Starea de alertă dorită de Guvern, decimată de Senat

GEORGE MARINESCU
Ziarul BURSA #Politică / 13 mai 2020

Proiectul de lege privind starea de alerta înaintat de Guvern catre Parlament a fost decimat de Senat, prin intermediul Comisiei Juridice, modificarea fiind adoptata, ieri, în Camera superioara a Parlamentului.

La dezbaterile generale, preşedintele de şedinţă, senatorul social-democrat Titus Corlăţean, a spus: "A pune presiune pe Parlament şi a transmite tardiv un proiect de lege privind starea de alertă este o bătaie de joc la adresa Legislativului şi acest lucru trebuie sancţionat. Guvernul PNL comite o gravă eroare. Faptul că vine cu acest proiect de lege ne arată că acest guvern nu va putea să gestioneze starea de alertă care conform OUG 21/2004 prevede situaţii de terorism ori care privesc siguranţa naţională".

Nicoleta Pauliuc, vicelider al grupului PNL a replicat: "Nu aţi făcut nimic în 30 de ani să reglementaţi în mod constituţional, predictibil şi previzibil regimul stării de alertă. PSD a adoptat iniţial OUG 21/2004 şi a încercat în 2014 să o modifice prin două ordonanţe de urgenţă de guvernele conduse de Victor Ponta. Nici în 2017 nu aţi reuşit să remediaţi neajunsurile acestei legislaţii. OUG 21/2004 este imperfectă. Guvernul PNL a oferit Parlamentului şansa de a remedia această lege, lăsând cadrul general juridic în OUG 21/2004. Din păcate aţi decapitat această lege. Ea nu mai conţine niciuna dintre măsurile necesare protejării românilor. Aţi anulat faptele ce puteau fi considerate contravenţii. Aţi mutat competenţa declarării stării de alertă de la CNSSU către Guvern, ca în 5 zile să fie aprobată în Parlament, după modelul stării de urgenţă.

Pentru aceste motive, proiectul este prost redactat, neconstituţional, nu asigură o protecţie eficientă şi grupul parlamentar PNL din Senat se va abţine de la vot".

Reprezentantul USR a criticat faptul că guvernul Orban a trimis în Parlament un proiect de lege care să fie dezbătut şi votat pe repede înainte, în ultima clipă dinaintea intrării în vigoare a stării de alertă.

Senatorul Radu Mihail, USR, a spus: "Un astfel de act normativ, ce implică restricţionarea drepturilor unor cetăţeni nu poate fi tratat pe repede înainte. Am făcut cu colegii USR amendamentele necesare, dar se pare că nu la fel gândeşte majoritatea din Senat condusă de PSD, care nu e preocupată de efortul necesar privind carantina. De când a început criza, tot ce a venit în Senat de la Guvern a suferit o pesedizare şi aceasta nu înseamnă o îmbunătăţire. Prin aprobarea de Parlament a stării de alertă se pierde timp preţios pentru salvarea cetăţenilor. USR nu va vota o astfel de formă de proiect".

Reprezentantul UDMR a criticat şi el faptul că Guvernul a trimis târziu la Parlament acest proiect de lege, deşi preşedintele Klaus Iohannis a anunţat încă din 20 aprilie că nu va prelungi starea de urgenţă.

Senatorul Cseke Attila a precizat. "Este imposibil ca joi să avem o lege care să intre în vigoare legat de starea de alertă. Proiect Guvernului ridică probleme majore cum ar fi centralizarea deciziilor, posibilitatea demiterii sau suspendarea din funcţie a unor conducători de instituţii medicale din subordinea autorităţilor locale. Nu credem că acest lucru mai trebuie acceptat în starea de alertă. La fel este şi situaţia înlocuirii din funcţie a unor conducători de insituţii şi autorităţi publice. De aceea, UDMR va susţine raportul de admitere emis de Comisia Juridică a Senatului".

Cel mai vehement contestatar al proiectului legislativ iniţiat de Cabinetul Orban a fost senatorul social-democrat Şerban Nicolae. Acesta a spus că guvernul Orban este iresponsabil, din moment ce abia după trei săptămâni, de când preşedintele Klaus Iohannis a spus că nu va prelungi starea de urgenţă, a trimis în Parlament proiectul privind starea de alertă.

Şerban Nicolae a arătat: "Guvernul Orban a venit cu un proiect prost, dezlânat şi incoerent. Articolul 33 ce vizează domeniul educaţiei şi cercetării, arată că pe durata stării de alertă activităţile didactice «SE POATE» suspenda. Proiectul a fost lucrat cu forţa de funcţionari plictisiţi. Am corectat aproape toate articolele proiectului de lege. Au rămas neatinse chestiunile tehnice. Am eliminat posibilitatea ca restricţionarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale să se facă la ordinul unor funcţionari prin decret prezidenţial sau ordonanţă militară".

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu a precizat că nicio lege, nici măcar OUG 21/2004 nu defineşte starea de alertă şi că este nevoie de un act normativ care să definească ce este aceasta şi cum se diferenţiază ea de starea de urgenţă.

Tăriceanu a spus: "Guvernul dorea, prin acest proiect de act normativ, să fie aprobată o culegere a ordonanţelor militare date pe timpul stării de urgenţă. Nu e normal ca un guvern central să impună starea de alertă la Sighetu Marmaţiei sau Dorohoi, după cum nu e normal ca un guvern să spună ce restaurant se deschide la Timişoara sau la Constanţa. Eu nu mă pot angaja să dau girul unui asemenea proiect de lege şi nu voi vota acest proiect, nici măcar cu raportul emis de comisia juridică a Senatului, deoarece nu am garanţia că nu sunt încălcate drepturi şi libertăţi fundamentale ale cetăţenilor".

Reprezentantul Pro România, senatorul Adrian Ţuţuianu a spus că aleşii respectivei formaţiunii politice nu vor vota poriectul de lege şi nici raportul comisiei juridice.

Ţuţuianu a precizat: "Nicio stare, nici de urgenţă, nici de alertă, nu poate justifica încălcarea unor norme constituţionale fundamentale. Acest proiect de lege propus de guvern este inacceptabil, deoarece are în vedere continuarea procedurilor de achiziţie netransparente, jaful din banul public, restrângerea unor drepturi fundamentale şi punerea clientelei politice în funcţii publice. Corecturile din comisie erau necesare, dar vă reamintesc că membrii Consiliului Legislativ au dat un aviz de 14 pagini în care critică majoritatea textelor propuse de guvern. Din declaraţiile reprezentanţilor guvernului, constat că indiferent ce legiferăm, ei vor continua să restrângă drepturile fundamentale".

Proiectul de lege privind starea de alertă a fost amendat masiv, anterior şedinţei de plen, în Comisia juridică a Senatului. Una dintre modificările esenţiale aduse proiectului de lege este că impunerea stării de alertă va trebui să fie încuviinţată de Parlament în termen de cinci zile. Amendamentul respectiv a fost propus de senatorul PSD Şerban Nicolae.

În forma transmisă de Guvern, proiectul are ca obiect instituirea, pe durata stării de alertă declarate în condiţiile legii, în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, a unor măsuri temporare şi, după caz, graduale, în scopul protejării drepturilor la viaţă, la integritate fizică şi la ocrotirea sănătăţii, inclusiv prin restrângerea exerciţiului altor drepturi şi libertăţi fundamentale.

După votul din Senat, proiectul legii privind starea de alertă este trimis la Camera Deputaţilor, care este for decizional. Surse politice susţineau la ora închiderii ediţiei că legea va fi dezbătută şi votată astăzi în plenul Camerei Deputaţilor.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. vai de noi ce ce politicieni avem!

    asa ne trebuie! 

    noi i am votat! 

    este cel mai potrivit moment pentru "razboiul" ciumei rosii cu "contraopinenti"i

    sa nu uite ticalosii ca cine seamana vant culege furtuna! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb