STAREA DE ALERTĂ ADUCE OAMENII ÎN ŢARĂ: Îmbulzeală la vama Nădlac

Miscellanea / 17 mai 2020

Îmbulzeală la vama Nădlac

Starea de alertă a fost înţeleasă de unii dintre concetăţenii noştri aflaţi peste hotare drept relaxare totală a restricţiilor luate de autorităţi în timpul stării de urgenţă pentru combaterea pandemiei Covid-19. De aceea, mulţi dintre ei au decis că este momentul să revină în ţară, atât timp cât în stare de alertă, nu mai sunt obligaţi să intre în centrele publice de carantină, ci se pot izola la propriul domiciliu. Astfel că în acest weekend punctele de frontieră din vestul ţării au fost luate cu asalt de românii care se întorc în ţară. cel mai aglomerat fiind cel de la Nădlac, unde astăzi, coada de autoturisme se întindea pe 8 km, iar sute de cetăţeni se aflau în punctul vamal, fără a respecta distanţa fizică de 1,5 metri impusă între persoane în starea de alertă.

Abia deschis traficului rutier şi punctul de trecere a frontierei Borş este deja plin de maşini, atât pe sensul de ieşire cât şi pe cel de intrare în ţară, transmite Digi24.

Potrivit sursei citate, autorităţile române şi maghiare au decis deschiderea acestui punct, împreună cu Nădlac II, după cozile infernale care s-au format ieri în Nădlac I.

Şoferii aşteaptă mai bine de 5 ore pentru a ieşi sau intra în România.

Ceea ce se întâmplă astăzi în vama Nădlac seamănă izbitor cu ce s-a întâmplat în urmă cu o lună când cetăţenii români care plecau la cules sparanghel în Germania au luat cu asalt aeroportul Avram Iancu din Cluj Napoca. Situaţia arată că autorităţile nu sunt pregătite să implementeze măsurile de protecţie şi distanţare fizică reglementate pentru starea de alertă, atunci când au în faţă câteva sute de persoane.

Oamenii s-au călcat în picioare pentru a intra în ţară. Nici o regulă nu a mai fost respectată, după câteva ore bune de aşteptare nervii celor mulţi au cedat şi a avut loc un protest spontan. Pentru fluidizarea traficului, autorităţile au deschis alte două puncte de trecere a frontierei: Nădlac II şi Vama Borş din judeţul Bihor.

Directorul DSP Arad, Horea Timiş, spune că fiecare cetăţean care se prezintă la intrarea în ţară, prin orice punct de trecere a frontierei, este văzut de personal medical în vederea depistării unor simptome specifice COVID-19, iar apoi se completează chestionarul epidemiologic în care persoana optează, în scris, pentru izolare la domiciliu sau carantină instituţionalizată.

Aproximativ 8.000 de cetăţeni români au intrat în ţară pe la graniţa cu Ungaria în ultimele 24 de ore, iar prin punctele de frontieră au efectuat formalităţile aproximativ 31.800 persoane, cetăţeni români şi străini, informează IGPF.

"În data de 16.05.2020, la frontiera cu Ungaria s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control aproximativ 21.200 de persoane şi 11.800 de mijloace de transport, din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 11.000 de persoane cu 6.500 mijloace de transport. Numărul cetăţenilor români (mai puţin şoferii de automarfare şi lucrătorii transfrontalieri ) care au intrat în România prin punctele de trecere a frontierei de la frontiera comună cu Ungaria a fost de aproximativ 8.000 ( PTF Nădlac 1 - 3.810, PTF Nadlac 2 - 2.967, PTF Borş - 954 etc.)", informează IGPF, într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, în ultimele 24 de ore, prin punctele de frontieră au efectuat formalităţile de frontieră aproximativ 31.800 persoane, cetăţeni români şi străini, şi peste 18.000 mijloace de transport (din care 12.500 automarfare).

Pe sensul de intrare au fost aproximativ 16.200 persoane cu 9.600 mijloace de transport (din care aproximativ 7.000 automarfare), iar pe cel de ieşire 15.600 persoane cu 8.400 mijloace de transport (5.500 automarfare).

În zonele de competenţă - punctele de trecere şi "frontiera verde" - poliţiştii de frontieră au constatat 46 fapte ilegale (22 infracţiuni şi 24 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.

"Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 26.000 lei; valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 5.800 lei; nu s-a permis intrarea în ţară pentru 8 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 5 cetăţeni români din diferite motive legale", precizează IGPF.

IGPF reaminteşte că, în continuare, la intrarea în ţară în punctele de trecere a frontierei se fac verificări pentru toate persoanele care se prezintă la control şi sosesc dintr-o călătorie internaţională, conform listei actualizate de Institutul de Naţional de Sănătate Publică.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Sunt votantii lu Iohannis.. care se intorc la presedintele LOR, cel pe care l-au facut om cu cozile de la ambasade in primvara si toamna anului trecut.

    Stie cineva unde sunt cei care au facut o hora in jurul urnei la Londra, pe unde rabda de foame? 

    1. Daca vrei sa stii de cei care au facut o hora cred ca trebuie sa intri la mijloc in locul urnei. Dupa prima tura nu cred ca mai vrei sa stii.

    toti romanii sa vina repede acasa.

    urmeaza multa moarte acolo in nordul , vestul si sudul Europei.  

    fereastra de libera circulatie mai e valabila pana in septembrie 2020 si apoi la anul in perioada verii si spre toamna, cam 3-4 luni.  

    Mai apoi acolo veti ramane intepeniti, in afara tarii, intr-o situatie absolut teribila, de viata si de moarte.  

    Reveniti acasa la copii , la rude ca urmeaza moartea acolo in Europa.

    LUATI-VA ROMANIA IN MAINI INAPOI DE LA NEOBOLSEVICI SI DE LA NEOCOMUNISTI. Ei v-au trimis in afara sa le produceti bani. Reveniti inapoi si luati-va tara!  

    1. Nu cred că e timp, alde Vela și Tătaru sunt reuniți deja la sediul MAI și cred că discuta să închidă granitele după ce au văzut la Nădlac. Plus alte măsuri ticăloase dar necesare.

      Sa vina ca ducem lipsa de hoti , ce cersetori de prostituate, de taficanti de droguri, de proxeneti. Astia se intorc! Romanii cu locuri de munca serioase, decente raman in tarile unde si au facut un rost nu se ingramadesc in Vama Nadlac imediat ce guverul relaxeaza masurile!

      Sunt milioane de români cu joburi precare care acum se întorc de foame in tara, nu din alte motive. Planul UE si UK de a scăpa de ei a reușit. Vor veni pe capul lui Iohannis pe care l-au votat când munceau pe afara.

      mai omule, a vorbit gura fara tine!

      se intorc romanii cu joburi de nivel scazut care au ramas fara surse de venit dupa ce virusul a devastat vestul Europei.  

      nu mai da in fratii tai si surorile tale mai omule!  

      daca erai in locul lor ti-ar fi placut sa primesti asa cuvinte? sunt oameni simpli ca mine si ca tine.

      De ce esti rau?  

      Uite te atent la fotografii! Sa vezi ce lasa in urma... maldare de gunoie. Asta ii caracterizeaza!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb