Statele Unite exclud Etiopia, Mali şi Guineea dintr-un acord comercial

G.B
Internaţional / 2 ianuarie 2022

Joe Biden

Joe Biden

Administraţia Joe Biden a anunţat ieri că a exclus Etiopia, Mali şi Guineea dintr-un acord comercial care leagă Statele Unite ale Americii şi Africa, apreciind că acţiunile întreprinse de aceste trei guverne încalcă principiile acestuia, notează AFP, citată de Agerpres.

"Statele Unite au exclus (sâmbătă) Etiopia, Mali şi Guineea din programul de preferinţe comerciale AGOA din cauza acţiunilor întreprinse de fiecare dintre guvernele lor, încălcând statutul" acestui acord, a declarat Reprezentantul pentru comerţ al Statelor Unite (USTR) într-un comunicat.

AGOA (African Growth and Opportunity Act, Legea privind creşterea şi oportunităţile de dezvoltare în Africa) este un acord comercial încheiat în 2000 sub administraţia Clinton pentru a facilita şi reglementa comerţul dintre Statele Unite şi Statele Unite.

"Administraţia Biden-Harris este profund îngrijorată de schimbarea neconstituţională a guvernelor din Guineea şi Mali", se detaliază.

Pe de altă parte, administraţia este îngrijorată de "încălcările grave ale drepturilor omului internaţional recunoscute, comise de guvernul etiopian şi de alte părţi în conflictul care se extinde în nordul Etiopiei", potrivit documentului.

"Fiecare ţară are repere clare pentru calea către reintegrare, iar administraţia va colabora cu guvernele lor pentru a atinge acest obiectiv", a dat asigurări USTR.

În cadrul acordului AGOA, mii de produse africane pot beneficia de reduceri ale taxelor de import, cu condiţia îndeplinirii condiţiilor privind drepturile omului, buna guvernare şi protecţia muncitorilor, dar şi să nu impună nicio interdicţie vamală asupra produselor americane pe teritoriul lor.

În 2020, 38 de ţări erau eligibile pentru AGOA, potrivit site-ului USTR.

Acordul a fost modernizat în 2015 de către Congresul Statelor Unite care, de asemenea, a prelungit acest program până în 2025, mai scrie AFP.

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5831
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2229
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9245
Gram de aur (XAU)Gram de aur427.6549

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
pptt.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb