Stolojan: Miniştrii ori susţin deciziile guvernului, ori să demisioneze

N.I.
Ziarul BURSA #Politică / 12 mai 2009

Prim-vicepreşedintele PDL, Theodor Stolojan, a afirmat, ieri, că liderii celor două partide de guvernământ au convenit asupra faptului că toţi miniştrii trebuie să fie solidari cu deciziile luate de Guvern în ansamblu şi că reprezentanţii PSD-PD-L au stabilit cum vor "merge înainte" în campania electorală.

Potrivit Newsin, Stolojan a spus că subiectul a fost abordat atât în şedinţa coaliţiei, cât şi în Biroul Permanent Naţional al PDL, ambele desfăşurate în cursul zilei de ieri.

Theodor Stolojan a explicat: "Am ajuns la concluzia că, în Guvern, miniştrii trebuie să fie solidari şi trebuie să susţină toate deciziile Executivului. Dacă unul dintre miniştri consideră că o decizie depăşeşte anumite criterii pe care şi le-a asumat, are datoria de onoare de a-şi da demisia, dacă el consideră că decizia contravine unor principii ale sale. Solidaritatea Guvernului nu poate fi pusă la îndoială şi nici negociată".

Liderul PD-L a precizat că aceasta este poziţia pe care au exprimat-o ambii lideri ai coaliţiei, Emil Boc şi Mircea Geoană.

Democrat-liberalul a susţinut că, în textul protocolului dintre PSD şi PDL, există o graduare a sancţiunilor pentru cei care nu respectă această regulă, discuţia de luni nefiind considerată un ultimatum la adresa miniştrilor PSD de care s-au declarat nemulţumiţi unii lideri ai PD-L. Stolojan a apreciat că era nevoie ca cele două formaţiuni politice să se pună explicit de acord asupra acestui lucru, deoarece ele se confruntă cu o situaţie nouă, anume aceea că sunt competitori în cursa pentru alegerile europarlamentare.

Theodor Stolojan a declarat: "Vă asigurăm că protocolul se va respecta. Am început să ne punem de acord într-o situaţie nouă, de campanie electorală. Fiind în campanie electorală, cele două partide sunt competitori, dar nu trebuie ca deciziile Guvernului luate de miniştri să devină subiectul unor neînţelegeri, unor semnale ce pot fi interpretate".

Întrebat dacă nu PD-L a dat tonul acestei dispute prin declaraţiile făcute sâmbătă de unii democrat-liberali, prim-vicepreşedintele PDL a răspuns: "Ei au dat un răspuns politic la unii oameni politici ai PSD, dar astăzi ne-am lămurit cu toţii cum mergem înainte".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb