Ştiri despre o modificare neinspirată a Legii societăţilor comerciale

Valentin M.Ionescu
Ziarul BURSA #Politică / 9 martie 2006

În anul 2005, Guvernul României a format un grup de lucru interministerial sub coordonarea Ministerului Justiţiei pentru modificarea Legii nr.31/ 1990 privind societăţile comerciale. Proiectul este finanţat de BIRD, USAID şi CHF şi include o etapă de consultare publică ce va avea loc chiar în aceste zile. Modificarea îşi propune introducerea principiilor OECD de guvernare corporativă, precum şi actualizarea legii cu directivele europene nr.68/151/EEC, 77/91/EEC, 78/855/EEC, 82/891/EEC, 89/666/EEC şi 89/667/EEC, ce privesc mai cu seamă protejarea asociaţilor şi terţilor în privinţa constituirii societăţilor comerciale, fuziunile, divizările, publicitatea sucursalelor, societăţile cu răspundere limitată unipersonale. Fireşte că, în nota obişnuită a ministerelor româneşti, consultarea publică nu s-a făcut în faza de elaborare a conceptelor de bază şi de fixare a obiectivelor de modificare a legii aminitite, ci de abia după ce textul proiectului a fost redactat. Pentru a diminua acest handicap, Camera de Comerţ şi Industrie a României a avut inspirata iniţiativă de a face o analiză a proiectului de lege cu participarea reprezentanţilor comunităţii de afaceri. Urmează dezbaterea în cadrul Academiei de Advocacy.

Trecînd de aceste elemente introductive, textul proiectului de lege merită să fie analizat sistematic, pornind de la scopul reglementării ce a fost urmărit. Pentru început, trebuie afirmat că proiectul de lege privind modificarea Legii nr.31/1990 nu are nici o concepţie la bază, drept pentru care nu oferă pers-pectivă. Dacă ar fi existat o concepţie şi o metodologie de abordare, atunci, în mod firesc consultanţii şi iniţiatorii proiectului ar fi trebuit să pornească de la evaluarea sistemului de guvernare corporativă din Ro-mânia pentru a vedea punctele slabe şi tari ale acestuia, nu să facă doar o analiză superficială a Legii nr.31/1990. Din acest punct de vedere, trebuie precizat că în România există, din păcate, două sisteme de guvernare corporativă ce au fost create prin mai multe reglementări într-un interval de 15 ani. Unul este aplicabil societăţilor comerciale din sectorul privat, avînd ca sursă Legea nr.31/1990. Celălalt este aplicabil societăţilor comerciale controlate de stat, avînd ca bază Legea nr.31/1990, Legea nr.15/1990, Legea nr.137/ 2002 (parţial), la care se adaugă anexele la tot felul de ordonanţe, legi speciale şi hotărîri ale guvernului prin care s-au înfiinţat astfel de societăţi. Acest ultim sistem trebuie eliminat, întrucît a introdus norme specifice de funcţionare pentru consiliile de administraţie, adunările generale ale acţionarilor şi directori generali, ce se suprapun uneori celor fixate prin Legea nr.31/1990. Fireşte, nu la toate societăţile controlate de stat există norme specifice. Dar, cît timp, aceste norme vor fi în vigoare pentru societăţile comerciale controlate de stat, oricît am îmbunătăţi textul Legii nr.31/ 1990, acesta din urmă va avea o aplicabilitate parţială şi pe cale de consecinţă, o eficienţă sub aşteptări. Prin urmare, analiza sistemului de guvernare corporativă era un prim subiect ce ar fi trebuit luat în considerare la modificarea legii pe care o comentez în acest articol, mai ales dacă iniţiatorii au făcut caz de principiile OECD de guvernare corporativă. Corelativ înfăţişării sistemului de guvernare corporativă, ar fi trebuit procedat la evaluarea dimensiu-nii culturii organizaţionale din societăţile comerciale româ-neşti, nu să se procedeze doar la o evaluare pur formală a unui text de lege în vigoare. Pe baza mă-su-rătorilor făcute în baza indicatorilor dimensiunii culturale din modelul Hofstede, cultura organizaţională din societăţile comer-ciale româneşti, mai cu seamă controlate de stat, dar nu în mod exclusiv (că de altfel, din ministere, agenţii etc) se aseamănă în mare măsură cu cea din Serbia, Bulgaria, Rusia, ţările arabe şi în mai mică măsură cu cea din Franţa. Cultura organizaţională are mare impact în afaceri, deoarece în-făţişează stilului de conducere-distanţă ierarhică, gradul în care noi românii respectăm regulile unei societăţi comerciale, precum şi măsura în care ne asu-măm responsabilităţi. Ori, la toa-te aceste 3 capitole stăm prost. Pe cale de consecinţă, normele ce ţin de guvernare corporativă pe nivele de conducere ale unei societăţi comerciale, aşa cum acestea sînt reglementate în Legea nr.31/ 1990 trebuie fixate în raport cu această dimensiune, pentru a putea schimba în timp modelul cultural din întreprinderile româneşti. Altfel, eficienţa şi eficacitatea se menţin la cote scăzute. Fireşte, consultanţii care lucrează la Legea nr.31/ 1990 habar nu au de acest aspect, deşi impactul politic şi economic sînt majore.

