Statul de drept sunt eu!

Suprapus moţiunii de cenzură s-a consumat un eveniment cu mult mai importat şi relevant pentru starea de lucruri din politica şi guvernarea României. Zgomotul şi zarva în jurul votului din Parlament au acoperit, însă, tema spinoasă pusă pe agenda zilei de Decizia Curţii Constituţionale pe procedura parlamentară de încheiere forţată a mandatului Renatei Weber în funcţia de Avocat al Poporului. Curtea a decis că procedura parlamentară folosită pentru a determina înlocuirea este neconstituţională, iar, în consecinţă, nu poate produce efectele urmărite de cei care s-au folosit de ea. Renate Weber este în continuare, de drept, deţinătoarea mandatului de Avocat al Poporului. Punct şi de la capăt! Doar că, nu toată lumea pare dispusă să citească la fel secvenţa deciziilor şi a consecinţelor ce decurg din acestea.

Desigur, cei mai slabi de înger şi glagore democratică se vor fi întrebat: cum, adică, o instanţă, fie ea şi Curtea Constituţională, să întoarcă o decizie a Parlamentului? Păi, nu e Parlamentul "vocea autorizată a poporului", nu este el decidentul suveran în materie de... orice? Iaca, nu! Iar de vină pentru această "lacună" în sistemul nostru de "dictatură parlamentară" este "blestematul" principiu al controlului reciproc al puterilor pe care este construită orice guvernare democratică. Chiar şi una şubredă, ca cea din România. Potrivit lui, într-un mod sau altul, fiecare dintre instituţiile puterii, executivă, legislativă şi judecătorească, deţine cel puţin o pîrghie decisivă de control asupra celorlalte două, astfel încît să poată fi oprite, blocate, derapajele la care se ajunge, de îndată ce vreuna din aceste instituţii simte că nu mai are nici un "supraveghetor". Derapează ele şi cînd ştiu că au nu unul, ci mai mulţi, dar asta e altă poveste!!! În virtutea acestui principiu, Curţii Constituţionale i-a fost conferită prin lege puterea de a invalida decizii ale Guvernului, Preşedintelui şi Parlamentului, dacă ele încalcă textul sau spiritul prevederilor constituţionale. Renate Weber a avut "obrăznicia", mai ales pe timpurile acestea de pandemie şi revărsare orgasmică de autoritarism la nivelul instituţilor statului, să calce pe toate becurile fierbinţi al puterii din România, să sesizeze Curtea Constituţională cu flagrante încălcări ale Constituţiei de către instituţii ale puterii Executive, inclusiv Preşedinte, respectiv parlamentare, iar pe deasupra să i se dea dreptate. De fiecare dată! Doamna Weber a comis crima de "lese-majestate". A avut îndrăzneala să contrazică decizii aprobate politic la Cotroceni şi susţinute public de Preşedintele Iohannis. Să i se taie capul! Vorba Reginei de cupă din minunata poveste a aventurilor lui Alice în Ţara Minunilor! Doar că aici procedura nu era fictivă, ci capul care a îndrăznit să ridice nu doar privirea, ci şi glasul împotriva "AUTORITĂŢII", trebuia la propriu retezat. Instituţional, desigur! Păi, cine-i Renate Weber, asta, mă rog? Ce, ea n-are nici un stăpîn? Iar, dacă nu are, cu atît mai bine! O zburăm noi, cu fulgi cu tot, din postul în care crede că poate face doar după capul ei şi în care, prin urmare, a ajuns să îşi facă de cap! Zis şi făcut. Cine a numit-o pe Weber în funcţie? Parlamentul. Corect! Pe cale de simetrie, tot Parlamentul o şi "deznumeşte"! Zis şi făcut, doar că în graba febrilă a împlinirii pricazului prezidenţial, corigenţii la lege care au ajuns să dea sfaturi şi să "fundamenteze" decizii juridice ale celor mai importante instituţii publice au confundat şi prin urmare asimilat Avocatul Poporului cu Radioul şi Televiziunea. Păi, nu dau toate trei rapoarte Parlamentului? Ba, dau! Şi dacă le respinge parlamentul, nu cad de drept din funcţie consiliile de administraţie ale instituţiilor cu pricina? Ba cad, dar numai dacă e vorba despre instituţiile Radioului şi Televiziunii publice. Avocatul Poporului este cu totul alt tip de instituţie, cu rol unic şi esenţial în păstrarea balanţei puterii într-o guvernarea democratică. De aceea, are alt statut, se conduce după alte legi şi reguli!!!! Ca prostia să aibă şi moţ, în actul de respingere a rapoartelor de activitate ale Avocatului Poporului, analfabeţii democraţiei din Parlamentul României au avut grijă să scrie negru pe alb că Renate Weber a încălcat Constituţia şi Legile ţării, uitînd că o asemenea constatare nu valorează nici o para chioară, dacă nu vine de la nişte instituţii care ţin de puterea judecătorească, ba mai mult, reprezintă o dovadă clară a abuzului instituţional şi a încălcării separaţiei puterilor în stat. Desigur, pentru un personaj cum este domnul Orban, acest abuz nu este cîtuşi de puţin jenant. Este doar o dovadă de consecvenţă, pentru că îl practica şi cînd era Prim Ministru şi ne spunea în faţa camerelor de luat vederi că hotărîrile Parlamentului, ale Curţii Constituţionale şi chiar ale justiţiei pot fi opţionale, ocolite sau ignorate, dacă încalcă "voinţa supremă a guvernului", adică a sa!!!

Clou-ul poveştii, însă, abia aici e! Ce reacţie credeţi că au avut responsabilii pocinogului legal şi constituţional, oamenii care ocupă funcţiile cele mai înalte în ierarhia puterii de stat a României? Domnul Orban, de la înălţimea inculturii sale democratice şi a scaunului de preşedinte al Camerei Deputaţilor, zice zeflemitor şi acuzator că hotărîrea Curţii Constituţionale e doar un fel de emanaţie putriformă a pesedistului Dorneanu. Ce te poţi aştepta de la unul ca el!!! În consecinţă, vom căuta în continuare şi cu siguranţă vom găsi o cale prin care să o dăm jos pe doamna Weber din funcţia de Avocat al Poporului... o să vedem noi care este aceea. Preşedintele României îi ţine isonul, în calitate de garant şi apărător al Constituţiei României, şi zice că în urma deciziei Curţii Constituţionale trebuie "rafinată procedura". De destituire, desigur. Adică: mă băieţi, ce dracu, doar v-am mai spus-o de atîtea ori: mie îmi place să mă servească funcţionarul cu credinţă, vorba lui Tipătescu, nu cu zel exagerat, ca să daţi în toate gropile, ca proştii, şi să vă facă de ocară un ăla, un Dorneanu!!!

Pe scurt, statul de drept nu este nici Constituţia, nu este nici Curtea Constituţională, nici Legea, nici Justiţia, nici Parlamentul, statul de drept sunt Eu!!! Sic volo sic jubeo! În orice democraţie funcţională, cele două personaje ar fi primit pe dată cartonaşul roşu şi ar fi fost obligate să părăsească funcţiile publice, fie prin demisie, fie printr-o procedură excepţională de invalidare a mandatului lor, pentru atac brutal şi periculos asupra "articulaţiilor" democraţiei şi integrităţii corporale a Constituţiei. Noroc că la noi, originală şi şubredă cum o ştim, Constituţia nu prevede mecanisme expeditive pentru nici una dintre aceste soluţii!!