Băncile britanice se confruntă cu riscul unei retrogradări semnificative a ratingului de credit dacă Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană (Brexit) într-o manieră dezordonată, a avertizat, recent, agenţia de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P), conform Financial Times.
Deşi, conform scenariului de bază al S&P, politicienii vor ajunge la un acord de ieşire din UE care va oferi o perioadă de tranziţie până la sfârşitul anului 2020, posibilitatea producerii unui Brexit dezordonat este "semnificativă".
În acest caz, "băncile din Marea Britanie sunt cele mai vulnerabile" la consecinţele unui Brexit dezordonat, care ar putea include "o criză politică internă şi scăderea economiei, ceea ce va genera vulnerabilitate pe piaţa imobiliară", conform S&P.
Giles Edwards, analist de credit la S&P, a menţionat: "Pe fondul incertitudinii politice, instituţiile financiare britanice trebuiau să aibă deja planuri pentru un Brexit dezordonat în martie 2019, însă acum, la mai puţin de şase luni înainte de ieşirea din blocul comunitar, ele abia îşi fac aces-te planuri. Întrucât este târziu şi sunt atâtea incertitudini cu privire la un eventual acord între Londra şi UE, situaţia nu vine în ajutorul băncilor din Londra".
Edwards a adăugat că, în cazul în care părţile (Regatul Unit şi UE) vor ajunge la un acord de tranziţie, ar exis-ta "o deteriorare limitată, pe termen scurt, a solvabilităţii instituţiilor financiare britanice şi europene".
Un sondaj publicat la începutul aces-tei luni a constatat că, în ultima vreme, un număr din ce în ce mai mare de furnizori de servicii financiare elaborează planuri de mutare a personalului sau a operaţiunilor din Marea Britanie, din cauza Brexit.
În august, agenţia de rating Fitch a avertizat că probabilitatea unui Brexit dezordonat este în creştere, în parte din cauza "neînţelegerilor profunde" din cadrul Partidului Conservator şi al Parlamentului de la Londra.