Continuînd analiza proiectului de lege în baza paradigmei OECD, nu pot să nu remarc că cel mai important principiu de guvernare corporativă OECD a fost cu totul ignorat, ba mai mult călcat în picioare cu totul. Este vorba de al 5-lea principiu de guvernare corporativă formulat în textul OECD care se referă la publicitatea informaţiilor de natură financiară şi la transparenţă. Poate că unul dintre cele mai sensibile puncte din sistemul de guvernare corporativă din România constă în lipsa de transparenţă financiară. Transparenţa nu în-seam-nă lipsa de comunicare, ci acurateţea cu care publicul este informat despre situaţia financiară a unei companii şi în timp util, de obiectivele companiei, de remunerarea administratorilor, de sistemul de auditare. Transparenţa mai în-seam-nă acces la informare. Toate aceste lucruri sînt tratate de o manieră deficitară în textul de modificare al Legii nr.31/1990, deşi istoria re-centă a companiilor româneşti este plină de scandaluri financiare, cel mai recent fiind legat de Loteria Română. Iar pentru a distruge cu totul sistemul de control financiar dintr-o companie în textul proiectului de lege se propune coexistenţa instituţiei cenzorului cu cea a auditorului, în care, bineînţeles puterile primului sînt substanţial reduse. Adică, nici măcar o parte din atribuţiile cenzorului nu mai sînt păstrate (art.163 din lege). Trebuie atras atenţia că în nici o ţară în care funcţionează societăţi comerciale nu există cenzori. Instituţia cenzorului este desuetă şi se suprapune cu competenţele auditorului. De aceea, păstrarea în textul pro-iectului de lege a instituţiei cenzorului concomitent cu cea a auditorului creează confuzii de competenţe şi suprapuneri, ceea ce este specific stilului sovietic de reglementare. Separat de transparenţa financiară, nu pot să nu remarc fixarea arbitrară a membrilor consiliului de administraţie, cu încălcarea oricăror reguli de analiză pe cost şi a principiului libertăţii contractuale a asociaţiilor unei companii. În fine, există lacune în privinţa cvorumului în adu-nările generale extraordinare, accesul acţionarilor minoritari al documentele unei companii, regulile de publicitate, modalitatea de convocare a Adunării Generale a Acţionarilor.

Pentru toate cele reclamate, afirm cu regret că, cel mai bun ministru al actualului cabinet, d-na Monica Macovei, a scăpat de sub control echipa de consultanţi care a lucrat la textul de modificare a Legii nr. 31/ 1990, foarte probabil avînd de făcut faţă unor evenimente mult mai importante pe termen scurt. Ar fi bine dacă d-na ministru, ar reface traseul de realizare al aces-tui efort legislativ, respe-ctînd mecanismul de politici pu-blice ce presupune o consultare prealabilă în faza de elaborare a studiului ce precede elaborarea propriu-zisa a proiectului de lege. Apoi, cred că textul proiectului de lege privind modificarea Legii nr.31/ 1990 trebuie re-făcut, cu participarea largă a practicienilor şi specialiştilor în drept comercial din România. Iar, echipa de consultanţi să se ducă de unde a venit.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb