiva economica a Europei
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.12.2024, 00:08)
Pai mujicia are "energie si materii prime ieftine" si "benzinaria" e falita:-)
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.12.2024, 21:35)
Decalajul germaniei fata de BRICS va continua sa creasca. Pe locul 6 acum, Germania are loc de cazut.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.12.2024, 10:52)
6 fata de cine? Fata de tot BRICS? Orice stat din brics singur sau impreuna cu ceata de desculti mai au 30 ani de recuperat la nivelul de trai chiar daca Germania stagneaza. Au de zeci de ani excedent, crezi ca pica in 2-3 ani mai slabuti?