Louisiana, al cărei ţărm a fost afectat de pata de petrol încă de joi seara, apoi Florida, unde este aşteptată luni, au proclamat deja stare de urgenţă, ceea ce le permite să primească ajutor guvernamental federal pentru a face faţă unei eventuale catastrofe naturale, transmite Realitatea.net.
Vânturile puternice cresc viteza cu care mareea neagră se răspândeşte. În încercarea de a diminua dezastrul ecologic, în jurul ţărmului au fost întinse, pe kilometri întregi, bariere pneumatice sau de spumă. Fără succes! Nici balizele instalate în larg, nici procedeul de "incendiere provocată" a ţiţeiului nu au dat rezultate.
"Scurgerea de petrol reprezintă o ameninţare gravă pentru mediul natural şi pentru economia noastră", a declarat guvernatorul statului Alabama, Bob Riley, într-un comunicat, adăugând: "resursele noastre naturale, întreprinderile noastre şi locuitorii din zonele de coastă sunt în pericol".
Omologul său din Mississippi a anunţat "că a proclamat starea de urgenţă pentru a ajuta guvernul local şi agenţiile federale să colaboreze mai eficient în vederea contracarării mareei negre".