Stdiul Visa afirmă că 81% dintre românii care merg în vacanţă în străinătate vor plăti digital

T.B.
Companii / 16 iunie 2023

Stdiul Visa afirmă că 81% dintre românii care merg în vacanţă în străinătate vor plăti digital

4 din 5 români care merg anul acesta în vacanţă în străinătate intenţionează să plătească la destinaţie cu cardul, telefonul sau alte dispozitive mobile. Unul din trei turişti români (35%) plănuieşte să cheltuiască între 200 şi 600 de euro de persoană în vacanţa peste hotare, conform rezultatelor studiului Visa "Intenţii de călătorie şi plată 2023", realizat pe opt pieţe din Europa Centrală şi de Est, inclusiv România.

Visa inovează constant pentru a face noile metode de plată din ce în ce mai performante şi accesibile pentru fiecare dintre noi. Pe lângă cardurile tradiţionale, datele de autentificare ale cardului Visa pot fi folosite pe dispozitive digitale precum telefoane sau ceasuri inteligente. Aceste plăţi digitale se numără printre cele mai populare metode de plată pentru turiştii chestionaţi din ţările din Europa Centrală şi de Est (ECE), peste trei sferturi dintre aceştia spunând că intenţionează să plătească astfel în timpul vacanţei în străinătate. Şi în România se înregistrează această tendinţă: 81% dintre românii care aleg să îşi petreacă vacanţa în afara ţării declară că vor plăti cu cardul, cu telefonul mobil sau cu un smartwatch pe parcursul concediului.

Plăţile în străinătate cu cardul Visa sau folosind datele cardului pe un telefon sau smartwatch sunt la fel de rapide, confortabile şi sigure ca acasă. Principalele avantaje ale plăţilor cu cardul în afara ţării, menţionate de respondenţii din regiune, sunt confortul (58%), siguranţa de a nu risca pierderea numerarului (53%) şi rapiditatea (52%).

Peste o cincime (22%) dintre turiştii români vor să plătească în străinătate cu telefonul sau cu un smartwatch. În ECE, plăţile mobile în afara ţării sunt populare şi printre turiştii din Polonia (22%) şi Ungaria (21%).

"Românii au adoptat plăţile mobile nu doar pentru tranzacţiile interne, ci şi atunci când călătoresc în afara ţării, pentru că este confortabil să poţi folosi cardul Visa pentru plăţi în peste 150 de monede, în milioane de locuri din întreaga lume. Studiul nostru arată că în timpul vacanţelor în străinătate, românii tind să plătească cu cardul sau telefonul mai ales la restaurant, la magazinele alimentare, la standurile de suveniruri, în muzee sau parcuri de distracţie. Şi pot face acest lucru încrezători că tranzacţiile lor sunt sigure datorită tokenizării, tehnologia care înlocuieşte datele cardului cu un cod unic pe care doar Visa îl poate descifra, protejând astfel consumatorii împotriva tentativelor de fraudă", a declarat Elena Ungureanu, Country Manager Visa în România.

Peste jumătate (51%) dintre românii care plănuiesc o vacanţă în străinătate intenţionează să folosească în afara ţării acelaşi card de plată ca acasă. Alţii preferă să plătească peste hotare cu un card diferit faţă de cel folosit în România. Acest lucru este mai frecvent în cazul românilor (25%), polonezilor (24%) şi ungurilor (23%). Trei sferturi dintre turiştii din ECE chestionaţi, care călătoresc în afara ţării, se decid cu privire la metoda de plată pe care o vor folosi în străinătate înainte să plece în vacanţă.

Odată cu creşterea comerţului electronic, preferăm tot mai mult să plătim online diverse produse şi servicii. Astfel, nu este deloc surprinzător că inclusiv pentru vacanţe alegem să facem plăţile online. 83% dintre românii care îşi organizează vacanţa pe cont propriu declară că vor plăti anumite servicii online, iar 3 din 4 dintre aceştia susţin că vor folosi cardul sau portofelul digital. 58% vor achiziţiona cazarea online, 40% transportul, iar 19% aleg să plătească online bilete de acces sau excursii suplimentare.

Studiul Visa arată că 64% dintre românii care aleg pachete de vacanţă în străinătate le vor cumpăra online, prin intermediul site-urilor agenţiilor de turism sau pe platforme de tip agregator care înglobează oferte din partea mai multor operatori de turism. Aproximativ trei sferturi dintre aceştia (74%) plătesc cu cardul sau portofelul digital. Cumpărarea vacanţelor online este cel mai des întâlnită în Croaţia (78% dintre clienţii agenţiilor de turism cumpără online), Slovacia (76%) şi Slovenia (74%).

26% dintre românii chestionaţi plănuiesc să meargă în vacanţă peste hotare în acest an. 35% dintre turiştii români intenţionează să cheltuiască între 200 şi 600 de euro de persoană pe parcursul concediului în străinătate, cu o durată medie a vacanţei de şapte zile.

Dintre românii care au confirmat că vor merge în vacanţă peste hotare, peste două treimi (69%) vor să călătorească cel puţin de două ori în acest an, iar a doua escapadă va dura de obicei 1-2 zile. Acestea sunt în special city break-uri, populare cu precădere în rândul generaţiilor mai tinere: mileniali şi generaţia Z.

Românii care călătoresc în străinătate intenţionează în primul rând să se odihnească, combinând relaxarea cu vizitarea obiectivelor turistice. Totodată, unul din cinci (19%) români chestionaţi plănuieşte să îşi petreacă vacanţele vizitând familia şi prietenii care locuiesc în străinătate.

"Deschiderea de a lua în considerare o vacanţă sau un city break în străinătate ne arată că românii încep să prindă din nou încredere în ceea ce priveşte călătoriile. Potrivit studiului nostru, destinaţiile preferate ale românilor în prezent sunt Grecia (28%), Italia (18%), Bulgaria (16%) şi Spania (14%). Reluarea călătoriilor în străinătate înseamnă şi o creştere a numărului de plăţi transfrontaliere, ceea ce duce la dinamizarea mai multor industrii, inclusiv a sectorului turismului.", adaugă Elena Ungureanu.

51% dintre românii chestionaţi care călătoresc în străinătate nu au de gând să îşi anuleze planurile, chiar dacă inflaţia rămâne la un nivel înalt, iar costurile de trai continuă să crească. Cu toate acestea, 57% dintre respondenţi spun că este posibil să caute opţiuni de cazare mai avantajoase în acest caz, iar 55% vor lua în considerare scurtarea vacanţei.

Pentru mai mult de jumătate dintre români (55%), situaţia geopolitică nu le afectează planurile de vacanţă în străinătate, în timp ce 41% declară că anul acesta vor merge în sfârşit în vacanţa amânată anterior din cauza pandemiei.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb