STUDIO AE: 12 tendinţe în arhitectură şi construcţii în 2022

Companii #Construcţii / 8 februarie 2022

12 tendinţe în arhitectură şi construcţii în 2022

Asistăm la estomparea graniţelor dintre mediul urban şi cel rural, la conştientizarea mai accentuată a faptului că resursele primare sunt limitate, la lipsuri în lanţurile de aprovizionare şi la creşterea bugetelor de investiţii. Acestea sunt premisele anului 2022 care influenţează arhitectura spaţiilor construite pe termen mediu şi lung, potrivit biroului de arhitectură şi design Studio ae.

"Depinde de capacitatea societăţii şi a arhitecţilor să ia măsurile necesare acum pentru un viitor sustenabil. Este important ca perspectiva să fie orientată către calitatea spaţiilor pe termen lung şi să alocăm resursele necesare" spune Elena Ştefănescu, arhitect, cofondator Studio ae - architecture & evolution. Astfel, eforturile arhitecţilor pentru a face faţă schimărilor climatice devin stringente de la proiectare până la execuţie şi mentenanţă", punctează cofondatorul Studio ae - architecture & evolution.

1. Estomparea graniţei dintre uban şi rural

Potrivit Studio ae, Oamenii vor medii tot mai sigure, mai curate şi mai verzi, atât în oraşe, în suburbii cât şi în mediul rural. Comunităţile suburbane şi cele rurale oferă apropiere faţă de natură, terenuri şi locuinţe mai spaţioase, peisaje mai verzi, atrăgând astfel familiile din zona metropolitană. Mai ales că numărul celor care îşi doresc sau sunt nevoiţi să lucreze de acasă este încă mare. Astfel, spaţiul disponibil, natura şi comunităţile durabile contează tot mai mult în decizia de a construi sau a alege o locuinţă într-o anumită zonă.

''Am observat în ultimii doi ani în Bucureşti o mişcare semnificativă a investiţiilor spre zona Ilfov, unde în prezent Studio ae lucrează la mai multe proiecte rezidenţiale. Practic, se construieşte şi se dezvoltă accentuat un nou "inel" rezidenţial în jurul Bucureştiului. Proiecte sunt dezvoltate în Corbeanca, Snagov, Otopeni, Brăneşti, Cernica, Domneşti şi Berceni. Contează însă foarte mult şi dezvoltarea infrastructurii pentru drumuri, inclusiv trotuare, şi branşamentele la utilităţi. Şi, pentru a obţine o locuire de calitate, trebuie să se ţină cont de necesitatea de avea şcoli, parcuri şi spaţii publice, funcţiuni de relaxare şi comerţ.

De asemenea, peisajul multor sate şi comune din jurul marilor oraşe va deveni unul industrial, cu centre logistice de mari dimensiuni care modifică structura vizibilă şi invizibilă a comunităţii. Până la finalul anului 2022, se estimează că pe zona logistică se vor construi pentru 1 million m² concentrate în jurul marilor oraşe precum Bucureşti, Cluj, Timişoara, Oradea şi Sibiu'', au precizat reprezentanţii Studio ae.

2. Clădirile devin tot mai "verzi"

Termeni folosiţi tot mai des şi care se suprapun parţial ca definiţie precum clădiri sustenabile, durabile, pasive, low energy, ecologice, verzi, NZEB, etc, rezumă în esenţă preocuparea societăţii pentru protecţia mediului şi a modului în care construim şi trăim.

Potrivit Studio ae, Arhitectura "verde" sau "durabilă" a evoluat şi în România şi în ultimii ani. Arhitectura durabilă îşi propune să creeze case sănătoase, luminoase, adaptate nevoilor utilizatorilor, flexibile în timp, care să contribuie şi la calitatea spaţiilor publice. Un aspect principal îl reprezintă reducerea impactului negativ al fondului construit asupra mediului pe termen lung.

Eforturile arhitecţilor pentru a face faţă schimărilor climatice devin stringente începând cu proiectarea, mergând la execuţie şi la mentenanţă. De exemplu, un material de construcţie durabil este lemnul, care aduce numeroase beneficii pentru sănătate şi conceptul de well-being. Lemnul a fost şi continuă să fie un material de construcţie ecologic extrem de popular deoarece este considerat regenerabil, fiind folosit de altfel de mii de ani.

În prezent, Studio ae proiectează mai multe clădiri care se doresc a fi certificate la standard de casă pasivă şi care sunt pe structură din lemn de tip timber frame sau Cross Laminated Timber (CLT).

