Statu-i frate cu românul?

Nenorocitului nici nu-i păsa. Mă refer la şoferul autobuzului. Traficul din oraş era, ca de obicei, disfuncţional. Dar asta nu este o scuză. Era evident că individului nu îi păsa ce transportă. Oameni, cartofi, lemne - pentru el era totuna... Punea frână brusc şi apoi accelera imediat, zguduind tot autobuzul. Ne-a ţinut aşa câteva sute de metri. Probabil a continuat în acelaşi stil. Nu am de unde să ştiu, pentru că m-am dat jos.

În teorie, omul era în slujba celorlalţi. În realitate, îşi vedea de ale lui. Singurul motiv pentru care ţinea volanul în mână era strict privat. Salariul din buzunar. Altfel, ideea că are o responsabilitate faţă de cei pe care îi serveşte nu îi trecuse niciodată prin cap.

Întâmplarea ne ajută să clarificăm o chestiune de principiu. Se vorbeşte adesea despre "etatism". Se spune că mulţi dintre noi au această înclinaţie, să se bazeze excesiv sau chiar exclusiv pe Stat.

Statul să asigure un loc de muncă. Statul să ne educe copiii. Statul să ne dea medicamente. Statul să dea bani la săraci.

Am văzut, la un moment dat, o scenă halucinantă. Acum câţiva ani erau nişte inundaţii. Armata fusese mobilizată. Într-o gospodărie apa era până la brâu. Soldaţii cărau animalele în cârcă, să le ducă la adăpost. În timpul acesta, gospodarul aştepta scufundat cu picioarele în apă. Sprijinea gardul şi privea. Un reporter, revoltat, l-a întrebat de ce nu pune şi el mâna, doar erau animalele lui... Ţăranul s-a uitat la el ca la un nebun. Cum să pună el mâna?... Doar pentru asta erau acolo soldaţii, nu?...

"Etatismul" explică multe. Cu toate acestea, eu aş fi destul de prudent în a afirma că "Statul e frate cu românul". Aş spune că, pe undeva, dimpotrivă.

Să ne întoarcem la şoferul de autobuz public care călca pedalele fără pic de consideraţie pentru călătorii care îi plăteau, de fapt, salariul. Observăm aici cum o misiune publică este complet deturnată de un aranjament privat. Şi că nu există niciun mijloc eficace de control social.

În fond, ce înţeleg mulţi dintre cei care spun că aşteaptă ceva de la Stat? Anume că aşteaptă ceva de la persoane private. Şi este relaţia lor cu anume persoane private aceea care primează.

Iată-i pe politicienii care spun că vor să finanţeze din fonduri publice primăriile. În realitate ei vor să extragă nişte bani publici care să ajungă la rudele şi la amicii lor. Subvenţii de la Stat pentru ferme de porci? Desigur, dacă ajung la fiul politicianului X. Bănuţi de la Buget pentru o asfaltare? Da, dacă este făcută cu firma de casă a primarului Y. Ceva job-uri în plus în schema de personal? Bineînţeles, pentru că sunt rude şi amante care trebuie să mânânce şi ele o pâine albă, nu-i aşa?...

Mulţi cetăţeni simpli gândesc la fel. Pentru ei, regulile formale nu au niciun sens. Relaţia instituţională este goală de conţinut. Te duci la doctor, la un dispensar public. Un occidental intră la acest doctor exact ca la oricare alt funcţionar. La noi însă, te programezi la "domnul doctor". Te bazezi pe bunăvoinţa lui privată. Îţi pui speranţa în faptul că "domnul doctor este drăguţ". Şi adesea consideri că trebuie recompensat privat, cu un plic, pentru "deranj".

Asta se observă şi în comportamentul electoral. Specialiştii ştiu că starea economiei este importantă în formarea intenţiei de vot. Însă tot ei au descoperit că asta înseamnă, de fapt, două lucruri foarte diferite. Pentru unii alegători contează mai degrabă starea economiei naţionale. Ei se întreabă dacă Guvernul a avut politici economice bune. Însă, pentru alţi alegători, ce contează în primul rând este dacă lor personal le-a fost mai bine.

La noi sunt mulţi alegători care nu îşi pun problema nici măcar o secundă dacă economia în general merge sau nu spre prăpastie. Important este ca lor să le crească, "pe fluturaş", salariile. Indiferent de consecinţe.

Sunt aceşti oameni "etatişti"? Da şi nu. Sunt, în măsura în care îşi imaginează că o entitate numită "Stat" rezolvă cumva printr-o magie problemele lor personale. Nu, pentru că, în cele din urmă, tot pe relaţii şi intenţii personale se bazează. Iar guvernanţii fac la fel. Inventează instituţii pentru a numi persoane anume. Adoptă programe pentru ca anumite firme să profite de ele. Psihologic, exercită puterea strict într-o manieră personalizată, de vechil pe moşie. Chiar şi vocabularul lor, plin de atacuri la persoană, reflectă acest statut.

Şi mai este ceva, încă şi mai important. Statul modern, în accepţiunea sa normală, occidentală, este ceva neutru, obiectiv. Regulile nu pot fi manipulate oricum, în interesul oricui. Însă, la noi, "Statul" este capturat. De către o clasă al cărei scop este doar extragerea de rentă.

Procesul acesta s-a terminat dinainte de 1989. Statul român era, de fapt, confiscat de familia Ceauşescu. După aceea, teritoriile sale au fost preluate "pe persoană fizică" de şefii diferitelor clanuri regionale.

Aceştia sunt şoferii destinelor noastre, care ne zguduie minţile şi ne uşurează buzunarele, pe traseul circular al "tranziţiei".