STUDIU: Cinci grame de plastic ajung săptămânal în corpul fiecărui locuitor al planetei

B.F.
Miscellanea / 9 decembrie 2019

Cinci grame de plastic ajung săptămânal în corpul fiecărui locuitor al planetei

Cinci grame de plastic ajung, săptămânal, în organismul fiecărui locuitor al planetei prin aer, apă sau hrană, în timp ce cantitatea de plastic "depozitată" în oceane este estimată, în prezent, la circa 150 de milioane de tone, motiv pentru care Consiliul Uniunii Europene a decis să interzică o parte din produsele de plastic utilizate zilnic, începând din iulie 2021, se menţionează într-o analiză Deloitte România, conform Agerpres.

Specialiştii Deloitte amintesc de faptul că Uniunea Europeană a decis interzicerea, începând cu 3 iulie 2021, a comercializării de produse specifice din plastic, respectiv tacâmurile de unică folosinţă, beţişoarele de urechi, paiele/beţele pentru agitat băuturi, produsele realizate din materiale plastice degradabile prin oxidare şi recipientele pentru fast-food/băuturi din polistiren expandat.

O altă măsură, complementară, constă în stabilirea unor obligaţii de colectare. Astfel, producătorii vor fi nevoiţi să asigure, până în 2025, colectarea anuală a minimum 77% din greutatea sticlelor de tip PET şi reciclarea anuală a minimum 25% din produsele de acest tip. În aceeaşi ordine de idei, până în 2029, România trebuie să asigure o colectare anuală de minimum 90% a sticlelor de tip PET şi, până în 2030, o reciclare de minimum 30%. Obiectivele sunt, aşadar, ambiţioase.

De asemenea, un producător de produse din plastic de unică folosinţă stabilit în Germania care doreşte să comercializeze respectivele produse în România este obligat să desemneze un reprezentant local care să preia această responsabilitate. În acest caz, cel mai indicat este să se încheie un contract de transfer de responsabilitate între nerezidentul german şi o organizaţie care implementează obligaţiile privind răspunderea extinsă a producătorului (OIREP).

În privinţa situaţiei din România, analiza Deloitte scoate în evidenţă intenţia autorităţilor de modificare a practicilor curente privind produsele şi ambalajele de unică folosinţă din plastic.

În data de 21 mai 2019, Consiliul Uniunii Europene a adoptat noile norme privind articolele din plastic de unică folosinţă, care vizează reducerea deşeurilor marine din plastic.

Normele introduc o interdicţie privind anumite articole de unică folosinţă fabricate din plastic, în cazul cărora există alternative pe piaţă: beţişoarele pentru urechi, tacâmurile, farfuriile, paiele, agitatoarele pentru băuturi, beţişoarele pentru baloane, precum şi paharele, recipientele pentru alimente şi băuturi fabricate din polistiren expandat şi toate produsele fabricate din materiale plastice oxodegradabile, precizează Comisia Europeană. De asemenea, sunt adoptate măsuri de reducere a consumului de recipiente pentru alimente şi pahare pentru băuturi fabricate din plastic, precum şi aplicarea unei marcări şi etichetări specifice în cazul anumitor produse.

În plus, vor exista scheme de răspundere extinsă a producătorilor care să acopere costurile aferente eliminării deşeurilor, aplicate unor produse cum ar fi filtrele de tutun şi echipamentele de pescuit.

Uniunea Europeană are ca obiectiv o colectare separată a sticlelor din plastic de 90% până în 2029 (77% până în 2025) şi introducerea unor cerinţe de proiectare pentru ataşarea capacelor la sticle, precum şi obiectivul de a include în proporţie de 25% plastic reciclat în sticlele PET începând cu 2025 şi de 30% în toate sticlele din plastic începând cu 2030.

Statele membre au la dispoziţie doi ani pentru a transpune noua Directivă a Consiliului UE în legislaţiile naţionale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb