Starea de spirit

Două evenimente, aparent diferite, un sondaj de opinie şi o conferinţă de presă, dau seama, fiecare în felul său, dar şi amîndouă împreună, despre starea de spirit a societăţii româneşti. Barometrul de Opinie Publică al Fundaţiei pentru o Societate Deschisă, ajuns la cel de-al 29-lea val, a avut ca temă de cercetare fericirea la români. O stare de spirit care poate explica într-o oarecare măsură comportamentul şi atitudinile de zi cu zi. Dincolo de spectaculosul sau superficialul cotidian, viaţa se orientează după valori, dar, semn al timpului, sensul şi consistenţa acestora se modifică în funcţie de context.

În timpul culegerii datelor de pe teren, între 5 şi 29 mai, tema răpirii în Irak a celor trei jurnalişti a trecut de pe ecranul televizoarelor în viaţa cotidiană. Şi dacă întrebări despre acest subiect nu au existat în Barometru, raportarea subiectivă la răpirea celor trei a existat undeva în fundal. Ori, dacă jurnaliştii sînt vocea naţiunii, atunci motivele atitudinii agresive faţă de cei trei colegi ar trebui căutate în interogaţiile oamenilor obişnuiţi, în imaginarul colectiv, în fricile care domină exis-tenţa, în ambiguitatea etică ce relativizează totul. Modul în care prima conferinţă de presă a celor trei jurnalişti s-a transformat aproape într-o execuţie publică relevă o tentaţie exorcistă pe care ceilalţi români nu par să o conştientizeze. Prudenţi în relaţiile cu ceilalţi (90% cred că aşa e mai bine), dar deschişi către risc (80% sînt de acord că numai cel ce riscă cîştigă), românii, aşa cum apar în sondaj, sînt destul de fericiţi (49%), ba unii chiar foarte fericiţi (6%). Iar fericirea nu este legată de bunăstare, căci peste două treimi se consideră mai degrabă săraci (pe o scală de la 1 la 10, unde 1 înseamnă foarte sărac şi 10 foarte bogat, 82% dintre români se plasează între 1 şi 5, pe cînd între 7 şi 10 - doar 2,5%). Fericiţi, veseli (49%), optimişti (61%), dar şi curajoşi (60%), românii rămîn totuşi realişti: pentru a reuşi în viaţă trebuie să fii deştept (a se citi şmecher!), să ai noroc şi să te ajute Dumnezeu.

Dar cîţi din cei prezenţi la conferinţa de presă de miercuri a celor trei păreau fericiţi, optimişti, dar mai ales veseli? Spaima de manipulare, replierea tactică în faţa emoţionalului, neîncrederea în ceilalţi au transformat conferinţa de presă într-o confruntare în care nici una din părţi nu părea să cunoască miza. Exerciţiul gazetăresc transmis în direct de mai toate televiziunile nu a lămurit nimic, dar a arătat mult. După o captivitate de două luni din care nu îşi puteau reveni, dacă vreodată îşi vor reveni definitiv dintr-o asemenea experienţă, cei trei au fost asaltaţi cu rafale de întrebări. Războiul fratricid pe care presa românească l-a început încă de anul trecut, sub impactul alegerilor, a trecut în faza conflictului de poziţii. După episodul de săptămîna trecută al atacurilor asupra unor lideri de opinie, operaţiune rezervată doar unora, focul concentrat asupra celor trei a dezvăluit o tensiune acumulată în timp, răspuns probabil la stresul cotidian, la instabilitatea posturilor şi la tentativele de modelare politică, cărora jurnaliştii le sînt expuşi. Dar direcţia şi amploarea atacului nu se justifică.

Nu ştim care e adevărul, iar pînă cînd o anchetă serioasă şi un proces corect nu vor fi fost încheiate, prezumţia de nevinovăţie ar trebui să funcţioneze. Cu toate acestea, suspiciunea faţă de Marie-Jeanne Ion a părut generalizată, iar apărarea acesteia, mai degrabă improvizată, a dat un argument în plus pentru a justifica scenariile cele mai fanteziste. Pe tot parcursul acestei afaceri, explicaţiile simple au fost refuzate în virtutea lucidităţii critice. În cazul ziaristei de la Prima TV, teoria conspiraţiei a fost reactivată. După ce Hayssam, om de afaceri prosper (iar 56% dintre respondenţii Barometrului cred că averea se face prin încălcarea legii), arab şi pesedist, a fost, înaintea oricărei anchete, declarat vinovat, Marie-Jeanne Ion îi urmează. În primul rînd, femeie - deci conform stereotipurilor ascunsă şi nesinceră, fată de senator pesedist şi, ceea ce agravează situaţia, presupus prieten al lui Hayssam, purtătoare spontană de cuvînt a celor trei, Marie-Jeanne Ion poate fi cel mai simplu demonizată. Iar lipsa informaţiilor sau, şi mai rău, informaţiile incomplete, creează tentaţia improvizaţiei.

Jurnalismul autentic înseamnă curaj civic şi responsabilitate, dar mai ales rezistenţă fizică şi psihică la intoxicare. Nervozitatea şi neîncrederea ce par să caracterizeze acum starea de spirit a presei româneşti sînt semnul presiunii infernale la care sînt supuşi ziariştii. Regăsirea liniştii, semn al minimei fericiri, relansarea optimis-mului, revenirea, altfel spus, la numitorul comun românesc, bazate pe o terapeutică analiză a contextului, a cauzelor, dar mai ales a efectelor devastatoare ale suspiciunii generalizate, sînt absolut necesare. Altfel, haosul mediatic va naşte monştri.