Stoltenberg le-a cerut aliaţilor un ajutor militar pentru Ucraina de cel puţin 40 miliarde euro pe an

F.D.
Internaţional / 31 mai

Stoltenberg le-a cerut aliaţilor un ajutor militar pentru Ucraina de cel puţin 40 miliarde euro pe an

Ajutorul militar oferit Ucrainei de statele NATO trebuie să atingă cel puţin 40 de miliarde de euro pe an, atât timp cât va fi necesar în războiul cu Rusia, a declarat vineri la Praga secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP.

"De la invazia Rusiei în Ucraina în 2022, aliaţii au furnizat aproximativ 40 de miliarde de euro pe an ca ajutor militar pentru Ucraina. Trebuie să menţinem cel puţin acest nivel de sprijin în fiecare an, oricât timp va fi necesar", a indicat Stoltenberg în declaraţii acordate presei la finalul unei reuniuni informale a miniştrilor de externe din statele NATO.

Este vorba despre "bani noi", a adăugat Stoltenberg, care propusese anterior, în aprilie, un angajament financiar al aliaţilor pentru Ucraina în războiul cu Rusia de 100 de miliarde de euro pentru următorii cinci ani, aşadar 20 de miliarde de euro pe an. El şi-a revizuit acum în creştere propunerea, în sensul ca acest ajutor pentru Kiev să fie menţinut pe termen nelimitat cel puţin la nivelul acordat de la începutul invaziei ruse.

Referindu-se la finanţarea ajutorului militar pentru Ucraina, Stoltenberg le-a cerut de asemenea aliaţilor "să împartă povara în mod echitabil". "PIB-ul a fost folosit în trecut, este o opţiune", a sugerat el despre împărţirea acestei contribuţii între ţările NATO.

Mai multe ţări membre ale Alianţei sunt favorabile menţinerii unui nivel ridicat al ajutorului militar pentru Ucraina, a cărei armată se află în dificultate pe câmpul de luptă, o cauză fiind livrările întârziate şi insuficiente de arme şi muniţii occidentale.

Pe de altă parte, Jens Stoltenberg a apreciat că folosirea de către Ucraina a armelor primite ca ajutor militar pentru atacarea unor ţinte în Rusia nu implică o escaladare a conflictului. "Ucraina se apără în faţa brutalităţii ruse atroce, aşa că daţi-mi voie să fiu clar: autoapărarea nu înseamnă escaladare", a argumentat el, după ce numeroase state membre ale NATO au acceptat cererea sa de a permite Ucrainei să lovească teritoriul rus cu armele pe care i le furnizează.

SUA şi Germania, principalele furnizoare de ajutor militar pentru Ucraina în războiul cu Rusia, până joi reticente, au acceptat şi ele în cele din urmă să autorizeze condiţionat Kievul să atace ţinte din Rusia cu armele incluse în acest ajutor, anunţul în acest sens din partea Washingtonului venind deocamdată doar din partea unor responsabili, fără un anunţ oficial al Casei Albe.

Întrebat despre acest anunţ, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Ucraina oricum deja a încercat să lovească teritoriul rus cu arme furnizate de SUA, fără a da detalii. El a vorbit în schimb despre o atmosferă pro-război care domneşte în Europa şi care a ajuns până la o "isterie pre-război".

De partea sa, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat la o conferinţă de presă la Stockholm că folosirea de către Ucraina a armelor occidentale pentru a lovi teritoriul rus "este doar o chestiune de timp" şi a salutat ca "un pas înainte" acordul în acest sens dat de Washington.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Stoltemberg pregateste terenul pentru urmatorul sef al NATO. Deja loviturile asupra Rusiei au fost aprobate .Putin are acum o imensa problema .Nu are capacitati militare de acelasi fel si nici nu poate lovi tari NATO stiind care ar fi raspunsul imediat . Putin este obligat in fata propriei natiuni si totodata trebuie sa mute pozitiv militar altfel intreaga „aurora boreala” aflata deasupra capului se va prabusi .Nu are decit solutia pe care v-am spus-o de mult .Rusia va lovi tactic nuclear un teritoriu deja depopulat , nelocuit si viitor nelocuibil spre a separa Europa de Rusia pentru niste ani .

    1. Deci zici tu mujicii vor ataca cu arme nucleare o tara (Ucraina) care se apara, nu are arme nucleare si e de 4 ori mai mica ( ca populatie)...mda, inspira siguranta si incredere mujicia lui Putler:-)

    Russia v a ataca Ukraina cu arme nucleare si o v a rade de pe suprafata pamantului… Tarile care trimit trupe si armament in Ukraina isi risca pacea…

    1. Mujicia ist kaputt…Eins, zwei, Polizei:-)

      Rusia trebuie bombardă pentru că Ucraina a fost atacată și trebuie să se apere. . Număr fi rău ca Ucraina să ia la țintă toate unitățile militare din Rusia.

      Esti bun,lucid si aprig nu ca soriceii de birou care stiu sa bata doar tastatura!

      Sa nu alergi la terminal la Otopeni de va fi grosa pe la noi cu tot cu cele mai mari garantii de insecuritate! 

      Porumbelul pacii norvegian ne a spus minimul contributiei,40 miliarde pt Eu,in fiecare an de acum in colo!Avem absorbtie de fonduri de la Ue,care cu exceptia infrastructurii la preturi supraevaluate au un efect minim in dinamica economiei romanesti de consum!

      Dar avem si absorbtia fondurilor Ue de catre Ucraina,plus absorbtia de curent gratuit,motorina si altele la preturi la fel de mari! 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb