Guvernul a aprobat, ieri, prelungirea stării de alertă, cu încă 30 de zile, cea mai importantă măsură fiind mărirea cu o oră a interdicţiei de circulaţie pe timpul nopţii. De acum înainte, circulaţia pe timpul nopţii este restricţionată în intervalul orar 22:00 - 5:00, în loc de intervalul 23:00 - 5:00, cât era până acum.
"Astăzi s-a aprobat şi prelungirea stării de alertă. Există o singură modificare importantă, aceea referitoare la circulaţia pe timpul nopţii (...). În primul rând, ne-am uitat la ce fac celelalte ţări şi una dintre primele măsuri pe care toate ţările o iau este aceea de a reduce timpul de circulaţie pe durata nopţii. Este o măsură care a funcţionat. (...) Deci, este o direcţie pe care am văzut-o sau este o măsură care a fost folosită în alte ţări şi are succes. Şi în România, în momentul în care am implementat-o, a avut succes. Vom vedea cum va evolua. (...) Am spus, din momentul în care s-au relaxat puţin condiţiile, în iarnă, că depinde doar de noi să rămână acele condiţii. Din păcate, nu toată lumea a ascultat acele recomandări şi astăzi ne aflăm în faţa acestui fapt, trebuie să introducem această restricţie, o restricţie minoră, dacă mă întrebaţi pe mine, având în vedere contextul european al pandemiei şi ce se întâmplă în alte ţări. Restul măsurilor rămân cam aceleaşi", a declarat prim-ministrul Florin Cîţu, după şedinţa de guvern, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.
Conform hotărârii de prelungire a stării de alertă, la iniţiativa Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, a fost limitat gradul de ocupare a spaţiilor de cazare din cadrul structurilor de primire turistică la cel mult 70% din capacitatea maximă a acestora, pentru spaţiile din localităţi sau zone în care se practică schiul sau alte sporturi de iarnă.
1. Romania anului 2020
(mesaj trimis de Cristian în data de 11.03.2021, 07:52)
Romania anului 2020 bubuie a fascism, deciziile sunt luate din pix, pentru a corespunde dat mai bune cu planurile Guvermului Mondial totalitar.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 11.03.2021, 11:25)
perfect
am citit in literatura de specialitate ca acest dusman de moarte coivid 007 este un agent care actioneaza mai ales noaptea cand oamenii cuminti fac nani!
3. Mare lucru
(mesaj trimis de anonim în data de 12.03.2021, 18:28)
Că un ,, floc " înaintea .....