3. Cresc bugetele de execuţie

La începutul anului 2021, când a intrat în vigoare standardul Nearly Zero Energy Building, nZEB, subiectul era dezbătut mai ales de arhitecţi şi ingineri. Odată cu creşterea preţurilor materialelor de construcţie mai întâi la lemn şi metal, şi apoi la energie, tema este resimţită de toată societatea. Aceste scumpiri au generat majorarea bugetelor de investiţii în 2021, uneori cu 20-25%, în funcţie de stadiul lucrărilor de execuţie. Creşterea preţului energiei electrice reprezintă un factor care contibuie la majorarea costurilor operaţionale ale unei clădiri în timp, au precizat reprezentanţii Studio ae

Inclusiv pentru clădrile destinate retailului, costurile de întreţinere vor fi afectate de aceste ceşteri succesive.

4. Conştientizăm că resursele primare sunt limitate

Se consţientizează tot mai mult faptul că resursele primare, inclusiv terenurile şi apa, sunt limitate şi influenţează modul de a construi. Reprezentanţii Studio ae au remarcat preferinţe în creştere pentru folosirea materialelor de calitate pentru izolarea termică şi fonică, a sistemelor de recuperare a căldurii, a panourilor fotovoltaice, respectiv solare, pompelor de căldură. Acestea vor avea ca rezultat economii şi beneficii pe termen lung pentru mediu şi îi va face pe utilizatori mai fericiţi.

5. Aducem natura mai aproape de case

Conform Studio ae, această necesitate s-a accentuat din 2020 pe fondul limitărilor pandemice de a rămâne cât mai mult timp în locuinţe. Legătura cu natura se realizează prin ferestrele mari, utilizarea a cât mai multă lumină naturală, amenajarea grădinilor exterioare şi interioare, a curţilor tip patio, serelor tip terrarium, pereţilor vegetali, iar acolo unde nu este posibil, creşterea plantelor şi arbuştilor în ghivece.

Se utilizează tot mai des materiale şi texturi naturale în finisajele şi decoraţiunile interioare în tonuri deschise "de pământ" şi "naturale".

6. Minimalism versus maximalism

Arhitectura minimalistă a devenit o tendinţă arhitecturală mai populară şi în România. Acest stil de design arhitectural apărut acum mai bine de 100 de ani continuă să fie un răspuns valabil pentru societatea tot mai asaltată de informaţii. Simplitatea echilibrează complexitatea vieţii cotidiene. Minimalismul se remarcă mai ales în ceea ce priveşte materialele folosite pentru a construi, oferirea de perspective simple, calme, care nu ne încarcă suplimentar privirea. Lumina natuală joacă un rol esenţial. Accentul se va îndepărta de la spaţiile mici, subdimensionate din blocurile clasice spre spaţii mai flexibile în timp şi adaptate nevoilor actuale.

''În 2022, vom finaliza reamenajarea propriei locuinţe. De la început, una din ideile conceptului a fost să nu avem rosturi vizibile ale finisajelor. Şi astfel am ales ca finisaj principal microcimentul atât pentru pardoseală, cât şi pentru pereţi, acolo unde a fost necesar'', au precizat reprezentanţii Studio ae.

7. Stilul personal şi precocuparea pentru well-being, tot mai importante

Pe de altă parte, se diluează şi graniţele dintre stiluri, care devin mai adaptabile stilului propriu. Amenajările interioare sunt din ce în ce mai puţin despre ceea ce este în "tendinţe" şi mai mult o expresie a stilului personal şi a modului în care fiecare alege să trăiască în intimitatea casei proprii. Individualitatea şi flexibilitatea se depărtează de conceptul omului universal aşa cum era văzut acum 100 de ani în sensul în care se pornea de la premisa că toţi avem aceleaşi nevoi. Diversitatea este un cuvânt al prezentului şi al viitorului şi în arhitectură.

Spaţiul interior va căpăta amprenta familiei care locuieşte prin numeroasele detalii care îi compun viaţa: hobby-uri, jucăriile copiilor, cărţi, decoraţiuni din călătorii, tablouri, electrocasnice, plante, cadouri primite, etc.

8. Cartierele, clădirile şi casele devin multifuncţionale

Conform Studio ae, pe fondul pandemiei, casele s-au adaptat pentru funcţiuni complementare: au devenit şi spaţiu de muncă, de socializare, dar şi pentu exerciţii şi relaxare. Se poate spune că a apărut o preocupare arhitecturală centrată pe adaptarea stilului de viaţă la munca de la domiciliu, care cunoaşte un impuls rapid. Izolarea spaţială şi fonică şi alte caracteristici de arhitectură şi designul de interior care îmbunătăţesc confidenţialitatea sunt gândite atent şi personalizate, pentru a dobândi o eficienţă cât mai mare.

Dezvoltările cu o singură funcţiune, fie rezidenţială, fie comercială sau de office vor evolua spre funcţiuni mixte-multifuncţionale. Acestea se întrepătrund şi completează cu spaţiile publice, parcuri, scuaruri şi spaţii de relaxare. Cartierul viitorului tinde să fie "Oraşul de 15 minute" în care totul este accesibil în proximitate. Acest oraş ia în considerare şi Timpul ca resursă limitată.

Într-o lume dependentă de lucrul la distanţă, suprafeţele multifuncţionale şi acustica potrivită pentru ZOOM/TEAMS devin, de asemenea, caracteristici semnificative ale confortului şi stării de bine.

9. Definirea unui nou spaţiu - spaţiul virtual Metaverse / Multiverse

Potrivit reprezentanţilor Studio ae, asistăm la definirea unui nou univers, cel virtual. Dacă apelăm la definiţia sociologului Henri Lefebvre care înţelegea spaţiul ca rezultatul interacţiunii dintre oameni, mediul virtual este de asemenea un loc de întâlnire, dar şi un loc al arhitecturii. Pandemia a accentuat crearea unei societăţi interconectare, The rise of the Network society, fenomen anticipat de Manuel Castells încă din anii '90.

''Ce este destul de clar este că asistăm la naşterea unei noi lumi: s-au publicat deja primele clădiri ale acestui univers.

Provocările sunt multiple: cine va construi acest metavers ? Cum va arăta? Vor exista graniţe sau va fi infinit? Va fi acest univers locul în care nu vor exista limitări pentru arhitecţi, şi imaginaţia va putea crea forme nemaivăzute sau va reproduce lumea reală? Se vor crea utopii ale oraşului ideal, ca în perioada Renaşterii?'', au precizat specialiştii.

10. Tehnologia şi digitalizarea sparg barierele şi în proiectare

Pentru arhitecţi şi ingineri, vizualizarea interactivă a designului reduce distanţa fizică şi deschide noi oportunităţi. Tot mai mulţi specialişti înţeleg că lumea în mişcare rapidă a realităţii extinse (XR) tinde să devină noul mediu de lucru în arhitectură şi construcţii. Utilizarea tehnologiilor VR şi XR completează fluxurile tradiţionale de lucru, eficientizează managementul proiectelor complexe. Plus că reprezintă şi o modalitate de comunicare mai uşor de înţeles de toată echipa, inclusiv cu beneficiarul final. Testările şi iteraţiile devin mai simple, prezentările mai impresionante, iar aprobările mai rapide.

O întrebare deschisă pentru noul an şi pentru viitor este "Cum vom folosi tehnologia nu numai cu scopul de a construi pe Pământ, dar mai ales pentru a construi în mediul virtual ?"

11. Utilizarea Big Data în proiectare. Internetul lucrurilor, tot mai folosit

Tehnologiile destinate să ne ajute să ne controlăm şi valorificăm la maxim spaţiul locuit devin din ce în ce mai sofisticate, au subliniat reprezentanţii Studio ae. De exemplu, există tot mai multe clădiri cu senzori încorporaţi care reglează încălzirea sau reduc consumul de energie electrică şi termică în funcţie de câţi ocupanţi sunt într-o clădire. Se instalează aplicaţii care ne ajută să ne conectăm cu o clădire: chemăm liftul fără să atingem pereţii, reglăm temperatura, lumina, etc. Acesta este primul layer al informaţiilor. Pe baza datelor obţinute din utilizarea clădirii, se pot optimiza şi lua decizii obiective în proiectare pentru clădirea respectivă sau pentru următoarele clădiri similare ca funcţiuni.

12. Contribuţie sporită la limitarea impactului schimbărilor climatice

Potrivit Studio ae, schimbările climatice au pus mai multă presiune asupra creşterii performanţei mediului construit existent şi viitor.

''Ca arhitecţi, cu ajutorul tehnologiei, este necesar să imaginăm şi să proiectăm mai bine clădirile şi oraşele inteligente ale viitorului, să le monitorizăm şi să le evaluăm performanţa, pentru a ajuta la anticiparea şi prevenirea problemelor generate de mediu.

Domeniile arhitecturii şi construcţiilor au sarcina să creeze clădiri mai inteligente, mai eficiente şi construite astfel încât să diminueze impactul asupra mediului, să reducă consecinţele fenomenelor naturale (cutremure, inundaţii, variaţii de temperatură etc) şi efectul schimbărilor climatice. Nu în ultimul rând, să creeze o stare de bine celor care le folosesc'', au precizat reprezentanţii biroului de arhitectură şi design Studio ae.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb