Strategii electorale şi mediul economic

Strategiile partidelor pentru campaniile electorale ale anului 2004 vor reflecta atît caracteris-ticile mediului politic, cît şi specificul mediului economic şi social românesc, punînd în joc resursele (directe sau indirecte, publice sau private) şi, corelat cu acestea, potenţialul fiecărui actor politico-economic semnificativ. În anii electorali mediul politic interferează cu spaţiul economic într-o proporţie mult mai importantă decît în anii neelectorali. Finanţarea campaniilor electorale, dar şi intervenţia actorilor economici şi sociali în disputa politică şi electorală, creează condiţii pentru negocieri politico-economice vizînd alianţe sau doar complicităţi între partide şi agenţi economici.

Poziţiile de putere economică sunt dependente în România de modul în care sunt distribuite resursele de guvernarea centrală sau locală. Reforma preferenţială care a constituit caracteristica tranziţiei româneşti a limitat spaţiul public ca spaţiu de dezbatere şi concurenţă liberă în care adminis-traţia este doar un arbitru, dînd în contrapondere un rol important grupurilor de clientelă. Disproporţiile de pe scena politică românească dintre PSD (succesor al FSN, FDSN şi PDSR) şi celelalte partide se regăsesc şi în plan economic. Locul 129 din 155 de state analizate, ocupat de România, în indexul libertăţii economice realizat pentru anul 2004 de Fundaţia Heritage şi Wall Street Journal ilustrează această situaţie. Clasificarea statelor pe baza unor indici agregaţi în libere (dacă obţin între 1 - 1,99 puncte), aproape libere (între 2 şi 2,99 puncte) aproape nelibere (între 3 şi 3,99 puncte) şi nelibere (între 4 şi 5 puncte) permite o analiză a interferenţei guvernamentale în economie şi a impactului politici asupra pieţei. Cu cît rolul decidenţilor politici este mai important din perspectivă economică cu atît libertatea economică, dar prin consecinţă şi cea politică, este mai redusă. Scorul de 3,7 realizat de România ne clasează în zona statelor aproape nelibere din punct de vedere al libertăţii economice (indicii din care a rezultat scorul mediu de 3,7 fiind: politici comerciale 4, fiscalitatea 3,1, intervenţia guvernamentală în economie 2,5, politica monetară 5, investiţii străine 4, operaţii bancare şi financiare 3, intervenţia guvernului în domeniul salariilor şi preţurilor 3, drepturile de proprietate 4, înregistrarea noilor companii 4, piaţa informală 4). Pentru comparaţie statele care sunt implicate în negocierile de integrare alături de România precum Bulgaria sau Turcia ocupă locurile 76, respectiv 104, iar Ungaria sau Polonia sunt pe locurile 41, respectiv 56. Libertatea economică, altfel spus implicare minimă a guvernului în viaţa economică, este şi o consecinţă a competiţiei politice. În urma României, în clasamentul Fundaţiei Heritage/Wall Street Journal, dintre fostele state comuniste se află doar cîteva dintre succesoarele fostei URSS în care competiţia politică este ca şi inexistentă: Kazakstan (126), Belarus (138), Tadjikistan (139), Uzbekistan (142) sau Turkmenistan (143). Că nu politicile sociale au contribuit la această situaţie o dovedeşte clasarea unor state caracteristice modelului social-democrat pe poziţii fruntaşe (Danemarca pe locul 8, iar Suedia pe locul 12).

Ocazia de relansare a politicii româneşti în 2004 ca urmare a posibilei echilibrării a curentelor politice poate conduce la liberalizarea reală a economiei. Din această perspectivă elaborarea strategiilor şi tacticilor electorale poate urmări fie structurarea pe termen scurt a sistemului de partide (cu menţinerea, eventual într-o formă puţin ameliorată, a dezechilibrului actual), fie o viziune pe termen mediu şi lung, care să ţină cont nu doar de interesele conjuncturale, de partid, ci şi de interesele generale. Inexistenţa unei opoziţii structurate la comunism a permis accesul la poziţiile de decizie economică şi politică a reprezentanţilor complexului politico-economic comunist, care au dirijat resursele preferenţial spre zonele de clientelă. Slaba concurenţă (ajunsă pînă la crearea situaţiei politice de monopol: sistemul cu partid hegemonic) din spaţiul politic a fost dublată de o concurenţă minimală în spaţiul economic.

După 14 ani situaţia economiei româneaşti rămîne fragilă şi dependentă, în mare măsură, de influenţele politice. Apariţia, şi apoi structurarea unor nuclee de competitivitate economică nu a generat încă un spaţiu politic echilibrat. Anii electorali sunt de aceea importanţi nu doar pentru partide, ci şi pentru agenţii economici. Cum campaniile electorale sunt finanţate de mediul de afaceri, acesta poate influenţa strategiile politice şi poate interveni în modelarea spaţiului politic românesc. Responsabilitatea mediului de afaceri în structurarea sistemului politic este cel puţin egală cu cea a politicienilor, cîtă vreme cei din urmă nu pot funcţiona fără sprijinul financiar şi logistic al celor dintîi.